Riscurile Bancare și Gestionarea Acestora

4.1 NOŢIUNEA DE RISC BANCAR. BENCHMARK-UL

Riscul se găseşte astăzi în centrul afacerilor bancare. Gestionarea riscurilor este

funcţia cheie a băncilor moderne axate pe activitatea de piaţă.

Falimentele bancare nu se mai limitează în prezent doar la cazuri spectaculoase,

cum au fost cele legate de băncile Herstatt, Ambrosiano şi Barings, ci pot pune în

cauză stabilitatea întregului sistem bancar chiar şi în ţări în care procesul de

supraveghere este bine dezvoltat.

Operatorii de pe pieţele internaţionale se confruntă cu volatilitatea crescută şi cu

repercusiunea crizelor care se pot transmite rapid dintr-un centru financiar în altul. În

acest caz vorbim despre riscul sistemic. Apariţia sa este pusă în legătură şi cu

creşterea semnificativă a volumului de tranzacţii cu produse financiare derivate

(swaps, futures, options).

Riscul bancar are două componente:

- incertitudinea privind producerea unui eveniment în viitor;

- expunerea la pierdere.

Dacă nu se manifestă ambele componente, nu putem vorbi despre risc. De

exemplu, o bancă ce acordă un împrumut este confruntată cu incertitudinea

rambursării la scadenţă, chiar dacă există garanţia, datorită posibilităţii reducerii

valorii acesteia în timp şi/sau a mărimii costurilor de execuţie a acesteia. Banca îşi

asumă riscul deoarece este expusă la incertitudine.

Putem afirma că riscul descrie situaţiile prin care factorii externi sau interni

băncii acţionează de o manieră imprevizibilă asupra valorii de piaţă a acesteia.

Cuantificarea riscului presupune raportarea la un punct de reper numit benchmark.

Conform Cambridge Advanced Learner’s Dictionary, benchmark-ul este un nivel

de calitate care poate fi utilizat ca standard în comparaţii.

În relaţie cu benchmark-ul, noţiunea de risc are două accepţiuni:

- pericolul apariţiei pierderii (down-side risk);

- şansa de câştig (up-side potential).

Prin raportare la un benchmark dat, riscul semnifică posibilitatea de modificare faţă

de acesta. Coeficienţii de risc reprezintă legătura dintre situaţia de risc şi rezultatele

băncii pentru o perioadă dată.

Menţinerea solvabilităţii este o necesitate care asigură buna funcţionare a instituţiei

bancare, iar lipsa lichidităţii sau imposibilitatea procurării acesteia poate echivala cu

falimentul. Reducerea semnificativă a rentabilităţii pe perioada unui exerciţiu

financiar nu conduce imediat la insolvabilitate, chiar dacă pe termen lung

supravieţuirea băncii poate fi repusă în cauză.

Printre bancheri este utilizată metafora: „lichiditatea este respiraţia băncii”. Astfel,

insuficienţa lichidităţilor poate afecta semnificativ activitatea curentă şi antrenează

costuri financiare şi de imagine importante.

Băncile trebuie să-şi previzioneze cu mare acurateţe nevoile de lichiditate, aşa încât

fluctuaţiile cash-flow-ului să se înscrie în proiecţiile efectuate.

Contul de rezultate oferă informaţii care permit aprecierea situaţiei economice a

băncii. Pe de o parte, acţionarii vor ţine seama de aceste informaţii în

fundamentarea deciziilor de plasament, iar pe de altă parte autorităţile de

supraveghere urmăresc situaţia principalelor posturi care trasează modul de

obţinere a profitului şi repartizarea acestuia. Dacă rezultatele fluctuează mult fără

cauze obiective1, depărtându-se de benchmark, este posibilă manifestarea unei

situaţii de risc.

Bilanţul reprezintă cartea de vizită a unei bănci. Cele mai frecvente comparaţii dintre

bănci vizează totalul lor bilanţier. Abordări moderne din gestiunea bancară compară

totalul bilanţier cu cifra de afaceri a întreprinderilor.

Autorităţile de supraveghere apreciază stabilitatea sistemului bancar şi din prisma

volumului activelor şi pasivelor bancare.

Valoarea comercială a contractelor financiare deţinute (credite, titluri, contracte la

termen etc.), reputaţia şi ratingul reprezintă tot atâtea elemente care converg către

valoarea de piaţă a băncii.

Obiectivul gestiunii bancare este maximizarea valorii de piaţă în condiţiile

menţinerii riscurilor la un nivel acceptabil.