Extras din curs

Analizam în primul capitol al acestei lucrari evolutia contabilitatii de la o forma primara de prezentare a patrimoniului catre un aliat al diverselor categorii de utilizatori ai informatiei contabile. Tot atunci am înteles patrimoniul ca fiind un ansamblu de bunuri, drepturi si obligatii apartinând unei entitati, ansamblu aflat într-un permanent echilibru ilustrat prin relatia:

ACTIV = DATORII + CAPITALURI PROPRII

În ilustrarea acestui echilibru si promovarea lui, un rol de frunte i-a revenit lui Luca Pacioli, promotor al partidei duble în contabilitate. Daca bilantul sau contul de rezultate ofera o imagine de ansamblu asupra patrimoniului, la un moment dat, evolutia fiecarui element patrimonial si corespondentele stabilite între acestea cu ocazia operatiilor economico-financiare sunt ilustrate printr-un alt procedeu specific contabilitatii: CONTUL.

În raport de elementul patrimonial prezentat conturile sunt clasificate în:

- conturi de activ – reflecta bunurile si drepturile unei entitati;

- conturi de pasiv – reflecta datoriile si capitalurile proprii ale entitatii respective

- conturi bifunctionale – functioneaza similar conturilor de activ sau pasiv, în raport de situatia data.

Daca ne referim la gradul de detaliere a informatiilor referitoare la un element patrimonial, conturile pot fi grupate în:

- conturi sintetice – reflecta informatiile generale despre elementul prezentat (Ex.: „Marfuri”)

- conturi analitice – reflecta informatii privitor la fiecare tip de marfuri avute în vedere.

Informatiile referitoare la fiecare element patrimonial prezentat sunt separate în cele doua structuri (debit si credit) specifice fiecarui cont, indiferent de natura sa. Echilibrul de care aminteam la nivelul patrimoniului este regasit si aici, daca avem în vedere totalul valorilor înregistrate în debitul, respectiv creditul conturilor.

Structura oricarui cont, indiferent de functia sa, cuprinde urmatoarele elemente:

- denumirea contului;

- debitul si creditul acestuia;

- soldul initial (existentul la începutul perioadei);

- rulajul debitor si creditor (operatiuni înregistrate în debitul, respectiv creditul contului, în perioada analizata);

- totalul sumelor înregistrate în debitul sau creditul contului.

- soldul final debitor sau creditor determinat prin compararea totalurilor sumelor debitoare, respectiv creditoare.

Ansamblul conturilor utilizate pentru reflectarea fiecarui element patrimonial si a operatiilor economico-financiare referitoare la aceste elemente, poarta denumirea plan de conturi. Modelul românesc al acestui plan are actualmente, potrivit O.M.F. nr. 94/2001, urmatoarea structura:

Conturi de capitaluri

Clasa Grupa Denumirea

1 10 Capital si rezerve

11 Rezultatul reportat

12 Rezultatul exercitiului

13 Subventii pentru investitii

15 Provizioane pentru riscuri si cheltuieli

16 Împrumuturi si datorii asimilate

„Capital si rezerve”: este vorba de sursele proprii de finantare a unei entitati, puse la dispozitia acesteia de catre actionari / asociati (ex.: capital social) sau constituite de societate (ex.: rezerve).

„Rezultatul reportat”: reflecta rezultatul exercitiului precedent ramas nerepartizat (în cazul profitului) sau neacoperit (pentru eventualele pierderi).

„Rezultatul exercitiului”: ofera informatii despre rezultatul exercitiului curent, atât din punct de vedere al marimii acestuia, cât si din punct de vedere al utilizarii sale.

„Subventii pentru investitii”: sunt surse de finantare a unor proiecte de investitii primite din afara societatii, dar pentru care societatea nu îsi asuma obligatia de restituire, ci doar obligatia de a respecta destinatia initiala a fondurilor alocate.

„Provizioane pentru riscuri si cheltuieli”: consecinta a respectarii principiului prudentei, provizioanele sunt surse de finantare constituite pe seama rezultatului (întrucât genereaza o crestere a cheltuielilor) în vederea acoperirii unor pierderi viitoare (moment în care anularea acestor provizioane genereaza obtinerea unor venituri).

„Împrumuturi si datorii asimilate”: grupeaza sursele externe de finantare ale societatii, cu scadenta finala dincolo de exercitiul actual (ex.: împrumutul obligatar, credite bancare pe termen mediu si lung).