Drept Comercial

DEFINIŢIA ŞI OBIECTUL DREPTULUI COMERCIAL

Activitatea comercială presupune activitatea consacrată comerţului. Comerţul este o îndeletnicire care prin specificul ei de practică îndelungată şi repetată a dobândit caracter de profesie.

Noţiunea de circulaţie a mărfurilor în vederea schimbului exprimă pe de o parte deplasarea efectivă a bunurilor, iar pe de altă parte fapte, acte şi operaţiuni accesorii ce pot dobândi o existenţă autonomă.

Dreptul comercial este acea ramură a dreptului privat ce cuprinde ansamblul unitar al normelor juridice ce reglementează relaţiile sociale, patrimoniale şi personal nepatrimoniale din sfera activităţii de comerţ, relaţii ce se nasc, de regulă, între persoane ce au calitatea de comerciant şi care se află pe poziţie de egalitate juridică.

Într-o exprimare sintetică dreptul comercial este acea ramură a dreptului privat care reglementează materia comercială.

Obiectul dreptului comercial

Normele juridice ale dreptului comercial au ca obiect de reglementare în principal RELAŢIILE SOCIALE PATRIMONIALE, care prezintă caracteristici comerciale şi în secundar, RELAŢIILE SOCIALE PERSONAL NEPATRIMONIALE.

Trăsăturile dreptului comercial

1. Comercialitatea

Raportul juridic de drept comercial se caracterizează în principal prin comercialitate.

Noţiunea de comercialitate aparţine dreptului intern al fiecărui stat şi se determină după criterii proprii. Determinarea comercialităţii cunoaşte în diferite sisteme de drept două concepţii:

1. subiectivă

2. obiectivă

Conform CONCEPŢIEI SUBIECTIVE (legislaţia GERMANĂ), comercialitatea raportului juridic depinde de calitatea autorului, a subiectului participant. Dacă raportul juridic se concretizează în acte sau fapte juridice făcute de o persoană care este comerciant, raportul juridic respectiv ete calificat ca fiind de drept comercial.

Calitatea de comerciant o au toate persoanele care exercită permanent o activitate comercială cu titlu de profesie sau care au numele ori fiema înmatriculate la Registrul Comerţului.

Potrivit concepţiei subiective, actul de comerţ este caracterizat prin 3 trăsături:

1. este realizat de un comerciant

2. este realizat în exercitarea profesiei comerciale

3. realizându-l, comerciantul urmăreşte exploatarea comerţului său.

Potrivit CONCEPŢIEI OBIECTIVE (legislaţia franceză), comercialitatea unui raport juridic este detaşată de profesiunea de comerciant, exercitată de persoana care a săvârşit actul respectiv.

Comercialitatea actelor şi faptelor juridice este definită la rândul ei pe baza a două criterii, unul pozitiv şi altul negativ.

Criteriul pozitiv – fapte de comerţ (lato senso) faptele juridice declarate de lege astfel pe baza naturii lor obiective (art. 3 pct. 1-20 Cod Comercial). În cadrul enumerării actelor şi faptelor de comeţ făcută de legiuitor se regăsesc cel puţin 3 idei fundamentale în procesul calificării unui act sau fapt juridic comercial. Acestea se referă la:

1. ideea de interpunere prin schimb

2. ideea de activitate economică organizată sub formă de întreprindere

3. ideea de conexiune economică a unui act sau fapt juridic oarecare cu un act sau fapt juridic de comerţ.

Cu toate acestea, Codul Comercial Român are în vedere şi aşa numitele acte subiective de comerţ. Din momentul stabilirii calităţii de comerciant a autorului lor, operţaiunile făcute sunt prezumate a fi comerciale. Astfel, potrivit art. 4 Cod Comercial, sunt considerate fapte de comerţ şi celelalte contracte şi obligaţiuni ale unui comerciant dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuşi actul.

În afară de cazurile arătate, prezumţia de comercialitate operează de plin drept în toate operţaiunile unui comerciant, acestea fiind acte de comerţ prin efectul acestei prezumţii.

Conform criteriului negativ prin care legiuitorul exclude anumite acte sau fapte juridice de la criteriul comercial (art. 5 Cod Comercial) nu se poate considera ca fapt de comerţ cumpărarea de producte sau mărfuri ce s-ar face pentru uzul sau consumaţiunea cumpărătorului ori a familiei sale, de asemenea, revânzarea acestor lucruri şi nici vânzarea productelor pe care proprietarul sau cultivatorul le are de pe pământul său sau cel cultivat de dânsul.

2. Egalitatea juridică

Raporturile juridice comerciale se bazează pe egalitatea juridică a subiectelor de drept în cadrul relaţiilor contractuale, voinţa unui partener nu este subordontă voinţei celuilalt, fiecare fiind liber să negocieze clauzele contractuale.

Această trăsătură a raporturilor de drept comercial accentuează ideea că dreptul comercial este o ramură de dpret privat.

Spre deosebire de ramurile de drept public, în care subiectele de drept, persoanele fizice sau juridice se află în rapoert de subordonare juridică faţă de stat, normele juridice fiind, de regulă, impertaive, în dreptul comercial suntem în prezenţa unor norme dispozitive supletive, de la care subiectele se pot abate stabilind de comun acord conduita pe care trebuie să o aibă în cadrul unui raport juridic comercial. Această posibilitate este expresia principiului libertăţii de voinţă consacrat în art. 969 Cod Civil.