Drept Administrativ

3.1. DEFINIŢIA ŞI STRUCTURA NORMELOR DE DREPT ADMINISTRATIV

În teoria generală a dreptului, norma juridică este definită ca „celula de bază” a dreptului, este sistemul juridic elementar. În conţinutul oricărei norme juridice este înmaganizată o anumită reprezentare conştientă a legiuitorului în legătură cu conduita posibilă sau datorată a subiectelor participante la relaţiile sociale. Pe cale de consecinţă, norma juridică este un etalon, un model de comportament, ce reflectă pretenţiile şi exigenţele societăţii faţă de conduita membrilor săi în anumite categorii de relaţii1.

Normele de drept administrativ sunt acele norme care reglementează raporturile sociale care apar între autorităţile administraţiei publice în realizarea sarcinilor administrative, între acestea şi particulari.

În doctrină au fost formulate o serie întreagă de definiţii care sunt menite să explice conţinutul şi aplicabilitatea normei juridice. Astfel, norma juridică reprezintă o regulă de conduită instituită de puterea publică sau recunoscută de aceasta, a cărei aplicare este asigurată prin conştiinţa juridică, iar, la nevoie, prin forţa de contrângere a statului. Normele de drept administrativ sunt reguli de conduită ale subiecţilor care participă, într-o formă sau alta, la realizarea administraţiei publice. Dumitru Brezoianu defineşte norma juridică de drept administrativ ca acele reguli juridice care reglementează relaţiile sociale ce fac obiectul dreptului administrativ, ca ramură de drept2.

Ca urmare, normele de drept administrativ reprezintă regula socială de comportament caracterizată prin generalitate, impersonalitate şi obligativitate, instituită sau recunoscută de autoritatea publică având acest atribut conferit de societate şi a cărei aplicare se asigură prin acceptare conştientă de către destinatarii ei, nerespectarea fiind sancţionată de forţa specializată a statului3.

Autorii de drept administrativ sunt de părere că norma juridică are o structură tripartită, din punct de vedere al structurii interne, logico-juridice: ipoteza, dispoziţia şi sancţiunea. Structura externă sau tehnico-juridică este reprezentată de forma exterioară pe care o îmbracă norma juridică: articole şi alineate în cadrul actelor normative.

3.2. IPOTEZA, DISPOZIŢIA ŞI SANCŢIUNEA NORMEI DE DREPT ADMINISTRATIV

Ipoteza poate face referire la:

a. împrejurările, condiţiile, situaţiile în care se aplică norma juridică (ea poate conţine, spre exemplu, definiţii, pincipii, scopul activităţii unui organ, înţelesul unor termeni etc.). ipoteza normei de drept administrativ este de obicei mai dezvoltată pentru a oferi subiectelor raporturilor juridice elemente suficiente în vederea identificării cadrului legal al acţiunii lor;

b. subiectele de drept, persoane fizice sau persoane juridice, care cad sub incidenţa normei;

După modul de determinare ipoteza poate fi:

a. absolut determinată, când legea impune cu precizie administraţiei un anumit comportament, îi dictează ce anume trebuie să facă, iar aceasta trebuie să se supună întocmai. Este vorba în acest sens de o competenţă legală.

b. relativ determinată, când legea crează cadrul general şi lasă posibilitatea administraţiei publice să aprecieze, în funcţie de circumstanţe, dacă va face sau nu ceea ce ea consacră în termeni generici. În această situaţie este vorba de puterea discreţionară a administraţiei publice sau competenţa de apreciere a acesteia.

Dispoziţia normei de drept administrativ este acea parte a normei juridice care conţine prescripţia, comandamentul, permisiunea sau autorizarea de a face sau a nu face ceva4.dispoziţia normei de drept administrativ cuprinde fondul, conţinutul reglementării, indicând conduita pe care trebuie să o urmeze subiectele la care se referă, ce trebuie să facă sau să nu facă acestea. Administraţia publică se desfăşoară în regim de putere publică şi are ca scop realizarea binelui comun, public, drept urmare dispoziţia normei de drept administrativ va fi imperativă, categorică, impunând o anumită prestaţie sau interzicând o anumită activitate.

Se cunosc trei categorii de dispoziţii, care se regăsesc într-un mod specific în sfera acestui tip de norme juridice:

a. dispoziţii imperative, prin care se impune o anumită conduită subiectului de drept;

b. dispoziţii prohibitive, prin care se interzice o anumită conduită subiectului de drept;

c. dispoziţii permisive, atunci când se prevede o anumită acţiune, lăsând la alegerea subiectului de drept dacă va face sau nu ceea ce norma îi permite, dar nu-l obligă.

Ca şi ipoteza, dispoziţia poate fi absolut determinată sau relativ determinată.

Sancţiunea normei de drept administrativ prevede consecinţele juridice ce decurg în cazul nerespectării normei. În teoria dreptului, sancţiunea este analizată din două perspective:

a. în sens larg, sancţiunea înseamnă orice măsură de natură să asigure respectul regulii de drept, fie prin a împiedica violarea normei (sancţiune preventivă), fie prin a reprima această violare (sanţiune represivă).

b. în sens restrâns, prin sancţiune se înţelege orice măsură de represiune împotriva violării regulilor de drept.

Sancţiunile normei de drept administrativ se clasifică după următoarele criterii:

a. după obiect:

- sancţiuni cu privire la acte juridice (anulări, suspendări etc.);

- sancţiuni cu privire la persoane, instituţii, autorităţi publice (amendă, avertisment);

- sancţiuni cu privire la bunuri (demolarea unei construcţii ilegale);

- sancţiuni mixte (destituirea şi anularea unui act emis de un funcţionar public).

b. din punct de vedere al temeiului obiectiv:

- sancţiuni administrativ-disciplinare (intervin în cazul săvârşirii ilicitului administrativ propriu-zis, sub forma unei abateri administrative);

- sancţiuni administrativ-contravenţionale (intervin în cadrul săvârşirii ilicitului contravenţional);