Evoluția legislației medico-legale în România și aspecte comparative cu legislația unor țări europene

Introducere

Lucrarea de față prezintă, în extenso, principalele prevederi legale care au reglementat în trecut și care reglementează în prezent activitatea specifică a medicinii legale. Motivația realizării acestei disertații o reprezintă necesitatea de a avea la îndemână, rapid și complet, un volum relativ mare de informații juridice, utile atât medicului în general și medicului legist în special, dar utile și juriștilor. În Partea I-a a lucrării (descriptivă) sunt prezentate prevederile legale așa cum au fost ele redactate la momentul respectiv, iar în Partea a II-a se face o analiză și o comparație a acestor prevederi legale, atât o comparație a normelor românești de-a lungul timpului, cât și o comparație a normelor românești în vigoare cu norme în vigoare în unele state europene (Franța, Germania). La final sunt consemnate aprecieri personale asupra normelor juridice care reglementează domeniul medico-legal.

Astăzi, medicina legală este o știință medicală complexă care folosește toate cunoștințele medicale cu scopul de a furniza probe necesare în justiție pentru încadrarea unor fapte penale, cât și soluționării unor cauze civile. În domeniul medical, medicina legală constituie o disciplină aparte, fiind tangentă cu științele juridice. În plus, dacă celelalte discipline medicale au ca obiectiv principal vindecarea bolilor, se poate spune că medicina legală are ca obiectiv principal vindecarea societății de indivizi care încalcă legea.

De-a lungul timpului, medicina legală s-a dezvoltat în paralel cu dezvoltarea medicinii, și bineînțeles, cu evoluția normelor de drept și a societății în ansamblu. Specificul activității medico-legale a generat necesitatea realizării unui cadru legislativ special, care să stabilească limitele de funcționare a acestor instituții, tipul de activități medicale pe care le desfășoară medicii legiști, tipul de acte medico-legale, metodologiile de efectuare a constatărilor și expertizelor, subordonarea administrativă și profesională a instituțiilor medico-legale, tarifele percepute, etc. În ultimii ani s-a creat cadrul legislativ care permite medicului legist să funcționeze independent, ca expert al părții, permițând astfel instalarea unui mediu concurențial între medicii legiști oficiali și medicii legiști experți ai părții. Această abordare este una modernă, dar utilizarea în practică a acestei posibilități este foarte redusă, probabil din motive financiare.

În țara noastră, legislația medico-legală a cunoscut o evoluție lentă, dar progresivă în timp. Din punct de vedere temporal, dar și conceptual-principial putem distinge 3 etape mari:

- etapa de apariție, în care s-a considerat necesară elaborarea unor norme juridice specifice domeniului medico-legal.

- etapa de consolidare, în care normele elaborate inițial au suferit modificări în funcție de necesitățile sociale, politice ale diferitelor perioade de timp, cât și în funcție de progresul științei medicale în ansamblu.

- etapa modernă, recentă, începe odată cu secolul XX, racordată la valorile și principiile umaniste.

Capitolul I: Scurt istoric al medicinii legale și legislației medico-legale în lume și în România

Medicina legală este o ramură medicală cu tradiții foarte vechi, dezvoltarea ei fiind legată pe de o parte, de dezvoltarea științelor medico-biologice, iar pe de altă parte, de dezvoltarea științelor juridice.

În evoluția sa medicina legală a fost preocupată de două aspecte de bază și anume:

- dezvoltarea cercetării științifice în domeniu, cu scopul elaborării unor metode noi de investigație menite să contribuie la rezolvarea unor probleme juridice cu implicații medicale;

- aplicarea rezultatelor cercetării științifice în activitatea practică în scopul furnizării unor probe medico-biologice obiective menite să ajute la stabilirea adevărului în diferite cauze judiciare.

Denumirile actuale folosite pentru desemnarea acestei specialități (Medicina Forensis, Medicina Legalis, Medicina Legală, Medecine Legale, Legal Medicine, Forensic Medicine) reflectă legăturile medicinii cu dreptul. Există și alte denumiri ca: Medicină Judiciară, Medecine Judiciaire, Medical Jurisprudence, Gerichtliche Medizin. Acestea indică un domeniu mai restrins de aplicare a cunoștințelor medicale în procedura judiciară (cercetare, anchetă, judecată) acoperind mai bine conținutul activității concrete a expertizelor curente. Cristalizarea medicinii legale ca specialitate medicală de sine stătătoare debutează cu obiceiul justiției de a solicita ajutorul unor persoane cu experiență (moașe, medici, chirurgi) pentru judecarea proceselor privind viața, integritatea corporală și sănătatea omului.