Contabilitatea financiară a cheltuielilor, veniturilor și rezultatelor în SC Agricola International SA Bacău

INTRODUCERE

Ştiinţă a ordinii şi controlului economic, născută din necesităţile vieţii practice, contabilitatea reprezintă un puternic mijloc de ordonare a efortului social.“Cifrele nu guvernează lumea dar ele exprimă maniera în care aceasta este guvernată”. Iată un postulat care străbate istoria umanităţii de multe milenii încoace.

Procesele globalizării economiei la nivel internaţional au cerut convergenţa conceptelor, principiilor şi metodelor contabile, a formelor de elaborare şi de prezentare a situaţiilor financiare de închidere a exerciţiului, ceea ce a dus la elaborarea şi aprobarea de către Parlamentul Uniunii Europene la 22 iunie 2002, a unui nou referenţial contabil ”Internaţional Financiar Reporting Standard” -IFRS- alcătuit din: Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS), Standardele Internaţionale de Contabilitate (IAS), Interpretările Standardelor Contabile, elaborate de Comitetul de interpretări (SIC).

Contabitatea românească a parcurs în ultimul timp mai multe etape, mai mult sau mai puţin edificatoare pentru racordarea ei la sistemele contabile utilizate pe scară internaţională. Dacă până în 1995 ea s-a raliat la tendinţele mondiale de armonizare, convergenţă sau conformitate, începând cu anul 2006 se aplică reglementări conforme cu Directivele Contabile Europene (Directiva a IV-a, a VII-a şi a VIII- a).

Reforma structurală în domeniul contabilităţii s-a făcut resimţită odată cu apariţia Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1752/2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene.

Prin intermediul acestei lucrări mi-am propus să realizez analiza problemelor legate de organizarea contabilităţii cheltuielilor, veniturilor şi rezultatelor.

În acest sens mi-am structurat lucrarea pe 5 capitole.

In primul capitol sunt tratate noţiunile generale, conceptele, recunoaşterea şi evaluarea, clasificarea, aspectele în viziunea Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară privind cheltuielile, veniturile si rezultatele.

În capitolul 2 este prezentată societatea prin scurt istoric, structura tehnico-organizatorică si caracterizarea economico-financiară.

Capitolul 3 este structurat pe 4 subcapitole şi sunt prezentate sistemele purtătorilor primari de informaţii, contabilitatea cheltuielilor de exploatare, financiare şi extraordinare.

Capitolul 4 este structurat pe 4 subcapitole care prezintă sistemul purtătorilor primari de informaţii, contabilitatea veniturilor din exploatare, financiare şi extraordinare.

În ultimul capitol cel de-al 5 sunt tratate aspectele referitoare la rezultatul brut şi net anul, determinarea rezultatului în cursul anului şi determinarea periodică a rezultatului precum şi degajarea informaţiilor semnificative pe baza tabloului soldurilor intermediare.

Cap. 1 NOŢIUNI GENERALE PRIVIND CHELTUIELILE, VENITURILE ŞI REZULTATELE SOCIETĂŢII COMERCIALE

În calitatea ei de componentă a sistemului informaţional economic, contabilitatea furnizează cea mai mare parte a informaţiilor în vederea luării deciziilor la nivel micro şi macroeconomic. Rolul contabilităţii este ,,de a furniza informaţii cantitative, preponderent de natură financiară, referitoare la entităţile economice şi care urmează a fi utilizate în luarea deciziilor economice.’’

Ca ştiinţă a informaţiei contabilitatea ,,produce’’ şi comunică informaţii cu privire la poziţia financiară, performanţa şi modificările poziţiei financiare ale entităţii contabile. Informaţiile privind poziţia financiară sunt oferite, în primul rând, de bilanţ, iar cele privind performanţa prin contul de profit şi pierdere. Astfel, prin intermediul rezultatului exerciţiului financiar, contabilitatea oferă o imagine asupra entităţii.

Contabilitatea financiară reflectă cheltuielile în raport cu natura lor economică, prin gruparea acestora în cheltuieli de exploatare, financiare şi extraordinare.

Contabilitatea financiară reflectă veniturile în raport cu natura lor economică, prin gruparea acestora în venituri de exploatare, financiare şi extraordinare.

Sub aspectul financiar-contabil, rezultatul exerciţiului reprezintă diferenţa dintre venituri şi cheltuieli, care poate fi:

• Profit, când veniturile sunt mai mari decât cheltuielile

• Pierdere, când cheltuielile sunt mai mari decât veniturile.

1.1.Conceptul de cheltuială

În accepţiunea generală, cheltuielile desemnează în expresie valorică raporturi patrimoniale cu privire la angajarea si utilizarea resurselor economice in cadrul activităţilor desfăşurate de entitatea patrimonială. Ele indică folosinţele de resurse, fiind constituite, în mare parte, din valori de plătit sau plătite in contrapartidă cu materiile prime, materialele si mărfurile cumpărate, cu lucrările si serviciile prestate pentru întreprindere, precum si pentru angajamentele pe care întreprinderea a consimţit sa le plătească.

Cheltuielile unităţii reprezintă valorile plătite sau de plătit pentru consumuri, stocuri, lucrări executate si servicii prestate, cheltuieli cu personalul, executarea unor obligaţii legale sau contractuale.

Din punct de vedere contabil, cheltuielile unitătii reprezintă valorile plătite sau de plătit pentru :

- consumuri de stocuri, lucrări executate si servicii prestate de care beneficiază unitatea ;

- cheltuieli cu personalul ;

- executarea unor obligaţii legale sau contractuale, etc.

Pierderile reprezintă reduceri ale beneficiilor economice si pot rezulta sau nu ca urmare a desfăşurării activităţii curente a persoanei juridice. Ele nu diferă ca natură de alte tipuri de cheltuieli.

În cadrul cheltuielilor exerciţiului se cuprind, de asemenea, amortizările si provizioanele constituite.

Pentru reprezentarea cheltuielilor se porneşte de la caracterul de proces al activităţilor consumatoare de resurse si producătoare de rezultate. Astfel, in cazul procesului cheltuielilor se întâlnesc patru momente : angajarea, consumul, plăţile si imputarea.

1.Angajarea. Angajarea are loc în momentul în care se contractează obligaţia bănească generatoare de plăţi sau consumatoare de resurse. Spre exemplu, în situaţia aprovizionării cu materiale de la furnizori, angajarea cheltuielilor intervine în momentul cumpărării când s-a creat obligaţia bănească faţă de furnizori de a plăti materialele primite de la aceştia.

2.Consumul. Consumul este specific utilizării efective a resurselor în scopul satisfacerii unor nevoi, productive sau neproductive, după caz. De exemplu, utilizarea materialelor în procesul de producţie în scopul obţinerii de produse, lucrări, servicii.

3. Plăţile. Plăţile constau în achitarea unor sume de bani ca echivalent în cadrul relaţiilor comerciale sau transferul sau fără echivalent in cadrul relaţiilor financiare. Spre exemplu, achitarea obligaţiei faţa de furnizori pentru materialele achiziţionate de la acesta, reprezintă o plată ca echivalent, în schimb plata impozitului pe profit reprezintă un transfer fără echivalent.

4. Imputarea. Imputarea reprezintă momentul în care cheltuielile sunt decontate sau repartizate asupra rezultatelor obţinute.