Dreptul proprietății intelectuale

Rezumat

Această lucrare conține 5 capitole:

În primul capitol: Conceptul de proprietate intelectuală - au fost definite și afirmate drepturile de proprietate intelectuală. Tot în decursul acestui capitol am enumerat si argumentat domeniile de proprietate intelectuală, necesitatea și importanța acestora.

În capitolul doi: Originalitatea operei de creație intelectuală - aici își face apariția opera de creație intelectuală care se bucură de protecție în măsura în care se va dovedi ca este o creație originală, dar și de formă, punând accentul pe condiții noțiune și prezumție.

În capitolul trei: Noutatea invenției brevetabile – în acest capitol a fost analizată importanța invenției, tabloul condițiilor care este completat și de alte cerințe formulate într-o manieră negativă, ce se referă la faptul că nu se poate acorda brevet pentru anumite invenții, continund cu amănunțire pe larg pentru condiții de brevetabilitate, condiții de brevetare a invențiilor de perfecționare, condiții de activității inventive, condiții de aplicabilității industriale și procedura de înregistrare a invenției.

În capitolul patru: Noutatea desenului și modelului – pornind de la reglementarea actuală, prevazută de Legea nr. 129/1992, publicată în Monitorul Oficial din 8 ianuarie 1993, am evidențiat condițiile și aprecierea caracterului protejabil care trebuie să fie efectuată de o manieră globală în fucție de aspectul de ansamblu produs prin combinarea unor elemente diverse.

În capitolul cinci: Distinctivitatea și disponibilitatea mărcii – pe de o parte, distinctivitatea este o condiție esențială pentru înregistrarea ca marcă a unui semn, care rezultă din chiar definiția dată mărcii în art. 3 lit. a) din Legea nr. 84/1998: „marca este un semn servind la deosebirea produselor sau a serviciilor unei persoane fizice sau juridice de cele aparținând altor persoane”. Iar pe de alta parte pentru ca un semn să poată fi apropriat de o persoană, ca marcă, trebuie ca acel semn să fie disponibil, adică să nu fi fost anterior apropriat de altă persoană, să nu aducă atingere drepturilor anterior dobândite de o altă persoană. înregistrarea unui semn ca marcă este precedată de o verificare a anteriorităților. În final vorbind despre articulația mărcii.

1. CONCEPTUL DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

1.1. Noțiuni introductive

Dreptul proprietății intelectuale a primit o consacrare definitivă și oficială o data cu încheierea Convenției care a condus la înființarea Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale (OMPI) , semnată la data de 14 iulie 1967 la Stockholm.

Profesorul loan Macovei, în lucrarea „Tratat de drept al proprietății intelectuale", chiar de la început, susține că în cadrul strategiei dezvoltării economice, sociale și culturale, proprietate intelectuală reprezintă o componentă fundamentală care asigură protejarea creațiilor inteligenței umane și garantează valorificarea în condițiile pieței libere.

În plan internațional, România este membru fondator al Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale și al Organizației Mondiale a Comerțului.

Prin proprietatea intelectuală înțelegem drepturile asupra creațiilor intelectuale din domeniile științific, literar și artistic, pe de o parte, și domeniul industrial, pe de altă parte, la care se adaugă drepturile asupra semnelor distinctive.

Dreptul proprietății intelectuale cuprinde proprietatea literară și artistică și proprietatea industrială. Proprietatea literară și artistică cuprinde dreptul de autor și drepturile conexe dreptului de autor. Iar proprietatea industrială se divide între drepturile asupra creației intelectuale cu aplicabilitate în industrie și drepturile asupra semnelor distinctive.

1.2. Afirmarea dreptului de proprietate intelectuală

Drepturile de proprietate intelectuală sunt drepturi de proprietate ca toate celelalte definite de dreptul civil - ele permit creatorului sau proprietarului unui brevet de invenție, al unei mărci sau al unei opere protejate prin drept de autor să beneficieze de pe urma muncii sau a investiției sale.

Importanţa proprietăţii intelectuale a fost recunoscută pentru prima dată de Convenţia de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale din 20 martie 1883, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.77/1998 şi de Convenţia de la Berna pentru protecţia operelor literare şi artistice din 9 septembrie 1886.

Ambele tratate sunt administrate de către Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale (OMPI).

Potrivit prevederilor art. art. 3 alin (1) pct. 1 din Legea nr. 344/2005 privind măsuri pentru asigurarea respectării drepturile de proprietate intelectuală în cadrul operațiunilor de vămuire, dreptul de proprietate intelectuală cuprinde: dreptul de autor, drepturile conexe, dreptul asupra mărcilor de produs sau de serviciu protejate, dreptul asupra desenelor și modelelor industriale, dreptul asupra indicațiilor geografice, dreptul asupra brevetelor de invenție, dreptul asupra certificatelor suplimentare de protecție, dreptul asupra soiurilor de plante.