Conținutul Infractiunii

Capitolul 1

- Aspecte introductive privitoare la instituţia infracţiunii

- Trăsăturile esenţiale ale infracţiunii

- Pericolul social

- Vinovăţia

- Prevederea faptei în legea penală

1.1. Aspecte introductive privitoare la instituţia infracţiunii

Exprimarea libertăţii individuale constituie "dreptul de a face tot ceea ce îngăduie legile ; şi dacă un cetăţean ar putea să facă ceea ce ele interzic, el nu ar mai avea libertate pentru că şi ceilalţi ar putea să facă la fel" (Montesqieu "Despre spiritul legilor"). "Oamenii au fost creaţi egali, ei fiind înzestraţi de Creator cu anume drepturi inalienabile, printre aceste drepturi se găsesc viaţa, libertatea şi căutarea fericirii" (Declaraţia de Independenţă a SUA). Unele acţiuni – omisiuni pun în primejdie valorile umane fundamentale, fiind contrare conduitei socialmente necesară prin generarea conflictului social. Apărarea atributelor socio – umane impune doar anumite raporturi sociale prin reglementări juridice esenţiale, realizându-se stabilitatea structurii sociale.

Faptele umane determinate şi interzise prin lege sub sancţiunea aplicării unei pedepse constituie infracţiuni Infracţiunea (infractio – distrugere) reprezintă o reglementare cu trăsături generale a acţiunii umane prin care s-au înfrânt regulile de conduită şi care atrage aplicarea unei pedepse penale corespunzătoare. Infracţiunea este reprezentată de atitudinea individuală , ilegală şi periculoasă îndreptată împotriva regulilor general – umane, a normelor de conduită socială determinând răspunderea penală şi aplicarea pedepsei penale în mod “permanent, echitabil şi util” (semper aequum et bonum). Legea foloseşte omului (“hominis causa”) prin impunerea unei conduite şi stabilirea valorilor socio – umane care trebuie ocrotite prin adoptarea unor sancţiuni penale compatibile cu pericolul social concret pentru faptele contrare regulilor de drept “socialmente periculoase” Răspunderea penală , ca fenomen social, derivă din acceptarea de către individ a condiţiilor impuse în procesul interacţiunii sociale ca formă de raportare şi asumare a răspunderii pentru acţiunile – omisiunile sociale.

Responsabilitatea juridică, alături de responsabilitatea morală, politică, religioasă determină reformarea individului în sensul prescripţiilor legale şi asigură integritatea valorilor socio – umane fundamentale, precum şi stabilitatea socială. Dacă orice individ poate să comită o infracţiune (orice acţiune – inacţiune interzisă şi sancţionată de legea penală), ca reacţie de răspuns a societăţii la încălcarea regulilor sociale, dreptul de a pedepsi (“ius puniendi”) “este stabilit pentru toţi” – (iura generaliter constituutur), valorile umane fiind apărate de legea penală. Conduita antisocială a infractorului va trebui să fie precizată în lege pentru a constitui o formă de comparaţie cu atitudinea corespunzătoare validată de societate şi pentru a fi eliminată sau redusă prin aplicarea sancţiunii penale. Caracterul ilicit al acţiunilor – inacţiunilor (omisiunilor) considerate a fi infracţiuni, rezultă din încălcarea regulilor de conduită socială impusă prin norme şi reguli de drpt penal cât şi producerea unor urmări vătămătoare pentru societate. Ilicitul penal devine socialmente periculos, fapt care determină incriminarea acţiunii – omisiunii săvârşită în sensul pedepsirii prin lege ca act criminal îndreptat împotriva întregii societăţi.

Infracţiunea (“infractio” – distrugere) constituie o faptă gravă deoarece produce consecinţe socialmente neconvenabile care nu pot fi combătute decât prin aplicarea pedepselor penale, prin pedeapsă instituindu-se menţinera integrală a valorilor socio-umane şi a structurii sociale. Infracţiunile ca fapte socialmente negative, sunt imputabile doar persoanelor fizice care au capacitatea penală de a înţelege exigenţa legii şi necesitatea aplicării pedepsei ca formă de sancţionare socială, (minorul în vârstă de peste 14 ani care posedă deplinătatea factorilor psiho-psihici şi majorul căruia nu i se impută infirmităţi mentale). Printr-o excepţie constituţională cercetarea şi aplicarea pedepsei pentru infracţiunea săvârşită se suspendă în cazurile privind pe parlamentari (senatori şi deputaţi) care beneficiază de imunitate parlamentară. Prin excepţiile care sunt reglementate în tratate internaţoinale, pedeapsa penală compatibilă cu gravitatea infracţiunilor produse nu se va aplica personalului diplomatic care beneficiază de imunitate diplomatică. Deşi actele politice nu pot şi nu trebuie să fie asimilate delictelor penale, pentru infracţiunile săvârşite în timpul funcţiei, membrii Guvernului pot să fie judecaţi în baza legii privind responsabilitatea ministerială

Fenomenul infracţional este deosebit de complex şi pentru a putea fi cunoscut, trebuie abordat multidisciplinar. Aceasta implică stăpânirea unor noţiuni de : criminologie, psihologie judiciară, sociologie judiciară, medicină legală, psihiatrie criminală, antropologie criminală, statistică infracţională.

Infracţionalitatea deşi este un fenomen social, trebuie cercetată ca act individual, ca act comis de o persoană concretă intr-o situaţie concretă. Este vorba de o acţiune umană, determinată de anumite elemente psihologice, trebuinţe, tendinţe, motive, scopuri etc. O viziune coerentă asupra dinamicii si interacţiunii elementelor întregului ansamblu de factori care concură la producerea actului infracţional nu o poate oferi decât o concepţie sistemică integratoare asupra conduitei şi a manifestărilor psiho – comportamentale. Factorii care stau la baza fundamentării teoriilor psiho-biologice, psiho-sociale şi psiho-morale, luaţi separat, nu pot explica in mod corespunzător originea fenomenului şi a comportamentului infracţional. Aceasta presupune elaborarea unui sistem teoretico-ştiinţific şi metodologic cu posibilităţi integratorii şi generalizatoare pentru realitatea concretă.