Rolul procurorului la exercitarea următorul penale

INTRODUCERE

Actualitatea temei. Realizarea justiţiei penale în cazul săvîrşirii unor fapte penale este posibilă în urma înfăptuirii unei activităţi din partea statului, care nu poate fi arbitrară, ci, dimpotrivă, chibzuită şi amplu reglementată prin dispoziţiile legii.

Potrivit art. 6 p.37) Cod de Procedură Penală ,,procurorul,, este persoana oficială numită, în modul stabilit de lege, pentru a conduce sau a exercita urmărirea penală, iar conform prevederilor p.3) alin.(1) art.52 Cod de Procedură Penală la efectuarea urmăririi penale procurorul conduce urmărirea penală şi controlează legalitatea acţiunilor procesuale efectuate de organul de urmărire penală.

În scopul respectării principiului de bază privind legalitatea procesului penal, procurorul are îndatorirea să conducă şi să controleze activ organul de urmărire penală, iar acesta este obligat să anunţe imediat procurorul despre infracţiunea săvârşită şi despre începerea acţiunilor de urmărire penală în conformitate cu prevederile al. (5) art. 55 Cod de Procedură Penală.

Funcţiile de executare a conducerii urmăririi penale concomitent constituie funcţii de control asupra legalităţii acţiunilor procesuale efectuate de organele de urmărire penală şi măsurilor speciale de investigaţii, se realizează prin înfăptuirea de către procuror a măsurilor date de lege în competenţa acestuia, darea indicaţiilor în scris referitoare la efectuarea acţiunilor de urmărire penală şi măsurilor speciale de investigaţie, anularea ordonanţelor ilegale şi neîntemeiate ale organului de urmărire penală, precum şi exercitarea altor atribuţii şi obligaţii prevăzute de Codul de Procedură Penală. Indicaţiile date de procuror în modul prevăzut de Codul de Procedură Penală sunt obligatorii şi nu limitează rolul activ al organului de urmărire penală.

Procesul penal cunoaşte mai multe sisteme, printre care: acuzatorial, inchizitorial şi cel mixt. În sistemul acuzatorial, ca urmare a influenţei justiţiei private, partea cea mai importantă o reprezenta activitatea de judecată. Odată cu întărirea statului, în Europa (cu excepţia Angliei, în care s-a dezvoltat sistemul acuzatorial) îşi face loc sistemul inchizitorial. Acest sistem, datorită caracterului prevalent represiv datorat modului de efectuare în secret a justiţiei penale, ce punea înaintea drepturilor fundamentale ale omului interesele statului şi care folosea mijloace „de stoarcere” a adevărului incompatibile cu demnitatea omului a fost, treptat, înlocuit de sistemul mixt. Acest sistem, care a cunoscut numeroase îmbunătăţiri, a introdus două faze în procesul Penal necesare pentru a se obţine condamnarea definitivă a unei persoane: urmărirea penală şi judecată [31, p. 267].

Obiectul cercetării îl constituie conducerea urmăririi penale exercitată de procuror. În vederea asigurării aplicării legii penale de catre organele de urmărire penală, procurorul conduce şi exercită urmarirea penală, controleaza corespunderea acţiunilor procesuale, efectuate de catre aceste organe, legii de procedura penală, altor acte normative, precum si actelor internationale.

Pentru realizarea acestei funcţii, în conformitate cu prevederile art.10 al Legii “Cu privire la Procuratură”, procurorul este în drept : să exercite împuternicirile prevăzute de Codul de Procedură Penală, să emită instructiuni executorii pentru organele de urmărire penală în problemele privind eficienţa activităţii de combatere şi de prevenire a criminalitatii, aplicarea legislatiei de procedură penală, precum şi privind alte aspecte ale activităţii acestor organe, să ia masuri, prevăzute de legislaţie, pentru repunerea persoanelor în drepturile lezate prin acţiunile ilegale ale organelor de urmărire penală, să ceară organelor de urmărire penală luarea de masuri pentru protejarea vieţii şi pentru siguranţa părţilor vătămate, martorilor si membrilor familiilor lor sau să se asigure că aceste măsuri au fost deja luate.

În vederea exercitării activităţii procurorului în conducerii urmăririi penale, el personal ia măsuriile necesare şi dă indicaţii organului de urmărire penală ca acesta să le ia pentru buna desfăşurare a urmăririi penale. Pentru a se asigura la îndeplinirea în bune condiţii a respectivelor măsuri, procurorul trebuie să ia sau să dea indicaţiile sale în acest sens în scris şi motivate.

Aceasta este urmărirea penală, în literatura de specialitate ea se mai numeşte cercetare, anchetă preliminară, investigaţie, instrucţie, urmărire, informaţie etc [22, p. 3]. Urmărirea penală constituie activitatea desfăşurată de organele specilizate pentru a aduna, a confrunta, a verifica probele cu privire la săvîrşirea infracţiunii, pentru a descoperi făptuitorul, a stabili răspunderea acestuia şi pentru a-l trimite în judecată dacă este cazul.

În contextul celor spuse, este necesar de menţionat că activitatea de descoperire a infracţiunilor, de identificare şi prindere a infractorilor, de stabilire prin probe a vinovăţiei acestora, ca activitate primară în cadrul procesului penal, este necesară pentru combaterea promptă şi fermă a infracţiunilor.

Rapiditatea şi eficienţa cu care acţionează organele de urmărire penală pentru combaterea infracţiunilor constituie nu numai o condiţie esenţială pentru sancţionarea penală a infracţiunilor, dar şi un important factor de prevenire a infracţiunilor, de apărare a valorilor fundamentale a societăţii, de întărire a încrederii fiecărui cetăţean în securitatea vieţii, integrităţii şi drepturilor sale.

Urmărirea penală constituie o activitate necesară şi sub aspectul ocrotirii celor nevinovaţi împotriva unor constrîngeri nejustificate. Aflarea adevărului cu privire la faptă şi făptuitor, ca sarcină a organului de urmărire penală, împiedică tragerea la răspundere penală a celor nevinovaţi, asigură respectarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor.