Sistemul Bancar Italian

1. SCURTĂ DESCRIERE A SISTEMULUI BANCAR ITALIAN

1.1. ORIGINI

Italia a avut tradiţii străvechi în ceea ce priveşte activitatea bancară, multe dintre tehnicile bancare fiind inventate de bancherii italieni. După unificarea din 1861, Italia a ramas mult in urmă fata de celelalte ţări din Europa, din punct de vedere economic.

Sistemul bancar italian era alcătuit dintr-un număr mic de bănci individuale, un număr mic de instituţii financiare publice şi câteva bănci de emisiune, circulaţia bancnotelor fiind redusă.

Băncile de emisiune au fost stabilizate în statele preunite ale Italiei de-a lungul primei jumătăţi a secolului al-XIX-lea. Italia unificată avea o singură monedă (lira italiană). Dar circulaţia bancnotelor a fost fragmentată, deoarece aproape toate băncile de emisiune îşi exercitau activitatea in vechile state, dinaintea unificării, şi şi-au menţinut dreptul lor de a emite propriile bancnote în noul Regat al Italiei : Banca Nazionale nel Regno d’Italia în Nord, Banca Nazionale Toscana în centru şi transformată în 1863 în Banca Toscana de Credit pentru Industrie şi Comerţ, Banca di Napoli şi Banca di Sicilia în Sud. Numărul băncilor de emisiune a crescut până la 6 atunci când Roma s-a alăturat întregului Regat, şi Banca Statelor Papale a devenit Banca Romana. Toate aceste bănci emiteau lire , convertibile în aur şi erau într-o continua competiţie una cu alta.

Doar două dintre acestea, Banca di Napoli şi Banca di Sicilia, erau bănci publice, celelealte erau private, dar toate erau supravegheate de către stat.Odată cu anii 1866, spre sfârşitul convertibilitaţii, circulaţia bancnotelor a întrecut circulaţia monedelor de metal.

Prima lege cu privire la emisiunea de bancnote a noului stat unificat a fost promulgată în 1874. Această lege a identificat 6 instituţii autorizate să emită bancnote şi a creat un oligopol legal şi regulat. Dintre băncile de emisiune existente inainte de 1874, una singura nu a fost autorizată să emită monedă datorită largilor puteri şi intereselor regionale care nu voiau ca o bancă de emisiune locală să le stea in calea propriilor lor interese.

Băncile nu erau cunoscute ca si bănci de depozit, principala sursă de creare a fondurilor pentru împrumuturi era emisiunea de bancnote. De fapt, acceptând aceste bancnote de la public, care oferă aceste surse băncilor de emisiune pentru a fi păstrate sub formă de depozite, puteau fi redistribuite sub formă de credite clienţilor lor. Aceasta se întâmpla în anul 1870 când băncile comerciale , începeau să se dezvolte din ce în ce mai mult, dintre care fac parte: Credito Mobiliare şi Banca Generale cu acoperire în întreaga ţara şi relaţii internaţionale. În acest context, banca de emisiune deţine un rol important. În principal decontau plăţi (le încasau), acestea având o contribuiţie esenţiala asupra finanţării producţiei şi investiţiilor, ajutând sa combată uzura tehnologică şi favorizarea tranziţiei Italiei către o economie monetară puternică.

Întoarcerea către convertibilitate, decretată in 1881 şi intrată in vigoare în 1883 a marcat începutul unei scurte perioade iluzorii. Această euforie a determinat o supraîncazire economica pentru care o politică de remediere nu exista încă.

Începând din 1887 lira a fost din nou neconvertibilă. Un nou restart economic a fost determinat de către noua capitală, Roma, şi orientată în parte de către investiţiile străine implicând de asemenea şi băncile de emisiune.

Supra-expansiunea adusă a determinat un nou boom, urmat de o criză. Criza din sistemul bancar de la inceputul anului 1890, la care se adaugă şi alte crize pe plan internaţional a atins dimensiuni politice si juridice scandaloase in decembrie 1892, când situaţia nu a fost susţinută de către băncile de emisiune, şi când au fost dezvăluite grave iregularitaţi comise de Banca Romana, până atunci ţinute secret de către Guvern.

Într-o situaţie extrem de dificilă şi după o serie de bătălii politice, ţara a găsit puterea sa continue.

Ideea lui Sidney Sonnino, a unei refundamentări a sistemului de bancnote a fost inlaturată şi acţiunea preluată de către Prim-Ministrul Giovanni Giolitti a triumfat.

Legea din 1893 a introdus noi dispoziţii pentru emisiunea bancnotelor şi a condus la înfiinţarea Băncii Italiei, prin fuziunea a 3 instituţii existente: Banca Nazionale şi cele două bănci Toscane; această operaţiune a fost condusă de Giacomo Grillo; Banca Romana a fost lichidată în timp ce băncile sudice de emisiune au continuat afacerile.

1.2. STRUCTURA SISTEMULUI BANCAR ITALIAN ŞI NUMĂRUL DE BĂNCI

TIPURI DE INSTITUŢII BANCARE NUMĂR DE INSTITUŢII

BĂNCI 253

COOPERATIVE BANCARE (BANCHE POPOLARI) 40

MUTUAL BANKS(BANCHE DI CREDITO COOPERATIVO) 461

SUCURSALE ALE BĂNCILOR STRĂINE

60

TOTAL 814

1.3. INDICATORI DE APRECIERE SPECIFICI SISTEMULUI BANCAR ITALIAN

Operaţiunile de restructurare bancară constituie o caracteristică a sistemului bancar actual, în cadrul acestora fiind incluse fuziunile, absorbţiile şi operaţiunile transfrontaliere (cu străinătatea), preluările pachetului de control de către băncile străine şi operaţiunile încrucişate bănci-asigurări.Fuziuni realizate in Italia: în 1998 : Institutia Bancaria Sao Paolo di Torino a fuzionat cu Institutio Mobiliare Italiana formând San Paolo şi în 1999 Credito Italiano prin fuziune cu Unicredito rezultând Unicredito Italiano.

În scopul aprecierii nivelului de dezvoltare al sistemului bancar se pot utiliza următorii indicatori:

-raportul dintre pasive lichide şi PIB - indicator ce măsoară mărimea intermediarilor financiari compratic cu marimea PIB-ului (în 1999 în Italia era 0.65 )

-raportul dintre activele bancare şi PIB- indicator ce măsoară dimensiunea sectorului bancar in totalul economiei (în 1999 în Italia era 0,74)

raportul dintre totalul creditelor acordate în sectorul privat şi PIB – măsoară implicarea sectorului bancar în finanţarea sectorului privat ;

-raportul dintre totalul împrumuturilor acordate de instituţiile financiare nebancare către întrepriderile private şi PIB – indicatorul măsoară implicarea instituţiilor financiare nebancare în sectorul privat: (0,52

Pentru cuantificarea dimensiunii şi eficienţei pieţei de capital :

-raportul dintre capitalizarea bursieră şi marimea PIB-ului : (0,17)

-marimea valorii totale a tranzacţiilor pe piaţa de capital în marimea PIB-ului:(0,08)