Contractele Comerciale Internaționale

CAPITOLUL I – DREPTUL COMERCIAL INTERNAŢIONAL-INTRODUCERE, SCURT ISTORIC

1.1 INTRODUCERE

În viaţa mondială , în condiţiile în care colaborarea şi cooperarea dintre state pot şi trebuie să se manifeste ca un mijloc esenţial de menţinere a unui echilibru, relaţiile economice şi îndeosebi comerţul internaţional ocupă un loc deosebit de însemnat.

În condiţiile multiplicării şi diversificării raporturilor internaţionale ce se stabilesc în sfera comerţului exterior şi a activităţii de cooperare economică ştiinţifică internaţională, dreptul comerţului internaţional cunoaşte o continuă şi amplă evoluţie.

Lucrarea de faţă îşi propune să prezinte, într-un cadru coerent, principalele izvoare ale dreptului comerţului internaţional, abordate atât din punctul de vedere al dreptului român cât şi din punctul de vedere al dreptului comparat, formal , material sau conflictual.

Dreptul comerţului internaţional definindu-se ca o materie juridică interdisciplinară, situată la confluenţa dreptului internaţional public cu sistemele naţionale de drept ale statelor comunităţii internaţionale şi reglementând raporturile de comerţ internaţional în sens larg, s-a urmărit definirea lui din mai multe direcţii pentru a realiza un întreg, o viziune complexă asupra originii, izvorului de informaţii juridice.

În definirea izvorului dreptului comerţului internaţional trebuie avute în vedere atât elementele generale, comune izvoarelor tuturor ramurilor de drept, cât – mai ales – elementele specifice acestei discipline juridice.

De asemenea, în definirea izvorului dreptului comerţului internaţional nu putem să nu luăm în considerare realitatea comercială, “dat”- ul relaţiilor comerciale, acel rerum natura, cum îl defineau romanii, şi cerinţele dezvoltării vieţii comerciale, care definesc izvorul dreptului comerţului internaţional, în primul rând ca un izvor substanţial, cum îl numea Jean- Louis Bergel.

Având, însă, în vedere că normele dreptului comerţului internaţional nu se prezintă într-o formă nudă, ci, au întotdeauna o formă exterioară, imprimată- în mod firesc de elementul juridic – izvorul dreptului comerţului internaţional este definit şi ca izvor formal, care ne ajută să înţelegem forma de exprimare a normei de drept al comerţului internaţional.

Aşadar, izvorul dreptului comerţului internaţional este forma prin care conţinutul perceptiv al normei de drept devine regulă de conduită, impunându-se ca model de urmat în relaţiile comerciale internaţionale.

După cum observa şi Charles Montesquieu “deşi comerţul este supus unor mari prefaceri, se poate întâmpla ca anumite cauze fizice, calitatea solului sau felul climei, să-i fixeze pentru totdeauna natura”. Analiza ştiinţifică a dreptului nu poate ignora rolul izvoarelor materiale.

1. Rerum natura. Romanii subliniau importanţa luării în considerare a cerinţelor decurse din rerum natura în înţelegerea surselor substnţiale ale dreptului, surse de care nu poate face abstracţie nici concepţia cea mai pozitivist- juridică, după cum observa W. Maihofer.

Factorii naturali impun normele comerciale; factorii naturali determină substanţa normelor de drept comercial; factorii naturali impun modificarea sau adaptarea acestor norme. Charles Montesquieu a stăruit mult asupra acestor factori în configurarea normelor de drept în comerţul internaţional. “Astăzi nu facem comerţ cu Indiile – atrăgea atenţia marele gânditor – decât prin banii pe care îi trimitem acolo. Romanii duceau acolo cam 50 de milioane de sesterţi pe an. Aceşti bani, la fel ca şi ai noştri acum, erau transformaţi în mărfuri pe care ei le duceau în Apus. Toate popoarele care au făcut comerţ cu Indiile au adus acolo întotdeauna metale şi au adus de acolo mărfuri”. Clima locuitorilor Indiilor – observa Montesquieu – « nu le cere şi nici nu le îngăduie aproape nimic din ceea ce le vine de la noi ». Ei umblă « în mare parte goi; veşmintele, potrivite pentru ei, le sunt procurate de către propria lor ţară ; iar religia lor are asupra lor atâta putere, le insuflă silă faţă de lucrurile care ne servesc nouă ca hrană ». Ei nu au deci nevoie decât de metalele noastre, care sunt semnele valorilor, şi dau în schimb mărfuri, ceea ce datorită cumpătării si naturii ţării lor au din belşug. După opinia lui Montesquieu, « Indiile vor fi ceea ce sunt astăzi; şi întotdeauna, cei care vor face negoţ cu Indiile vor duce acolo bani, şi nu vor aduce de acolo aşa ceva ». În concepţia lul Montesquieu, factorii naturali au jucat întotdeauna un rol important în elaborarea normelor dreptului comercial, determinând conţinutul şi configuraţia lor în diferite sectoare şi având – la rândul lor, tocmai de aceea – un impact apreciabil asupra dezvoltării schimburilor comerciale internaţionale. Referindu-se – în susţinerea acestei teze – la comerţul cu popoare africane, Montesquieu preciza că toate popoarele dezvoltate pot « să facă cu ele un comerţ avantajos ; pot să le facă să aprecieze ca foarte valoroase lucrurile lipsite de orice valoare şi să obţină pentru aceste lucruri preţuri foarte mari ».