Martorul și mărturia din perspectiva forței probante

Introducere

In realizarea justitiei penale probele ocupa un rol important, iar întreaga evolutie a dreptului procesual penal s-a desavârsit in jurul transformarilor pe care le-a suferit sistemul probelor in decursul timpului.

Pentru a scoate la lumina adevarul cu privire la o învinuire concreta, fie in a demonstra vinovatia sau nevinovata celui pus sub învinuire apelam la probe. Adevarul ce se descopera cu ajutorul probelor nu se va duce la descoperirea fidela a realitatii, ci numai la certitudinea lui.

Daca in dreptul procesual modern legea reglementeaza continutul si mecanismul probatoriului, in decursul timpului sistemul probelor a parcurs mai multe faze.1

1.1 Astfel in orânduirea primitive solutionarea conflictelor dintre persoane era rezolvata de obicei pe calea razbunarii intre rudele partilor intre care a izbucnit initial conflictul. In aceasta faza primitiva (etnica) nu exista o reglementare a probelor, iar aprecierea celor care judecau asupra probelor era suverana si absoluta, fara a mai fi nevoie de a mentiona care au fost elementele ce au servit la formarea convingerii asupra vinovatiei sau nevinovatie celui judecat.

1.2 Dupa aceasta epoca, sistemul probelor ajunge la faza religioasa (teoretica) in care prin interventia divinitatii se ajungea la stabilirea vinovatiei sau nevinovatiei. Sistemul probator in acest context se obtinea pe calea duelului judiciar, ordaliilor, anumite forme de juramânt, astfel încât judecata lui Dumnezeu arata de partea cui este dreptatea.

Un asemenea sistem probator a fost folosit in dreptul feudal-ordaliile, care prin diferite încercari la care era supus martorul sau una dintre parti se afla daca divinitatea intervine miraculos si dovedeste nevinovata cuiva, fara a tine seama de legile naturii. Cele mai cunoscute încercari erau: proba fierului rosu, apa fierbinte sau rece, împartasania, mersul peste bare de fier irosite. Prin duelul judiciar se încerca ca divinitatea sa intervina de partea celui care avea dreptate.

1.3 In faza legala (autocratica)pentru fiecare fapta penala se cereau anumite

probe. Daca in aceasta faza marturisirea se putea obtine prin tortura,

aflarea corpului delict la o anumita persoana nu mai necesita alte probe,

in schimb martorii devin din ce in ce mai importanti.

Procedura judecatii se exercita de un dregator, vomic sau ban, care putea pronunta amenzi, pedepse corporale sau chiar condamnarea la moarte.

1. Petre Buneci, Drept procesual penal, Curs Universitar, pag 144. Bucuresti 2004.

Judecarea cauzelor se putea face si de câtre juratori, care erau oameni din aceeasi categorie sociala cu cei împricinati, aceasta procedura se numea "a lua legea". Partea care pierdea putea sa ceara un numar dublu dejuratori "lege pentru lege" spre a dovedi totusi nevinovata, putându-se merge de la 6 la 12, apoi la 24 si chiar la 48 de jucatori. Acesti juratori erau convocati printr-un "ravas", care cuprindea in afara de numele lor, pricina pe care urmau sa o cerceteze, ziua si locul de adunare, precum si numele dregatorului însarcinat cu supravegherea procesului. Institutia juratori lor a fost raspândita pana la aparitia legilor scrise, iar in procesul penal prin juramântul lor sustineau o parte din proces,aveau o buna reputatie, dar asa cum se întâmpla in viata de zi cu zi juramântul lor era unul de credulitate sin u unul de veritate.

In afara institutiei juratori lor in acea perioada s-a mai folosit ca proba si "juramântul cu brazda" mai mult in procese de ordin patrimonial,mentinându-se aceasta proba chiar pana la sfârsitul sec. al XX-lea.

Tot in aceasta perioada apar nomocanoanele bizantine (legile scrise) culegerii de drept canonic cu elemente de drept civil si penal. Cea mai veche copie dupa nomocanonul intitulat "Syntagma" lui Matei Vlastares (Bizant, 1335) apare la Targoviste(1452), Neamt(1474) si Iasi(1495). Este de mentionat o asemenea lucrare pentru ca in 1581 apare la Putna "Pravila sventilor otati (parinti) dupa învatatura a marelui Vasile", prelucrare dupa un nomocanon slavon ce cuprindea penitente pentru omucidere, flirt, falsificarea bauturilor, marturie mincinoasa.

Aparitia marturiei mincinoase in unele "pravile" nu se puteau face fara aparitia martorilor. Acestia au fost folositi in vechiul drept ca dupa prestarea unui juramânt chiar in biserica depuneau marturie, ceea ce au cunoscut cu propriile lor simturi anumite împrejurari. Marturia acestor persoane era inferioara probei colective a juratorilor. Existau situatii in care o parte nu putea aduce la termen toti juratorii si atunci normal ar fi trebuit sa piarda procesul. In unele cazuri juratorii precizati puteau fi folositi ca simpli martori.