Investiție

Conţinutul, clasificarea şi tipurile de investiţii

Cuvântul “investire” este de origine latină şi a pătruns în limbajul economic, în sensul de a face efort bănesc iniţial pentru atingerea unor scopuri ulterioare. Investiţia reprezintă o imobilizare productivă făcută în prezent, ce va fi urmată de profituri în viitor.

Noţiunea de investiţie defineşte o categorie financiară pe cât de complexă, pe atât de controversată. La prima vedere investiţia ne apare în mod concret ca o operaţiune de modificare şi de creştere a patrimoniului iniţial: construcţii industriale şi civile, achiziţia, montajul şi instalarea unor echipamente industriale, cumpărarea unor maşini, utilaje etc. La o analiză mai aprofundata, investiţia este alocarea capitalurilor economisite în activităţi lucrative, cu caracter profitabil care să majoreze valoarea capitalurilor iniţial acordate.

În sens financiar, investiţia reprezintă schimbarea unei sume de bani prezentă şi certă în speranţa obţinerii unor venituri viitoare superioare, dar probabile: achiziţionarea unei maşini pentru creşterea productivităţii muncii, construcţia unei uzine pentru creşterea producţiei, asimilarea unui brevet pentru fabricaţia de produse noi.

În sens contabil, aceeaşi investiţie desemnează alocarea unei trezorerii disponibile pentru procurarea unui activ fix care va determina fluxuri financiare de venituri şi cheltuieli de exploatare.

Politica de investiţii reprezintă ansamblul de decizii, de opţiuni fundamentate pentru cea mai eficientă alocare a capitalurilor.

Din punct de vedere al politicii generale a întreprinderii putem distinge două categorii de investiţii: investiţii interne şi investiţii externe.

Investiţiile interne constau în alocarea capitalurilor pentru achiziţia de active materiale şi nemateriale (echipamente, construcţii, licenţe, stocuri suplimentare) pentru dezvoltarea şi perfecţionarea aparatului productiv şi de distribuţie. Motivaţia realizării acestor investiţii de creştere internă rezidă într-o strategie de specializare a producţiei şi de consolidare a poziţiei pe piaţa de desfacere a bunurilor şi serviciilor sale.

Investiţiile externe constau în plasamente de capital pentru creşterea participării financiare la formarea capitalurilor ale altor societăţi comerciale. Strategia, care presupune promovarea unor investiţii de creştere externă, este diversificarea activităţii.

Tipuri de investiţii

Tipologia investiţiilor într-o întreprindere este de o mare diversitate. Cea mai des întâlnită este investiţia tehnica privind achiziţia, construcţia şi montajul unei maşini, utilaje, instalaţii, mijloace de transport. Alături de aceasta se realizează investiţii umane în formarea personalului, investiţii sociale (cum ar fi construcţia în întreprindere a unei cantine-restaurant), investiţii financiare în cumpărarea de titluri de participare la alte societăţi comerciale, investiţii comerciale pentru publicitate şi reclamă.

În funcţie de riscul pe care îl implică pentru perspectiva întreprinderii, investiţiile sunt:

• de înlocuire

• de modernizare

• de dezvoltare

• strategice

1.2. Adoptarea deciziei de investiţii în mediul cert

Concept:

Decizia de investiţii este considerată fiind una dintre cele mai importante decizii luate la nivelul managementului firmei, cu scopul maximizării valorii de piaţă a acesteia prin intermediul ratei rentabilităţii economice a acesteia.

Mediul cert nu există în realitate. Construirea unor modele deterministe, pe supoziţia că fluxurile financiare viitoare sunt certe, are doar un caracter explicativ. Ipoteza este deci foarte restrictivă şi fără şanse de a se afirma în practica economică. Conceptele de rată a dobânzii ca rată de rentabilitate fără risc (Rf) şi de valoare actuală netă (VAN) sunt deci în centrul analizei în mediul cert.

Decizia de investire se produce pe baza calculării mai multor indicatori cu expresivitate economică diferită. Aceasta se face fie prin aplicarea metodei VAN (valoarea actualizată netă) fie prin aplicarea metodei RIR (rata internă de rentabilitate). Alături de aceşti indicatori mai sunt şi Termenul de recuperare (TR) şi Indicele profitabilităţii (IP), care sunt mai puţin folosiţi în fundamentarea deciziilor.

Metoda VAN

Fluxurile financiare pozitive şi negative, generate de proiectul de investire, se produc în timpi diferiţi astfel că pentru obţinerea unor informaţii concludente cu privire la rentabilitatea investiţiilor, se impune procedeul de actualizare a acestora. Valoarea actualizată netă reprezintă tocmai diferenţa dintre valorile actuariale ale fluxurilor de încasări şi plăţi (fluxuri pozitive şi negative).

Dacă VAN este pozitivă înseamnă că proiectul de investire aduce un volum de beneficii în plus faţă de un plasament financiar de aceeaşi valoare, cu dobândă compus pe o perioadă de timp egală cu durata de viaţa economică a proiectului. Prin urmare, în acest caz proiectul poate fi acceptat.

Dacă VAN este negativă înseamnă că proiectul avut în vedere aduce un beneficiu mai mic faţă de un plasament financiar similar făcut la o bancă, cu dobândă compusă, pe o perioadă de timp egală cu durata de viaţă economică a proiectului, şi prin urmare, acesta trebuie respins.