Evaluarea întreprinderilor - studiu de caz - evaluarea SC Sicomed SA

Proiect
8/10 (1 vot)
Domeniu: Finanțe
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 12 în total
Cuvinte : 1854
Mărime: 15.88KB (arhivat)
Publicat de: Auras S.
Puncte necesare: 6
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Ana Maria Ciobanu

Extras din proiect

CARACTERISTICILE PIEŢEI FARMACEUTICE

Înainte de 1989, piaţa farmaceutică românească era dominată de producţia internă: UMB Bucureşti, Antibiotice Iaşi, Terapia Cluj, Armedica Târgu-Mureş, Biofarm Bucureşti, Sintofarm Bucuresti, toate subordonate Ministerului Chimiei. Dupa 1990, apar producătorii privaţi: Europharm Braşov, Helcor Baia Mare, Labormed Bucureşti, Pharmatech Târgu Mureş, Sindan Bucuresti. Piaţa medicamentelor este structurată pe două canale principale:

- canalul de farmacii – cca. 3700 cumpărători activi

- canalul de spitale – cca. 460 cumpărători activi

Caracteristicile pieţei pe cele două segmente prezintă diferenţe semnificative din punctul de vedere al tipului de piaţă, al comportamentului de cumpărare şi a ritmurilor de plată. Din punct de vedere tipologic, piaţa farmaciilor continuă să fie de tip atomizat, la nivelul cumpărătorilor şi de tip oligopol la nivelul distribuitorilor. Pe piaţa spitalelor, sistemul de licitaţii publice naţionale şi cel al licitaţiilor electronice au stimulat concurenţa între distribuitori, principala formă de concurenţă fiind cea prin preţ. Asimetria constă în aceea că distribuitorul nu dispune de mijloace legale pentru stabilirea răspunderii cumpărătorului şi respectiv obligarea acestuia să îşi respecte angajamentele. Piaţa spitalelor a fost în mare măsură asimetrică, cel puţin până în 2004. Natura sa este monopolistă din perspectiva cumpărătorului şi atomizată din perspectiva distribuitorului, cumpărătorul având o putere mult mai mare decât vânzătorul.

Piaţa medicamentelor din România, evaluată în preţul de producător, a prezentat în perioada 1999-2004 o tendinţă generală de creştere de la 375,8 mil. Euro (1999) la 685,5 mil. Euro (2004), realizându-se un ritm mediu anual de creştere faţă de 1999 de 9,7%, evoluţie prezentată în tabelul următor:

Din care:

Anul Total % Farmacii % Spitale %

1999 375,8 100 252,9 67,3 122,9 32,7

2000 473,1 100 312,7 66,1 160,4 33,9

2001 590,7 100 401,2 68,0 189,5 32,0

2002 610,6 100 401,4 65,8 209,2 34,2

2003 599,7 100 411,9 68,7 187,8 31,3

2004 685,5 100 468,8 68,4 216,7 31,6

Pentru industria farmaceutică se preconizează creşteri ale comenzilor pentru export şi o menţinere a volumului comenzilor pentru piaţa interna. Pe fondul reducerii preţurilor de producţie şi a nivelului stocurilor se poate anticipa o creştere a profitabilităţii.

La nivelul anului 2004 piaţa de medicamente din România a fost aprovizionată de un număr de 350 de producători, din care 300 externi şi 50 interni. În tabelul de mai jos se prezintă cotele de piaţă ale primilor 10 producători, în perioada Aprilie 2003 – Martie 2004:

Nr.

Crt. Producătorul Cota de piaţă

1 GLAXOSMITHKLINE (INCLUSIV EUROPHARM) 11,8%

2 NOVARTIS (INCLUSIV LEK ŞI LEK PHARMATECH) 6,5%

3 PFIZER 5,5%

4 SICOMED SA 4,9%

5 HOFFMAN LA ROCHE 4,4%

6 TERAPIA CLUJ 3,5%

7 AVENTIS 3,3%

8 SERVIER 3,3%

9 ANTIBIOTICE IAŞI 3,1%

10 ELLI LILLY 2,8%

11 ALŢII 50,9%

Prezentarea generală a societăţii SICOMED S.A.

În 1962 s-a înfiinţat Uzina de Medicamente Bucureşti, având ca amplasament zona industrială Dudeşti. Societatea SICOMED s-a constituit ca societate pe acţiuni în baza Legii 15/1990 şi este cotată din 1998 la Bursa de Valori Bucureşti, fiind adesea cea mai tranzacţionată societate la Categoria a II-a.

În anul 1999, în urma unei succesiuni de tranzacţii constînd într-o creştere de capital şi un plasament privat, pachetul majoritar de acţiuni (58,41% din capitalul social) a fost preluat de către grupul de investitori instituţionali format din: Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare, Fundaţia Post-Privatizare, GED Eastern Fund, Euromerchant Balkan Fund, Black Sea Fund, Galenica North East, prin intermediul companiei cipriote Venoma Holdings Limited. Societatea SICOMED a devenit 100% privată în anul 2000.

SICOMED este cel mai mare producător de medicamente de uz uman din România. Obiectul de activitate este constituit din: activităţi de producţie (sinteza şi condiţionare de medicamente de uz uman, veterinar şi alte produse chimice; asimilarea de principii active şi intermediari de sinteză; conceperea şi fabricarea de ambalaje specifice), activităţi de comerţ şi marketing, activităţi adiacente şi diverse.

Preview document

Evaluarea întreprinderilor - studiu de caz - evaluarea SC Sicomed SA - Pagina 1
Evaluarea întreprinderilor - studiu de caz - evaluarea SC Sicomed SA - Pagina 2
Evaluarea întreprinderilor - studiu de caz - evaluarea SC Sicomed SA - Pagina 3
Evaluarea întreprinderilor - studiu de caz - evaluarea SC Sicomed SA - Pagina 4
Evaluarea întreprinderilor - studiu de caz - evaluarea SC Sicomed SA - Pagina 5
Evaluarea întreprinderilor - studiu de caz - evaluarea SC Sicomed SA - Pagina 6
Evaluarea întreprinderilor - studiu de caz - evaluarea SC Sicomed SA - Pagina 7
Evaluarea întreprinderilor - studiu de caz - evaluarea SC Sicomed SA - Pagina 8
Evaluarea întreprinderilor - studiu de caz - evaluarea SC Sicomed SA - Pagina 9
Evaluarea întreprinderilor - studiu de caz - evaluarea SC Sicomed SA - Pagina 10
Evaluarea întreprinderilor - studiu de caz - evaluarea SC Sicomed SA - Pagina 11
Evaluarea întreprinderilor - studiu de caz - evaluarea SC Sicomed SA - Pagina 12

Conținut arhivă zip

  • Evaluarea Intreprinderilor - Studiu de Caz - Evaluarea SC Sicomed SA.doc

Ai nevoie de altceva?