Creativitatea și Inovarea

CAP. 1 CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND CREATIVITATEA ŞI INOVAREA

“Trăim în mijlocul unei Uniuni Europene care vibrează de o bogată diversitate şi care debordează de energie creativă şi de idei inovatoare.

Pe fondul unei competitivităţi mereu mai acerbe şi a importantelor provocări globale, practicile inovatoare şi soluţiile creative reprezintă o trambulină către creşterea economică şi bunăstarea regiunilor şi ţărilor noastre. Abilităţi, idei, procese: toate se îmbină pentru a ne ajuta să câştigăm un avantaj competitiv.

Europa nu trebuie să reacţioneze la criza actuală reducând investiţiile în aptitudini şi inovare. Trebuie să avem încredere, să ne bazăm pe calitatea ideilor noastre şi pe capacitatea noastră de adaptare. În acelaşi timp, trebuie, desigur, să facem în aşa fel încât finanţarea publică disponibilă să facă mai multe eforturi şi să producă rezultate mai bune.”

Danuta Hübner

Comisarul pentru politica regională

Implicarea în inovare şi creativitate nu se rezumă la aspectul financiar. Politica de coeziune europeană încearcă să promoveze cooperarea, sprijinind o reţea întinsă a regiunilor Europei să facă schimb de experienţă şi de bune practici şi să dezvolte noi oportunităţi.

Trebuie să gândim global şi să promovăm creativitatea şi inovarea. Aceasta se face la mai multe niveluri: sistemul şcolar face parte din schemă, ca şi instituţiile de educaţie continuă şi universităţile.

Dacă rămânem în urmă în acest domeniu, nu ne va fi posibil să fim mai creativi şi inovatori decât alţii. Creativitatea şi inovarea reprezintă şi o problemă de mentalitate: cei care vor să cunoască şi să avanseze numai în domeniile în care sunt specializaţi vor eşua.

Neajunsurile în calea afirmării creatoare a personalităţii ar fi următoarele:

- inhibarea imaginaţiei creatoare (Einstein considera imaginaţia mai importantă decât cunoaşterea);

- predominarea motivaţiei extrinseci, interesul pentru recompensarea activităţii fiind mai puternic decât acela privind conţinutul muncii;

- grad de automatizare relativ redus, datorat în special unei curiozităţi ştiinţifice şi tehnice slab dezvoltat (“Curiozitatea este mama tuturor ştiinţelor” – Aristotel);

- prezenţa unor atitudini anticreative – comoditate intelectuală, conformism şi convenţionalism în cunoaştere;

- inerţia faţă de nou (“Ceea ce nu se schimbă este dorinţa de schimbare”).

Principalul element definitoriu al creativităţii este generarea de idei noi. Inovarea, în schimb, se caracterizează atât prin apariţia de idei noi, cât şi prin efectuarea de schimbări pe baza acestora.

CAP. 2 CONCEPTUL DE CREATIVITATE

Termenul de creativitate a fost introdus de G.W. Allport, în 1938, în urma înţelegerii faptului că substratul psihic al creaţiei este ireductibil la aptitudini şi presupune o dispoziţie generală a personalităţii spre nou, o anumită organizare a proceselor psihice în sistemul de personalitate.

Trăsăturile definitorii pentru creativitate sunt noutatea şi originalitatea răspunsurilor, ideilor, soluţiilor, comportamentelor. Noutatea se referă la distanţa în timp a unui produs faţă de cele precedente, în timp ce originalitatea se apreciază prin raritatea produsului. Rezultă deci că un lucru poate să fie foarte nou, recent, dar poate să aibă un grad de originalitate redus, comportând doar mici modificări faţă de produsele existente anterior.

Creativitatea poate fi considerată sursa de inovare supremă – care transformă idei creatoare în produse şi servicii. Astfel, creativitatea este mereu implicată atunci când inovarea duce la rezultate economice.

Creativitatea în ansamblul ei reprezintă relaţia de interdependenţă dintre ştiinţă, tehnologie şi societate, prin care ştiinţa şi tehnologia se stimulează reciproc generând în acelaşi timp confort social. În final, cele două activităţi stimulează dezvoltarea economică în condiţii de globalitate.

Aplicarea tehnologiei este importantă în susţinerea competitivităţii produselor şi serviciilor, iar ritmul de aplicare depinde de:

- nivelul cunoaşterii ştiinţifice şi de dezvoltare a tehnologiei;

- de organizaţiile şi centrele specializate în transfer tehnologic;

- de stimulente financiare necesare a-i determina pe oameni să interacţioneze tehnic;

- lipsa unor servicii care să sporească capacitatea de interacţiune a entităţilor implicate în transferul tehnologic. Aceste servicii pot fi de natură tehnică dar pot include şi activităţi netehnice cum ar fi: finanţare, pregătire, evaluare, management, negociere, legislaţie.