Provocările și riscurile asociate cu digitalizarea sistemului de ordine și siguranță publică

Digitalizarea sistemului de ordine și siguranță publică aduce cu sine atât o serie de avantaje, cât și provocări și riscuri. Pe de o parte, digitalizarea poate duce la o eficientizare a proceselor, o mai bună coordonare a forțelor de ordine și o creștere a siguranței publice. Pe de altă parte, există și riscul de discriminare digitală.

Discriminarea digitală se referă la tratarea inegală a anumitor grupuri sau indivizi în mediul digital, bazată pe caracteristici precum rasa, etnia, genul, orientarea sexuală sau alte criterii. Aceasta poate avea loc în diferite contexte, cum ar fi algoritmi de inteligență artificială care pot perpetua stereotipuri sau bariere în accesul la servicii și resurse online.

Este important să fim conștienți de aceste provocări și să lucrăm împreună pentru a asigura o digitalizare echitabilă și nediscriminatorie a sistemului de ordine și siguranță publică.

Procesul de digitalizare

Conform Wikipedia, digitalizarea sau digitizarea este procesul de transformare a informațiilor într-un format digital, în care informația este organizată în biți. Rezultatul este reprezentarea unui obiect, imagine, sunet, document sau semnal prin generarea unei serii de numere care descriu un set discret de puncte sau probe.

În glosarul IT Gartner, digitalizarea este definită prin „utilizarea tehnologiilor digitale pentru a schimba un model de afaceri și pentru a oferi noi venituri și oportunități de producere a valorii; este procesul de a trece la o afacere digitală”.

Digitalizarea utilizează informații digitizate (sau obținute direct în format digital). Versiunile analogice / fizice, cum ar fi documente de hârtie, imagini, fotografii, sunete etc., trebuie convertite în format digital prin digitizare. Odată ce informațiile analogice au fost digitizate, ele pot fi integrate și folosite apoi în diverse aplicații software (cu premise bune pentru automatizări ulterioare).

Procesul de digitalizare ar trebui să reprezinte transpunerea proceselor de suport necesare activității unei instituții, de stat sau private, în mediul electronic, respectând principii cum ar fi: legalitatea, eficiența, scăderea costurilor, transparența, descentralizarea, operarea facilă.

În Strategia Națională de Apărare a Țării pentru perioada 2020-2024 „Împreună, pentru o Românie sigură și prosperă într-o lume marcată de noi provocări”, se definește drept obiectiv prioritar „Realizarea infrastructurii necesare pentru implementarea procesului de digitalizare a României, în scopul eficientizării activității aparatului administrativ și a creșterii calității serviciilor publice.

Conform studiului „Barierele Digitalizării mediului public și privat din România”, elaborat de Autoritatea pentru Digitalizarea României, în statisticile Eurobarometrului din prima jumătate a anului 2020 se observă că România se plasează la coada clasamentului european în ceea ce privește ponderea IMM-urilor care au un plan sau o strategie pentru a-și digitaliza activitatea proprie. Faptul că IMM-urile românești se poziționează către coada clasamentului, atât în ceea ce privește adoptarea tehnologiilor de bază, cât și în ceea ce privește tehnologiile avansate, arată că lipsa unei strategii de digitalizare este simptomul unor probleme mai profunde, de tip structural, ecosistemic și de cultură antreprenorială, care fac ca digitalizarea să nu fie pentru IMM-urile românești o miză importantă comparativ cu alte state membre ale Europei.

Deși obiectivul transformării digitale a proceselor derulate în administrație este definit de cel puțin 10 ani, criza sanitară generată de virusul COVID-19 a obligat instituțiile de stat să caute soluții noi pentru a gestiona contextul generat de restricționarea deplasărilor. Deși pentru multe domenii de activitate transformarea digitală poate fi soluția de continuare a activității, în România s-au făcut doar investiții nesemnificative în acest sector, potrivit celei mai recente ediții a studiului Digital Economy and Society Index.