Cetățenia Europeană

Consideraţii generale

Noţiune

"Cetăţenia europeană” a fost definită prin Tratatul asupra Uniunii Europene, semnat în 1992 la Maastricht. Incluzând drepturi, obligaţii şi participarea la viaţa politică, cetăţenia europeană vizează consolidarea imaginii şi a identităţii Uniunii Europene şi implicarea mai profundă a cetăţeanului în procesul de integrare europeană .

Statut legal şi politic

În acest sens care predomină, fiind mai bine structurată, mai precis şi mai uşor de

codificat, cetăţenia constă în ansamblul drepturilor şi responsabilităţilor conferite de stat

cetăţenilor săi. Este statutul legal al cetăţenilor ca subiecţi ai dreptului, care defineşte regulile

şi limitele apartenenţei la o comunitate politică (de exemplu, cetăţenia recunoscută de statul

naţional). Acest statut se bazează pe reciprocitate, sub forma unui contract civic inclus în

drepturile constituţionale: pe de o parte, statul acordă, recunoaşte şi garantează drepturile şi

responsabilităţile care decurg din statutul de cetăţean; pe de alta, în schimbul acestora,

cetăţenii trebuie să fie loiali ordinii civice pe care trebuie să o apere şi să o promoveze .

Forma cea mai concretă a acestei relaţii este naţionalitatea (apartenenţa oficială la statul

naţional), recunoscută sub forma diverselor documente publice: certificate de naştere şi de deces, paşapoarte, cărţi de identitate. În cazul cetăţeniei U.E., acest statut se limitează la cele 5 drepturi supranaţionale introduse de Tratatul de la Maastricht. Este un statut care se aplică doar

cetăţenilor unui stat membru al U.E. şi care completează cetăţenia recunoscută de constituţiile

naţionale ale statelor respective.

Această dimensiune juridică a cetăţeniei formale este însă limitativă. Între altele, ea

condiţionează accesul la drepturile omului de statutul de cetăţean. Din acest motiv, Hanna

Arendt şi Dahrendorf au recomandat ca drepturile omului să fie aplicate persoanelor fizice, nu

cetăţenilor. Aceasta ar împiedica, de exemplu, să se ajungă la situaţiile de excludere civică oficializate prin acordarea statutului bizar de „non-cetăţean“ (de exemplu, în Letonia, Estonia

şi Slovenia) care, de fapt, înseamnă lipsa de acces deplin la drepturi pentru imigranţi,

minorităţi sau persoane dislocate în urma conflictelor militare .

Identitate şi rol social

În acest sens, cetăţenia este una din identităţile individuale. Fără să se restrângă în mod

necesar la un teritoriu, această identitate poate excede spaţiul legal de apartenenţă. De

exemplu, în acest sens identitar şi cultural, cetăţenia se poate raporta la o localitate, la o

regiune, la un amplu spaţiu cultural şi istoric. Fără să presupună o constrângere juridică sau

politică propriu-zisă, cetăţenia informală este o formă de apartenenţă culturală şi psihologică

pe care individul şi-o asumă şi prin care preferă să fie recunoscut. Poate exista astfel un

cetăţean al regiunii, al naţiunii, dar şi un cetăţean european şi chiar un cetăţean al lumii.

Dacă statutul de cetăţean este strict şi gestionat printr-o legislaţie precisă (Heater îl numeşte „hardcore“ al cetăţeniei), cetăţenia identitară este supusă unor mari variaţii culturale: ea disociază apartenenţa de teritorialitate, este contextuală (un individ poate avea simultan mai multe identităţi civice) şi fluctuantă.

În acest sens, identitatea europeană poate fi asumată de orice locuitor al Europei geografice şi nu numai.