Statul și Dreptul

Statul reprezintă forma normală de organizare a societăţii politice, el este puterea politică instituţionalizată (deoarece există în societate şi alte tipuri de puteri, precum există şi putere politică neinstituţionalizată). În alte accepţiuni, statul reprezintă puterea centrală în opoziţie cu cea locală, după cum el desemnează guvernanţii în opoziţie cu cei guvernaţi, adică ansamblul puterilor publice (în opoziţie cu societatea civilă). Sintetizând toate aceste accepţiuni, statul este puterea politică organizată (instituţionalizată) asupra unei populaţii pe un anumit teritoriu. Puterea, populaţia şi teritoriul sunt elemente determinante pentru existenţa statului.

Se remarcă următoarele trăsături caracteristice ale puterii de stat:

-puterea de stat decurge din autoritate, adică din posibilitatea legitimă de a comanda şi a transmite ordine corelată cu obligaţia celui guvernat de a se supune comenzilor. În societate pot exista şi alte tipuri de puteri decât cea de stat, deci şi alte tipuri de autoritate. De fapt puterea de stat a apărut ultima în ordine cronologică. La început a luat fiinţă autoritatea părintească, exercitată asupra celorlalţi membri ai familiei de către tată. De asemenea s-a manifestat autoritatea stăpânului asupra sclavului, cea a patronului asupra salariatului etc. Apare şi puterea politică personificată – şeful de clan, gintă, trib etc. Cu timpul autoritatea se desprinde de persoana care o exercita – şi a cărei legitimitate, în sens juridic,

decurgea din meritele sale personale, constituindu-se ca o realitate distinctă de ea şi abstractă; ea constă acum într-un aparat complex, o “maşinărie”, un ansamblu de organe şi instituţii. Statul este astfel o instituţie; deşi realitatea pe care o acoperă a apărut în Antichitate, noţiunea de stat a început să fie folosită începând cu secolul al XVI-lea.

- puterea de stat este o putere politică; politica este ştiinţa guvernării statelor; ceea ce interesează aici este distincţia guvernanţi – guvernaţi, adică între cei ce comandă şi cei ce se supun; cât priveşte caracterul acestei puteri politice (despotic, democratic, liberal, monarhic, republican etc.), el rezultă din modul de dobândire şi de exercitare a ei şi depinde de factori multipli.

- puterea de stat este o putere organizată, instituţionalizată.

- puterea de stat este o putere de comandă, instituind dispoziţii obligatorii fie sub formă de norme, fie concrete.

- puterea de stat este unică în sensul că deţine monopolul violenţei legitime (constrângerii); şi alte puteri pot dispune la un moment dat de constrângere în sens juridic dar, dacă ea nu este permisă şi delegată de puterea de stat, nu este legitimă, este o putere de facto.

- puterea de stat este suverană: unică în interiorul graniţelor, necunoscând nici o altă putere care s-o concureze pe plan politic (supremă) şi independentă faţă de alte puteri exercitate pe teritoriul altor ţări; aspectul exterior al suveranităţii nu este însă

absolut, orice stat putându-se supune, voluntar sau nu, unor norme emanând de la comunitatea internaţională; mai ales în zilele noastre se afirmă din ce în ce mai mult autoritatea dreptului internaţional asupra celui intern.

- puterea de stat are vocaţia globalităţii, care decurge din unicitatea ei: ea este supremă în toate domeniile şi sub toate aspectele.

Statul nu poate fi conceput fără o populaţie, puterea exercitându-se asupra oamenilor şi nu asupra lucrurilor. Populaţia este de regulă alcătuită din cetăţeni – persoane legate de puterea respectivă printr-un anumit statut care este un ansamblu de drepturi şi obligaţii specifice -, străini – cetăţeni ai altei ţări – şi apatrizi – fără cetăţenie. De asemenea puterea nu s-ar putea exercita fără să existe un teritoriu bine delimitat, delimitarea făcându-se prin frontiere trasate de comun acord cu ţările vecine (din punct de vedere juridic).