Tactica efectuării cercetării la fata locului

Având în vedere faptul că în soluționarea procesului penal se utilizează în prezent cele mai avansate metode și mijloace tehnico-științifice, iar posibilitățile de cercetare ale laboratoarelor criminalistice sunt extrem de avansate, organele judiciare au obligația profesională și deontologică de a utiliza în mod corect metodele științifice de investigare a faptelor penale, de a aprecia și valorifica în deplină cunoștință de cauză rezultatele expertizelor criminalistice.

În consecință, fiecare participant la realizarea actului de justiție trebuie să fie avizat cu privire la metodele și mijloacele tehnico-științifice de clarificare a împrejurărilor în care a fost săvârșită o infracțiune, precum și de identificare a subiecților faptei penale. Mijloacele tehnico-științifice sunt utilizate atât în cercetarea la fața locului, cât și în examinările criminalistice de laborator, dar unele dintre aceste metode sau mijloace pot fi întâlnite în ambele împrejurări.

Din punct de vedere al activității procedurale, cercetarea la fața locului, cu tot caracterul ei auxiliar, are o semnificație deosebită, de ea depinzând inclusiv identificarea autorului infracțiunii.

1. Noțiune

Concluziile desprinse dintr-o vastă jurisprudență, arată că autorii de specialitate sunt unanimi în a aprecia că acest act inițial de urmărire penală, cu o largă rezonanță în ansamblul preocupărilor consacrate soluționării unor cauze penale presupune cunoașterea imediată, directă și completă a locului în care s-a comis infracțiunea.

În conformitate cu disp. art. 192 alin. (1) C.p.p. „cercetarea la fața locului se dispune de către organul de urmărire penală, iar în cursul judecății de către instanța de judecată, atunci când este necesară constatarea directă în scopul determinării sau clarificării unor împrejurări de fapt ce prezintă importanță pentru stabilirea adevărului, precum și ori de câte ori există suspiciuni cu privire la decesul unei persoane.”

Se observă că această definiție este mult simplificată față de cea dată de dispozițiile art. 129 din vechiul C.p.p., care indica unele din activitățile care urmau să fie efectuate cu ocazia cercetării la fața locului (ex: descoperire, fixare, ridicări urme, audieri etc.), deși activitățile concrete care se impuneau a fi făcute nu erau prestabilite sau obligatorii, ci erau rezultatul unor concluzii și convingeri rezultate după observarea și cunoașterea locului faptei.

Este de observat că legiuitorul indică exact numai scopul cercetării la fața locului, adică aflarea adevărului, lăsând organului de urmărire penală libertatea de a alege activitățile concrete de cercetare directă, pentru clarificarea împrejurărilor pe care le consideră importante în acest sens.

Cercetările se fac în limitele permise ale normelor procesual penale, dar criminalistica elaborează regulile tactice care dau eficiență activităților desfășurate, realizându-se în final, cunoașterea nemijlocită a locului faptei, descoperirea, fixarea și ridicarea urmelor precum și ascultarea martorilor, victimelor sau chiar a autorilor.

În literatura de specialitate s-a considerat necesară o distincție netă între cercetarea la fața locului (denumită în occident și scena infracțiunii) și locul săvârșirii faptei, întrucât cercetarea la fața locului are o sferă mai largă, incluzând atât zonele apropiate locului propriu-zis al comiterii infracțiunii, cât și alte locuri purtătoare de urme, care se referă la pregătirea și urmările faptei, inclusiv căile de acces și de retragere a infractorilor.

2. Importanță

Marea majoritate a autorilor din literatura de specialitate recunosc și subliniază că cercetarea la fața locului atât din punct de vedere procesual penal cât și criminalistic reprezintă un procedeu probator cu adâncă semnificație în aflarea adevărului. De rezultatele ei este condiționată nu numai direcția, ci și finalitatea investigațiilor ce se efectuează în cauza dată.

Sursa celor mai ample și mai fidele informații o constituie locul unde făptuitorul și-a desăvârșit activitatea criminală, locul unde s-au produs consecințele infracțiunii sau se conservă date și urme legate de comiterea faptei.