Amortizarea fiscală

În general, prin amortizare se înțelege alocarea sistematică, pe cheltuieli de exploatare, a valorii unui activ imobilizat pe durată de utilizare economică a acestuia.

Cheltuiala cu amortizarea reprezintă o cheltuiala nemonetara și are că efect diminuarea rezultatului perioadei.

În practică se utilizează atât amortizarea din punct de vedere contabil, cât și cea din punct de vedere fiscal.

Amortizarea fiscală are că efect diminuarea rezultatului fiscal.

Cheltuielile aferente achizitionării, producerii, construirii mijloacelor fixe amortizabile, precum și investițiile efectuate la acestea se recuperează din punct de vedere fiscal prin deducerea amortizării.

Mijlocul fix amortizabil este orice imobilizare corporală care îndeplinește următoarele condiții:

a) este deținut și utilizat în producția, livrarea de bunuri sau în prestarea de servicii, pentru a fi închiriat terților sau în scopuri administrative;

b) are o valoare fiscală egală sau mai mare decât limită stabilită prin hotărare a Guvernului, la data intrării în patrimoniul contribuabilului;

c) are o durată normală de utilizare mai mare de un an.

De asemenea, sunt considerate mijloace fixe amortizabile:

a) investițiile efectuate la mijloacele fixe care fac obiectul unor contracte de închiriere, concesiune, locație de gestiune, asociere în participatiune și altele asemenea;

b) mijloacele fixe puse în funcțiune parțial, pentru care nu s-au întocmit formele de înregistrare că imobilizare corporală; acestea se cuprind în grupele în care urmează a se înregistra, la valoarea rezultată prin însumarea cheltuielilor efective ocazionate de realizarea lor;

c) investițiile efectuate pentru descopertă în vederea valorificării de substanțe minerale utile, precum și pentru lucrările de deschidere și pregătire a extracției în subteran și la suprafată;

d) investițiile efectuate la mijloacele fixe existențe, sub formă cheltuielilor ulterioare realizate în scopul imbunătătirii parametrilor tehnici inițiali și care conduc la obținerea de beneficii economice viitoare, prin majorarea valorii mijlocului fix;

e) investițiile efectuate din surse proprii, concretizate în bunuri noi, de natură celor aparținând domeniului public, precum și în dezvoltări și modernizări ale bunurilor aflate în proprietate publică;

f) amenajările de terenuri;

g) activele biologice, înregistrate de către contribuabili potrivit reglementărilor contabile aplicabile.

Nu reprezintă active amortizabile:

a) terenurile, inclusiv cele impădurite;

b) tablourile și operele de artă;

c) fondul comercial;

d) lacurile, băltile și iazurile care nu sunt rezultatul unei investiții;

e) bunurile din domeniul public finanțate din surse bugetare;

f) orice mijloc fix care nu își pierde valoarea în timp datorită folosirii, potrivit normelor;

g) casele de odihnă proprii, locuințele de protocol, navele, aeronavele, vasele de croazieră, altele decât cele utilizate pentru desfăsurarea activitătii economice (CF 2003 se referă la “altele decât cele utilizate în scopul realizării veniturilor);

h) imobilizările necorporale cu durată de viată utilă nedeterminată, încadrate astfel potrivit reglementărilor contabile aplicabile.

Regimul de amortizare pentru un mijloc fix amortizabil se determină conform următoarelor reguli:

a) în cazul construcțiilor, se aplică metodă de amortizare liniară;

b) în cazul echipamentelor tehnologice, respectiv al mașinilor, uneltelor și instalațiilor de lucru, precum și pentru computere și echipamente periferice ale acestora, contribuabilul poate opta pentru metodă de amortizare liniară, degresivă sau accelerată;

c) în cazul oricărui altui mijloc fix amortizabil, contribuabilul poate opta pentru metodă de amortizare liniară sau degresivă.