Impozitarea

INTRODUCERE

Impozitarea, este un sistem de contribuţii impuse de către guvernământ asupra persoanelor, întreprinderilor, şi proprietăţii, esential ca o sursă de venit pentru acoperierea cheltuielilor guvernamentale şi a altor scopuri publice . Impozitarea poate fi, şi este, de altfel, utilizată şi la atingerea altor obiective economice şi sociale. De exemplu, poate servi drept metodă de dezvoltare a unei economii echilibrate prin stimularea sau descurajarea variatelor forme de activitate comercială, sau poate fi utilizată pentru a implementa reforme sociale prin redistribuirea averii.

Eficacitatea fiecărui guvernământ depinde de voinţa poporului guvernat de a se dezice (sau a ceda) o parte din controlul asupra persoanelor sau proprietăţii lor în schimbul protecţiei sau altor servicii din partea statului*(public goods). Impozitarea este una din formele unui asemenea schimb, deoarece impozitele percepute sunt utilizate pentru finanţarea unor activităţi de utilitate publică, activităţi ce nu pot fi efectuate prin eforturile persoanelor private aparte sau a unui grup restrâns de persoane .(vezi public goods)

Diferenţe istorice. Încă din timpuri străvechi, impozitele erau plătite preponderent nu în bani, ci în natura sau prin muncă (cereale, produse alimentare, sau lucrări la amenajarea drumurilor (bunurilor - i.e. canale, case, diguri) publice). (Atita) Cât timp serviciile guvernământului consistau esenţial în acţiuni militare şi asigurarea drumurilor sau alte lucrări publice, impozitarea în natură satisfăcea pe deplin marea majoritate a necesitaţilor guvernamentale. Domnitorii puteau aduna echipe de muncitori sau ostaşi prin obligarea fiecărui nobil de a pune la dispoziţie un număr anumit de lucratori sau soldaţi, proporţional titlului nobilului sau averii lui. În mod similar, "dijme" cerealiere puteau fi percepute de la proprietarii funciari, atât pentru a hrăni efectivele militare sau lucrătorii publici, cât şi pentru a asigura variate necesităţi guvernamentale. Naţiunile industrializate moderne, cu toate că percep impozite în forma bănească, aplică acelaşi model fundamental: guvernământul desemnează materia (baza) impozabila (venit realizat, proprietate posedată, sau acte realizate de organele statale), aplică un anumit cuantum de impozare, şi colectează impozitul (egal cu baza înmulţită la rata aplicată) de la plătitorul impozitului, care este desemnat prin lege.

Sistemele de impozitare, chiar şi în zilele de azi, când universalizarea şi interdependenţa devin cuvinte cheie, sunt la fel de variate ca şi naţiunile ce le instituie, variind, în dependenta de complexitate, de la perceperi în natură până la sisteme computerizate de impozitare. Mecanisme de impozitare simple sunt potrivite numai necesităţilor acelor guvernăminte, care sunt extrem de limitate în scopuri. În cazul în care responsabilităţile guvernamentale sunt diverse şi extinse sistemul de impozitare respectiv trebuie sa fie complex si avansat din punct de vedere organizatiuonal si tehnic. Cum ar fi, de exemplu, situaţia în care impozitele se utilizează pentru a reduce inegalităţile economice şi a redistribui veniturile prin modalităţi considerate echitabile. Reţelele fiscale bine gândite şi aşezate devin un element esenţial, la fel precum şi o educaţie publica de standard înalt va asigura un nivel înalt de responsabilitate a plătitorului.