Extras din referat
Reasigurarea
Reasigurarea reprezinta modalitatea prin care societatile de asigurare se protejeaza pentru riscurile pe care le-au subscris prin contractele de asigurare directa. Ea nu face altceva decât sa contribuie la dispersia riscului, acesta fiind unul dintre principiile esentiale pe care se bazeaza asigurarea ca activitate. Reasigurarile au aparut dintr-o necesitate obiectiva, si anume din existenta unor riscuri foarte mari (maritime, aviatice, incendiu, de viata, de accidente, etc.) care ar putea genera daune extrem de mari; ele pot face ca societatile de asigurari, neavând capacitatea financiara suficienta, sa nu fie capabile sa le suporte numai pe contul lor, ducând practic la falimentul acestora. Reasigurarea ofera astfel asiguratorului direct capacitatea necesara pentru acoperirea riscurilor pe care altfel acesta nu le poate suporta singur. În asemenea împrejurari, asiguratorul care accepta preluarea unui risc (a unor riscuri) mare, peste capacitatea sa, apeleaza la una sau mai multe companii de reasigurari pentru a ceda în reasigurare o parte din risc (uneori întregul risc). Astfel, reasigurarea are ca efect "pulverizarea" riscului.
Se constata ca în ultimii ani, mai ales a doua jumatate a acestui secol, reasigurarile ocupa un loc foarte important în viata economica internationala, depinzând de productia de bunuri mobile si imobile, de comertul international, de fluxurile internationale de bunuri, servicii, valori si oameni, înregistrând o tendinta vizibila de crestere, fapt ce a influentat pozitiv si evolutia reasigurarilor. Reasigurarea îsi trage astfel seva si vitalitatea din activitatea de asigurare, orice modificare în volumul asigurarilor directe antrenând schimbari similare în reasigurari. Referindu-ne la evolutie, întelegem nu numai o crestere cantitativa a numarului tranzactiilor si a volumului de prime, dar si substantiale îmbunatatiri calitative ale acestei activitati cum ar fi cele privind natura si caracteristicile reasigurarii, aspectele tehnice, sistemul de comunicatii între asiguratori directi, reasigurator, brokeri etc.
Motivul principal pentru care au aparut reasigurarile îl constituie protectia oferita asiguratorului în situatia aparitiei întâmplatoare a unei pierderi izolate foarte mari sau a mai multor pierderi rezultate dintr-un eveniment, a caror valoare este foarte mare în raport cu veniturile obtinute din primele de asigurare. De aceea, în urma aparitiei unor asemenea daune, pentru prevenirea platii unor despagubiri foarte mari care pot duce chiar la faliment, companiile de asigurari directe cedeaza altor companii de asigurari o parte din risc, sau, uneori întregul risc, activitate cunoscuta sub denumirea de Reasigurare. Astfel, rolul "tehnic" al reasigurarii este de a proteja pe asiguratorii directi în fata pericolului insolvabilitatii sau a reducerii capacitatii lor financiare, conferind astfel acestora din urma o mai mare stabilitate.
Reasigurarea reprezinta un acord încheiat între doua parti numite companie cedenta în calitate de reasigurat si reasigurator prin care prima consimte sa cedeze, iar cea de-a doua accepta sa preia o anumita parte a riscului (uneori întregul risc) conform conditiilor stabilite în acord, în schimbul platii de catre compania cedenta reasiguratorului a unei anumite sume denumita prima de reasigurare ce reprezinta o cota din prima originala de asigurare.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Reasigurarea.doc