Băncile mutuale și cooperativele de credit

Referat
8/10 (1 vot)
Domeniu: Finanțe
Conține 1 fișier: docx
Pagini : 12 în total
Cuvinte : 3668
Mărime: 23.65KB (arhivat)
Publicat de: Filip Dan Pavel
Puncte necesare: 5

Extras din referat

Studiu de caz

Informaţii cu privire la cadrul de administrare a activităţii în cadrul reţelei CREDITCOOP

Informaţii referitoare la reţeaua CREDITCOOP

Reţeaua CREDITCOOP este ansamblul format din Banca Centrală Cooperatistă CREDITCOOP şi băncile cooperatiste afiliate la aceasta.

Banca Centrală Cooperatistă CREDITCOOP este instituţia de credit constituită prin asocierea băncilor cooperatiste din România, în scopul gestionării intereselor lor comune, urmăririi centralizate a respectării dispoziţiilor legale şi a reglementărilor-cadru aplicabile, prin exercitarea supravegherii şi a controlului administrativ, tehnic şi financiar asupra organizării şi funcţionării acestora.

Băncile cooperatiste sunt instituţii de credit constituite ca asociaţii autonome de persoane fizice unite voluntar în scopul îndeplinirii nevoilor şi aspiraţiilor lor comune de ordin economic, social şi cultural, a căror activitate se desfăşoară, cu precădere, pe principiul într-ajutorării membrilor cooperatori.

Informaţii referitoare la fondurile proprii şi adecvarea capitalului la riscuri

Sfera de aplicare

Banca Centrală Cooperatistă CREDITCOOP nu întocmeşte situaţii financiare sau raportări prudenţiale la nivel consolidat întrucât nu deţine participaţii care să rezulte într-o influenţă semnificativă asupra nici unei alte entităţi dar întocmeşte situaţii agregate la nivelul reţelei CREDITCOOP.

Valorile prezentate în continuare sunt determinate de către Banca Centrală Cooperatistă CREDITCOOP la nivelul reţelei CREDITCOOP.

Informaţii referitoare la fondurile proprii

Banca Centrală Cooperatistă CREDITCOOP întocmeşte şi raportează lunar către Banca Naţională a României situaţia fondurilor proprii atât la nivel individual cât şi la nivelul reţelei cooperatiste de credit în baza Regulamentului BNR-CNVM nr. 18/23/2006 privind fondurile proprii ale instituţiilor de credit şi ale firmelor de investiţii, cu modificările şi completările ulterioare.

Fondurile proprii ale reţelei CREDITCOOP sunt formate din fonduri proprii de nivel 1 şi fonduri proprii de nivel 2.

Elementele componente ale fondurilor proprii de nivel 1 pot fi utilizate în orice moment şi cu prioritate pentru a absorbi pierderile, nu implică costuri fixe pentru reţea şi sunt efectiv puse la dispoziţia acesteia.

Conform Regulamentului BNR-CNVM nr. 18/23/2006 cu modificările şi completările ulterioare, nivelul minim al capitalului agregat şi, respectiv, cel al fondurilor proprii ale unei reţele cooperatiste sunt stabilite la echivalentul în lei a 10 milioane euro. În conformitate cu acest regulament, capitalul agregat al unei reţele este reprezentat de fondurile proprii de nivel 1.

Fondurile proprii totale ale reţelei CREDITCOOP sunt în valoare de 233.446.886 lei din care fonduri proprii de nivel 1 in valoare de 192.701.310 lei (43.511.936 echivalent euro la data 31 decembrie 2012) şi respectiv fonduri proprii de nivel 2 în valoare de 40.745.576 lei.

La finele anului 2012, componenţa fondurilor proprii ale reţelei CREDITCOOP a fost următoarea:

FONDURI PROPRII TOTALE 233.446.886

FONDURI PROPRII DE NIVEL 1 TOTALE 192.701.310

Capital eligibil 132.623.224

Rezerve eligibile 67.104.641

Alte filtre prudentiale 583.926

Imobilizări necorporale 2.056.698

Alte deduceri specifice României

din fondurile proprii de nivel 1 288.860

Elemente deductibile din fondurile

proprii de nivel 1 5.264.923

FONDURI PROPRII DE NIVEL 2 TOTALE 40.745.576

Rezerve din reevaluare 37.861.398

Rezerva mutuala de garantare 8.149.101

Elemente deductibile din fondurile

proprii de nivel 2 5.264.923

La determinarea fondurilor proprii de nivel 1 au fost incluse următoarele elemente componente:

a) părţile sociale subscrise şi vărsate de membrii cooperatori - 128.195.540 lei; în conformitate cu OUG nr.99/2006 aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, capitalul social al organizaţiilor cooperatiste de credit este variabil şi este format din părţi sociale de valoare egală, la care adaugand ajustari ale capitalului social conform IAS 29 – 4.427.684 lei se obtine capitalul eligibil de 132.623.224.

Preview document

Băncile mutuale și cooperativele de credit - Pagina 1
Băncile mutuale și cooperativele de credit - Pagina 2
Băncile mutuale și cooperativele de credit - Pagina 3
Băncile mutuale și cooperativele de credit - Pagina 4
Băncile mutuale și cooperativele de credit - Pagina 5
Băncile mutuale și cooperativele de credit - Pagina 6
Băncile mutuale și cooperativele de credit - Pagina 7
Băncile mutuale și cooperativele de credit - Pagina 8
Băncile mutuale și cooperativele de credit - Pagina 9
Băncile mutuale și cooperativele de credit - Pagina 10
Băncile mutuale și cooperativele de credit - Pagina 11
Băncile mutuale și cooperativele de credit - Pagina 12

Conținut arhivă zip

  • Bancile Mutuale si Cooperativele de Credit.docx

Te-ar putea interesa și

Evoluții și tendințe pe piața creditului ipotecar din România

CAPITOLUL 1 ASPECTE GENERALE PRIVIND CREDITUL IPOTECAR Creditul ipotecar este principala formă de finanţare a proprietăţilor imobiliare alături de...

Sistemul Bancar din Japonia

I. Abordarea caracteristicilor sistemului bancar al Japoniei Sistemul bancar japonez a început să se dezvolte în a doua parte a secolului al...

Contabilitatea Împrumuturilor Acordate Clientelei de Către Cooperativele de Credit - Paralelă între Sistemul Contabil al Cooperațiilor de Credit și Cel al Băncilor

CAP.1. TENDINŢE ÎN DEZVOLTAREA COOPERATIVELOR DE CREDIT ÎN ROMÂNIA 1.1. APARIŢIA COOPERATIVELOR DE CREDIT Cooperativa de credit este o...

Locul și rolul băncilor mutuale și cooperatiste în economie

Introducere Fiind un fenomen de o deosebită amploare şi complexitate, şi în acelaşi timp dispunând de un potenţial uman şi material valoros,...

Sistemul bancar din Franța

Cap. 1 Sistemul bancar francez 1. 1 Scurt istoric În perioada Evului Mediu şi la începutul timpurilor moderne, activităţile bancare din Franţa...

Cooperativele de credit în lume și în România - proiect la Monedă și Credit

Introducere Fiind un fenomen de o deosebita amploare si complexitate, si în acelasi timp dispunând de un potential uman si material valoros,...

Sistemul Bancar Nipon

1.1SISTEMUL FINANCIAR Sistemul financiar nipon are o structură destul de simplă, dar reprezintă subiectul influenţei dezvoltării economice a...

Locul și rolul băncilor mutuale și cooperatiste în economie

1. Caracteristici generale ale băncilor mutuale şi cooperatiste - 3 - 1.1 Evoluţia băncilor mutuale şi cooperatiste (scurt istoric) - 3 - 1.2...

Ai nevoie de altceva?