Campania de la Stalingrad

Pe 22 iunie 1941, Germania şi aliaţii ei din Axă au invadat Uniunea Sovietică şi au avansat rapid în interiorul ţării. Suferind înfrângere după înfrângere în timpul verii şi toamnei anului 1941, forţele sovietice au contraatacat viguros în faţa porţilor capitalei în bătălia de la Moscova, respingându-i pe germani.

Germanii au reuşit stabilizarea frontului până în primăvara anului următor. Ei erau conştienţi că aveau nevoie să încheie luptele pe frontul de răsărit sau, cel puţin, să le reducă amploarea mai înainte ca SUA (care intraseră în război după ce Japonia atacase baza navală de la Pearl Harbor în decembrie 1941) să poată deschide un nou front în ajutorul sovieticilor. Un atac în sudul Rusiei ar fi asigurat controlul asupra zonei bogate în petrol din zona Caucaziană şi asupra râului Volga, o cale foarte importantă de transport pentru sovietici.

Desfăşurarea ostilităţilor

Deşi un general din statul său major este capturat de ruşi în urma unei aterizări de urgenţă, Hitler ignoră gravitatea situaţiei. Chiar dacă astfel documente secrete, ce conţin detalii referitoare la acţiunile de debut ale Planului Albastru, cad în mâinile ruşilor, conducătorul german decide să continue conform planurilor iniţiale.

Intenţia lui Hitler este aceea de a acţiona conform hotărârilor iniţiale, deoarece consideră că inamicii săi nu sunt suficient de puternici pentru a-l împiedica, nici măcar cunoscându-i planurile dinainte.

Această subapreciere a capacităţii sovietice de luptă se va dovedi a fi o gravă eroare strategică. Hitler pierde practic elementul de surpriză şi oferă adversarului posibilitatea de a-şi întări apărarea. Ruşii pot astfel să pareze atacul german.

De altfel, subevaluarea inamicului pare a fi frecventă printre comandanţii germani. În seara de 3 iulie 1942, generalul Hoth ajunge la Don cu Armata a 4-a de tancuri, ocupând câteva poduri spre Voronej. Poziţia tactică i se pare excelentă, dar oraşul se dovedeşte a fi greu de cucerit. “Voronej este plin până la refuz de trupe şi opune o rezistenţă puternică. Nemţii nu reuşesc să încercuiască şi să nimicească trupele ruseşti, aşa cum specifică planul de operaţiune. «Ruşii se retrag planificat şi compact, mein Fűhrer!» îi comunică generalul Halder, şeful statului-major, lui Hitler, într-o discuţie asupra situaţiei de pe front, pe 13 iulie. « Prostii!» îl apostrofează Hitler, « ruşii fug, sunt terminaţi, sunt la capătul puterilor!» ”

Aşadar, ruşii iniţiază o acţiune de desprindere la care trupele germane nu pot răspunde decât prin urmărire, căci Hitler are convingerea clară că inamicii săi vor claca din clipă în clipă. Această convingere îl va însoţi pe tot parcursul confruntării, fiind uneori alimentată de rapoartele greşite ale inferiorilor săi şi făcându-l să adopte de mai multe ori tactici nefavorabile.

În ciuda faptului că acţiunea de urmărire nu este una fructuoasă, Hitler face o nouă greşeală, hotărând să modifice Planul Albastru. Acesta specifica un atac în forţă de-a lungul Donului, înaintarea spre Volga şi apoi atingerea Stalingradului. În schimb, considerând că trupele proprii sunt perfect capabile de a îndeplini orice ordin, oricât de îndrăzneţ ar fi acesta, Hitler decide să le dividă în două armate.

Ca atare, Grupul de Armate A, sub comanda lui Erich von Manstein, trebuia să continue atacul către sud aşa cum fusese plănuit iniţial, iar Grupul de Armate B, care cuprindea Armata a 6-a a lui F. Paulus şi Armata a 4-a Panzer condusă de Hoth, trebuia să atace spre est, către râul Volga şi oraşul Stalingrad.

Cucerirea oraşului era importantă pentru Hitler din mai multe motive. Oraşul era un important centru industrial, aşezat pe râul Volga, o cale de transport vitală care lega zona Mării Caspice de nordul Rusiei. O victorie aici ar fi asigurat flancul stâng al armatelor germane în timpul marşului lor către Caucaz. Şi nu pe ultimul loc se aflau raţiuni care ţineau de propagandă şi ideologie, oraşul purtând numele conducătorului sovietic

Vom întrerupe relatarea evenimentelor, pentru a analiza deciziile pe care Hitler le ia în acest punct al confruntării.

În primul rând, el cade într-un păcat asupra căruia Carl von Clausewitz atrage atenţia în lucrarea „Despre război”. Acesta arată că planificarea acţiunii înainte de a acţiona este deosebit de importantă, iar respectarea întocmai a planului stabilit este singura modalitate de reuşită. Genialitatea unui bun conducător, a unui bun strateg, stă tocmai în ducerea la capăt, etapă cu etapă, a planului iniţial.

Deoarece planificarea se bazează pe calcule şi pe informaţii de încredere, aceasta este considerată a fi foarte bine pusă la punct, iar devierea de la linia pe care o trasează nu poate aduce beneficii. Schimbarea strategiei poate fi operată atunci când elemente nou apărute cer o adaptare la noul context, fapt care nu este valabil în cazul de faţă. Hitler decide să transforme Planul Albastru în aşa fel încât să atingă obiectivele cât mai repede, dar eşuează în a observa lipsa de realism a ambiţiilor sale.

În al doilea rând, pentru a-şi pune în aplicare ambiţiile, conducătorul german recurge la o soluţie deloc inspirată, anume divizarea armatei. Ferdinand Foch arată că un vechi dicton roman, conform căruia este o greşeală să duci două războaie în acelaşi timp, continuă să îşi păstreze justeţea. Disciplina este cea care asigură forţa unei armate, ce funcţionează ca un tot unitar. De aceea, este foarte important ca trupele să fie „capabile să comunice între ele în permanenţă, în loc să fie compartimentate, şi afectate unor destinaţii fixe şi invariabile.

revenind la desfăşurarea ostilităţilor, Hitler ordonă oprirea atacului Voronejului şi înaintarea spre sud a Armatei a 4-a de tancuri, pentru a-i încercui pe ruşi, dar această acţiune eşuează. O altă parte a trupelor este retrasă pentru a fi trimisă la nord, spre Leningrad. Armata a 6-a va rămâne singura ce înaintează conform planului iniţial spre mult râvnitul Stalingrad.