Importanța supravegherii, asistării psihosociale și pregătirii pentru liberare a delicventului

Introducere

Scopul acestei lucrări este de a evidenția faptul că mediul carceral și pedeapsa aplicată deținutului influențează personalitatea, identitatea și viața acestuia iar asistarea psihosocială, consilierea și pregătirea pentru liberare sunt importante, deoarece, aceste activități sunt de natură să conducă la eficientizarea și realizarea în bune condiții a reeducării și îndrumării deținuților.

În perioada în care persoanele private de libertate își ispășesc pedeapsa, acestea deseori pierd relațiile sociale vechi, pierd banii agonisiți, locuința, familia și chiar sensibilitatea sau dragostea față de cei din jur. Sunt dese cazurile în care nu au unde să se întoarcă, întâmpină piedici în găsirea unui loc de muncă și redobândirea unor documente cum ar fi cartea de identitate sau asigurare medicală. Toate aceste lucruri și necunoașterea procedeelor de rezolvare a problemelor, complică procesul de reintegrare în societate.

Procesul de adaptare la mediul de detenție implică o altă formă a personalității deținutului. Acesta se orientează cu ușurință spre asimilarea normelor, obiceiurilor și valorilor specifice mediului privativ, raportându-se la evenimentele din jurul său. Cu cât crește această adaptare a deținutului la spațiul penitenciarului, cu atât mai mult scade receptivitatea acestuia la diferite programe de reeducare.

Lucrarea de față încearcă să aducă în prim plan necesitatea organizării și funcționării unor servicii de reintegrare socială și supraveghere a deținuților, precum și demersurile psihologice care trebuie făcute în vederea reconfigurării personalității acestuia, pentru o reintegrare socială mult mai rapidă și mai ușoară.

Modelarea identității umane în mediul carceral

La intrarea în închisoare, condamnații își pierd parametrii identității sociale: profeisa, familia etc. De aici înainte sunt niște necunoscuți unii pentru alții. Singura lor identitate socială este aceea de deținut. Având în vedere că toți deținuții au această identitate, ea nu ar trebui să fie o componentă de diferențiere, de recunoaștere.

Pentru a relaționa și a viețui în această nouă lume și pentru a-și găsi un loc al lor, cred că deținuții trebuie să știe cine sunt ceilalți, conferindu-le noi identități, identități pe care și le atribuie singuri.

Trebuie să existe o diferență între un deținut și un altul, acest lucru presupunând existența unei identități personale. Deținutul este nevoit să trăiască în condiții fizice și morale mai puțin plăcute, cu indivizi de vârste, origini etnice, culturale și sociale (care împărtășesc valori diferite), dar mai ales cu condamnați pentru crime și infracțiuni diverse, cu trecuturi carcerale diferite, fără o altă modalitate de a-i cunoaște decât prin intermediul crimelor și condamnărilor. Această conviețuire în condiții dezagreabile alături de indivizi diferiți, criminali (care erau considerați altfel când erau liberi), îi obligă dacă vor să fie ei înșiși, să se depărteze de ceilalți. Levi Strauss spunea că „alături de diferențele datorate izolării există cele la fel de importante datorate proximității, dorința de a se opune, de a se diferenția, de a fi el însuși”.

Prin ideile care privesc crima care se presupune că au comis-o (dar și celelalte aspecte privind vârsta, originea geografică, etnică și culturală), condamnații își creează și o identitate morală, diferită, făcând o categorizare spunând cine sunt ei sau cine sunt ceilalți.

Aceste identități capătă valori de identități sociale, deținutul devenind ceea ce s-a presupus că a făcut și ce poate să facă. Plecând de la aceste identități, condamnații trebuie să profeseze valori morale, să se integreze și să urmeze reguli de conduită specifice mediului carceral.

În contactul cu ceilalți deținuți, remușcările, învinuirile mărturisite în timpul procesului penal, sunt înlocuite repede cu justificări ale faptelor comise “fabricate” în penitenciar, la care deținutul aderă deoarece îi conferă gândiri care înlătură sentimental de vinovăție. Diminuarea gradului de vinovăție ușurează conștiința deținutului și deseori ale loc schimbarea poziției față de pedeapsă, dacă inițial deținutul considera că pedeapsa este pe măsura faptei comise de el, destul de repede apreciază pedeapsa ca fiind prea aspră pentru el. Din acestea rezultă faptul că dintr-un comportament supus, deținutul trece la unul activ în care primează doar interesul personal și egoismul.

Cred că în urma acestor lucruri trebuie desfășurate activități menite să influențeze personalitatea deținuților, acest lucru putând fi exprimat mai bine prin termenul de modelare. Prin modelarea personalității deținuților, trebuie să se urmărească în principal menținerea unui sistem de reguli stricte, care să ajute adaptarea celor de curând intrați în penitenciar, să se formeze opinii corecte față de evenimentele din detenție și să le creeze deținuților sentimente umane adevărate.