Decretul despre Pace

Decretul asupra păcii, (în rusă Декрет о мире/ Dekret o mire) scris de Vladimir Ilici Lenin, a fost adoptat la cel de-al doilea Congres al Sovietelor, Muncitorilor, Soldaților, Deputaților și Țăranilor din 26 octombrie 1917, desăvârșind cu succes Revoluția din Octombrie. Este actul fondator al noii ordini proletare. A fost publicat în ziarul Izvestia la 27 octombrie 1917, și cerea printre altele ieșirea separată din primul război mondial

—Lenin a citit seara faimosul "Decret asupra păcii", prin care se adresă puterilor beligerante pentru încheierea imediată a păcii, fără anexiuni teritoriale și despăgubiri, garantând fiecarui popor dreptul la autodeterminare. A urmat decretul asupra pământului "(preluat din programul social-democratilor)" care prevedea "socializarea terenurilor agricole într-un regim de asociere. Inițial, Lenin scrisese in textul declarațiilor sale "Trăiască socialismul". Gândidindu-se că ar putea creea panică, s-a răzgândit și a tăiat aceste cuvinte. Boris Kricevski, corespondentul din Rusia al ziarului francez de stânga L’Humanite, scria la 5 zile dupa cele petrecute un reportaj cu titlul "O bandă de tâlhari pune mâna pe Rusia", în corespondența trimisă spre publicare afirma că "marea revoluție socialistă" a fost "un complot militar, executat de pretorienii bolșevici, formați din oameni trândavi, desfrânați, toti stricații din Petrograd, ajutați de câțiva militari și de cateva mici unități ale flotei din Baltica, devotați bolșevicilor." La ceea ce mai târziu va fi numit "revoluția din octombrie", locuitorii Petrogradului au reacționat atunci cu indiferență. Despre "participarea maselor", însusi Troțki recunoscuse în ziarul Izvestiia că "locuitorii orașului dormeau liniștiți, habar neavând că în acel moment o noua putere lua locul celei de până acum.

1.Revoluţia din octombrie şi ieşirea Rusiei din război.

La 7 noiembrie (25 octombrie) 1917 la Petrograd a biruit răscoala armată şi puterea de stat în Rusia au acaparat-o bolşevicii. Aceasta a pus începutul unei ere principial noi în istoria universală şi a constituit începutul scindării lumii în două sisteme.

Decretul despre pace. Sarcina principală a noii puteri în domeniul politicii externe era «încetarea războiului imperialist», încheierea unei păci generale democratice fără anexe şi contribuţii. La 8 noiembrie (26 octombrie) 1917 Congresul al II al Sovietelor a adoptat Decretul leninist despre pace – document de program al diplomaţiei sovietice. În el pentru prima dată au fost expuse bazele politicii coexistenţei paşnice a statelor cu orînduire socială diferită. Puterea nou-născută propunea tuturor popoarelor şi guvernelor naţiunilor beligerante încheierea imediată a păcii democratice – fără anexe şi contribuţii. Se proclama refuzul deplin de la orice forme de agresiune, principiul autodeterminării naţiunilor, acuzarea colonialismului, cererea egalităţii popoarelor mari şi mici.

De pe tribuna Congresului II al sovietelor s-a menţionat că guvernul sovietic nu consideră propunerile sale drept ultimative. El e de acord să discute orice alte condiţii ale păcii şi insistă asupra prezentării lor imediate, asupra clarităţii lor absolute şi excluderii diplomaţiei secrete în timpul examinării lor. În Decretul despre pace se propunea de încheiat armistiţiul minimum pe trei luni, pentru a da posibilitate tuturor ţărilor să se pregătească de tratativele de pace.

Făcînd apel de a se dezice de orice anexe, Decretul leninist despre pace deloc nu propunea de stabilirea unei înţelegeri despre respectarea status-quo-ului internaţional. Dimpotrivă, însăşi definiţia «anexei», ce se conţinea în el, îi atribuia un caracter exact şi absolut principiului autodeterminării popoarelor: «Dacă careva naţiune se reţine în hotarele statului dat prin violenţă, dacă ei.... nu i se oferă dreptul prin votare liberă, cu evacuarea absolută a trupelor naţiunii alipitoare sau în genere mai puternice, să hotărască fără cea mai mică constrîngere problema privind formele existenţei statale ale acestei naţiuni, atunci alipirea ei constituie o anexă, adică cotropire şi violenţă». Decretul prescria, că principiul autodeterminării trebuie să fie egal atribuit «independent... de aceea, în Europa sau în ţări îndepărtate de peste ocean această naţiune trăieşte».

Radioul şi presa pe larg au răspîndit conţinutul lui în toată lumea. Acest document a devenit cel mai popular în rîndurile oamenilor muncii din statele beligerante şi în deosebi printre milioanele de soldaţi ce putrezeau în tranşeele măcelului imperialist. El le-a exprimat aspiraţiile lor profunde şi tendinţa spre o pace imediată. În acest sens Decretul despre pace a avut un puternic caracter de acţiune revoluţionalizatoare asupra ţărilor beligerante. În planurile guvernului bolşevic el avea un sens dublu – încetarea războiului mondial ca primul scop şi popularizarea ideei revoluţiei printre muncitorii statelor beligerante. La aceasta a contribuit şi adresarea directă către popoare de a înceta măcelul imperialist.

Au existat multe discuţii în chestiunea, dacă se cuvine de văzut în acest decret un act de politică externă sau un manifest de agitaţie revoluţionară: doar textul într-adevăr e adresat nu numai către guverne, dar şi către popoare, şi «în deosebi către muncitorii conştienţi ai trei celor mai înaintate naţiuni ale omenirii şi celor mai mari state ce participă la actualul război Anglia, Franţa, Germania». Iată părerea pe această problemă a istoricului italian D. Boffa: «În realitate decretul reprezintă prin sine ceva mai major. Ar fi greu de încercat de a diviza un aspect al lui de altul: toate ele s-au contopit într-un tot întreg, sînt fuzionate de o idee profund internaţionalistă... Această idee nu se oprea în pragul închipuirilor diplomatice «clasice» despre relaţiile internaţionale, ci înainta mai departe, impunînd viziunea lumii ca o arenă a confruntării grupărilor politice prin esenţa sa duşmănoase, de clasă, hotarele cărora deloc nu coincideau cu hotarele statelor, chiar dacă era vorba de state naţionale. Această idee rămînea dominantă şi cînd se examina întrebarea despre stabilirea celor mai largi drepturi naţionale ale popoarelor: după convingerile sale şi experienţa politică bolşevicii erau internaţionalişti hotărîţi».

Ca continuare a Decretului despre pace Puterea sovietică a adoptat încă o serie de hotărîri. Astfel, la 15(2) noiembrie 1917 a fost publicată «Declaraţia drepturilor popoarelor Rusiei» prin care popoarelor neruse li se acorda dreptul la autodeterminare până la despărţire şi crearea statelor independente. La 31(18) decembrie prin hotărîrea Sovietului Comisarilor Norodnici (SCN), confirmată de Congresul general III al sovietelor, Rusia Sovietica a recunoscut independenţa statală a Finlandei. Prin decretul de la 29 august guvernul sovietic a anulat toate tratatele şi actele Rusiei ţariste cu Prusia şi Austria «ce se refereau la împărţirile Poloniei» şi a recunoscut «dreptul inalienabil al poporului polonez la independenţă şi unitate». În decembrie 1918 a fost recunoscută independenţa Estoniei, Letoniei şi Lituaniei.