Cursul de Prelegeri la Disciplina de Specialitate Agrotehnică

Tema: Agricultura – ramură a Economiei Naţionale a R. Moldova

Subiectele:

1. Obiectivele de bază a agriculturii R. Moldova ca ramură a Economiei Naţionale.

2. Particularităţile de bază ale agriculturii

3. Fondul Funciar al R. Moldova. Categoriile de folosinţă. Căile orientate la folosirea raţională a Fondului Funciar.

1. - Complexul Agroindustrial al R. Moldova (CAI) a constituit şi continuă să constituie temelia Economiei Naţionale.

- Ponderea CAI din produs intern brut (PIB) depinde de condiţiile climaterice ale anului şi atinge valorile de 44 – 47 % (în unii ani 50 – 60 %).

- Ponderea CAI în structura producţiei de export constituie ≈ 70 %.

Drept obiective de bază ale Agriculturii ca ramură a Economiei Naţionale pot fi socotite:

- asigurarea stabilităţii în ceea ce priveşte dezvoltarea sectorului agrar în R. Moldova;

- sporirea permanentă a eficienţei economice a Agriculturii.

Realizarea acestor obiective vor permite:

- asigurarea permanentă a populaţiei Republicii cu cantitatea necesară de produse alimentare calitative;

- asigurarea industriei prelucrătoare cu cantitatea necesară de materie primă;

- formarea permanentă a fondurilor rezervelor de Stat a producţiei agricole;

- asigurarea sectorului zootehnic cu cantităţile necesare de material furajer (furaje concentrate, suculente, grosiere ş.a.).

În ramura Fitotehnică locul principal revine plantei de cultură – ca rezultat a activităţii antropogenice sub aspect de:

- lucrări în domeniul de obţinere permanentă de noi soiuri şi hibrizi înalt productivi şi rezistenţi la boli, dăunători;

- lucrări în domeniul elaborării şi implimentării tehnologiilor de cultivare a plantelor de cultură care prevăd: elaborarea sistemelor de asolamente, sistemelor de lucrare a solului şi fertilizare, sistemelor de protecţie a plantelor ş.a.

Fitotehnia, ca componentă de bază în structura generală a agriculturii R. Moldova include următoarele ramuri producătoare:

- tehnologia plantelor de câmp;

- pomicultura;

- viticultura;

- legumicultura;

- praticultura;

- floricultura;

- silvicultura.

Lipsa unei strategii clare de dezvoltare a Agriculturii în primii ani a reformelor, au creat condiţii nefavorabile pentru implimentarea tehnologiilor moderne de cultivare a plantelor de cultură, provocând un declin esenţial în agricultură care au determinat:

- scăderi esenţiale a nivelului de bonitate a solului cu valori medii de 70 baluri şi o variaţie în limitele de 81 la 52 baluri;

- scăderea fertilităţii solului cauzate de pierderile considerabile de humus (0,7 – 0,8 t/ha anual) în rezultatul întreţinerii iraţionale a solului. La moment la 25% din toate tipurile de cernoziom, conţinutul de humus atinge valorile de 3,5 %;

- sporirea suprafeţelor de terenuri afectate de eroziune la valori de 1,9 mln. ha (57 % din teritoriu);

- sporirea suprafeţelor de terenuri erodate (≈ 700 mii ha);

- sporirea suprafeţelor afectate de alunecări de teren până la ≈ 400 mii ha;

- nerespectarea structurii optimale a suprafeţelor de însămânţare cu o sporire esenţială a suprafeţelor ocupate de culturile cerealiere şi a culturilor tehnice.

Cota culturilor cerealiere, tehnice şi furajere în structura suprafeţelor de însămânţare în diferite perioade (des. 1,2,3)

Culturile cerealiere (% din suprafaţa de teren arabil):

1993 – 50,0 %

2001 – 70,0 %

2002 – 68,1 %

2003 – 60,9 %

Culturile tehnice (% din suprafaţa de teren arabil)

1995 – 19,0 %

2001 – 23,0 %

2002 – 21,0 %

2003 – 28,2 %