Clasificarea Ocupațiilor din România

În practica economică se utilizează SISTEME STANDARDIZATE DE CLASIFICĂRI, care constituie componentele de bază ale SISTEMULUI INFORMATIONAL ECONOMIC. Acesta se constituie în instrumente indispensabile pentru asigurarea în mod unitar a culegerii, stocării, prelucrării si analizei datelor.

Ansamblul acestora reprezintă SISTEMUL UNITAR DE CLASIFICĂRI SI NOMENCLATOARE, care functionează la nivel macroeconomic.

Elaborarea noii clasificări a ocupatiilor din România (COR) a avut ca obiectiv prioritar alinierea la standardele internationale elaborate de Comunitatea Europeană (ISCO-88-COM) si ONU (ISCO-88), asigurându-se transparenta informatiei economico-sociale în domeniul resurselor si utilizării fortei de muncă.

Lucrarea are un caracter inedit prin aceea că, pentru prima dată în România, s-a realizat o clasificare a ocupatiilor care cuprinde si elemente de descriere pe fiecare treaptă a acesteia (grupa majora, subgrupa majoră, grupa minoră si de bază).

Alinierea la standardele internationale a COR s-a realizat cu luarea în considerare a specificului economiei românesti. Concret, aceasta a însemnat constituirea unor grupe minore si de bază pentru categorii de ocupatii semnificative ca pondere si specific în economia românească, cu asigurarea integrării în standardele internationale.

La elaborarea clasificării s-au avut în vedere următoarele principii si criterii:

– Principiul grupării unitătilor de clasificat după criterii economice si sociale obiective. Constituirea categoriilor de clasificare s-a făcut în concordantă cu diviziunea socială a muncii, folosind caracteristici de grupare tehnico-economice obiective, în succesiunea importantei lor pentru activitatea practică.

– Principiul omogenitătii maxime în constituirea categoriilor de clasificat (grupe, subgrupe etc.). Pentru fiecare nivel de clasificare s-a folosit un singur criteriu, fiecare subîmpărtire reflectând aspecte din ce în ce mai amănuntite ale criteriului aplicat la subîmpărtirile precedente, ca de exemplu:

- gradul de instruire (nivelul scolii absolvite);

- nivelul competentelor determinat de amploarea si complexitatea activitătilor care definesc ocupatiile;

- gradul de specializare în cadrul aceleiasi activităti;

- felul materiilor prime si utilajelor folosite, proceselor tehno-logice utilizate.

– Principiul univocitătii grupării unitătilor, care presupune si impune repartizarea fiecărei unităti de clasificat, numai într-o singură grupă sau subgrupă, numai într-un singur loc, indiferent de numărul locurilor si unitătilor de clasificat.

– Principiul actualitătii, al luării în considerare a celor mai noi ocupatii, a celor mai noi tehnici de construire a clasificărilor, inclusiv optimizării si economicitătii folosirii codurilor.

– Principiul stabilitătii pe o perioadă mai îndelungată de timp, prin crearea unui sistem elastic care să permită adaptarea permanentă la noile conditii de dezvoltare economico-socială.

– Principiul multilateralitătii folosirii pe diverse structuri organi-zatorice si activităti (strategii guvernamentale, statistică etc.). Posibilitatea utilizării clasificării în comparatiile internationale.

În baza acestor principii, CLASIFICAREA OCUPATIILOR este operatia de sistematizare a ocupatiilor (functiilor si meseriilor) populatiei active, în care o ocupatie este clasificată o singură dată.

OCUPATIA este activitatea utilă, aducătoare de venit (în bani sau natură), pe care o desfăsoară o persoană în mod obisnuit, într-o unitate economico-socială si care constituie pentru aceasta sursă de existentă. Ocupatia este, deci, proprie persoanelor active, care practică o activitate recunoscută de societate ca utilă pentru sine si semenii săi. Ocupatia unei persoane poate fi exprimată prin: functia sau meseria exercitată de aceasta.

FUNCTIA este activitatea desfăsurată de o persoană într-o ierarhie functională de conducere sau executie. În clasificarea de fată, functiile sunt cuprinse în grupele majore de la 1 la 5.

MESERIA este complexul de cunostinte obtinute prin scolarizare si prin practică, necesare pentru executarea anumitor operatii de transformare si prelucrare a obiectelor muncii, sau pentru prestarea anumitor servicii. Meseriile sunt clasificate în grupele majore de la 6 la 8.

Pentru definirea corectă a notiunii de ocupatie si evitarea confuziei, este necesar să se definească si notiunea de PROFESIE, care, în unele cazuri, poate fi si ocupatie, iar în altele nu.

Deci, PROFESIA este specialitatea (calificarea) obtinută prin studii, iar ocupatia este specialitatea (calificarea) exercitată efectiv la locul de muncă.

De exemplu:

SPECIFICATIE PROFESIE OCUPATIE

Profesia corespunde cu ocupatia

1. Inginer metalurg 1. Inginer metalurg

2. Învătător 2. Învătător

3. Strungar 3. Strungar

4. Conducător auto 4. Conducător auto

Profesia diferă de ocupatie

1. Jurist 1. Senator

2. Inginer chimist 2. Referent de specialitate

3. Medic 3. Director

4. Inginer agronom 4. Sef fermă agricola

5. Economist 5. Secretar de stat

Clasificarea ocupatiilor este concepută pe patru niveluri de clasificare, astfel:

- nivelul I - Grupe majore;

- nivelul II - Subgrupe majore;

- nivelul III - Grupe minore;

- nivelul IV - Grupe de baza.

Structurarea clasificării ocupatiilor pe cele patru nivele s-a făcut în raport cu modul de actiune a cerintelor si principiilor de grupare.

Grupa de bază fiind ultimul nivel de clasificare, include ocupatia sau grupul de ocupatii cu cel mai detaliat nivel de omogenitate, din punct de vedere al activitătii desfăsurate de persoanele cu astfel de ocupatii.