Etica Profesională

Functionarii publici, politicieni sunt ei însisi cetateni. Ei reflecta valorile societatii în care traiesc si

sunt chemati sa raspunda „vointei deliberative”, adica respectului fata de lege, participarii

angajate, tolerantei, respectului pentru altii, responsabilitatii în urmarirea interesului public.

O abordare democratica a rolului de functionar public presupune încurajarea libertatii de

exprimare, a traducerii politicilor în fapte, furnizarea serviciilor de buna calitate, promovarea

dialogului1.

Administratia publica este menita sa tina în echilibru interesul colectiv cu cel politic, promovat de

legislativ si executiv. Rolul ei a fost si este acela de a crea cadrele institutionale civilizate ale

vietii cetatenilor. Pe de o parte, aceasta înseamna solutii economice si responsabile pentru

problemele cetatenilor, pe de alta parte, înseamna sa atraga potentialul cetatenesc de resurse .

Filosofia unei administratii democratice este orientata spre strategii de tipul “ce este mai bun sau

mai bine pentru public”. O astfel de filosofie trebuie sa ghideze deciziile. În consecinta, etica

unei astfel de filosofii trebuie sa promoveze cea mai mare integritate, cea mai mare libertate,

egalitate si încredere publica.

Daca oamenii politici au în principal angajamente pe termen mai scurt (de obicei pe durata unui

mandat), administratia publica preia aspectul dezvoltarii durabile a societatii (proiectele pe

termen lung). Între politicile particulare ale partidelor aflate succesiv la putere trebuie sa existe o

coerenta, iar aceasta coerenta este vegheata de catre administratia publica.

Problema controlului democratic (politic si etic) este extrem de acuta, iar functionarii publici se

afla putem spune într-o dilema legata de supunerea fata de lege, fata de ordinele superiorilor

(politicienilor si propriei ierarhii interne) dar si fata de cetatenii din propria comunitate.

Functionarii publici sunt cei care daca considera ca o politica sau o presiune guvernamentala

aduce prejudicii publicului (încalca legi, reguli, violeaza drepturi de baza, este un management

falimentar al resurselor, deturneaza bani publici, este abuz de autoritate, este periculos pentru

siguranta sau pentru sanatatea publicului), trebuie sa "fluiere în biserica", sa traga semnale de

alarma. În acest caz avem de-a face cu un conflict între responsabilitatea fata de public si

loialitatea fata de guvernare, între dezvaluire si confidentialitate. Din acest motiv, în codurile

etice pentru functionarii publici se insista asupra protejarii acestora când dezvaluie astfel de

situatii. Atentia trebuie acordata, spun partizanii acestei idei, nu mesagerului, ci mesajului2.

§1. Etica în politica

Politica este la originea actelor celorlalte profesii, cel putin prin legi, politica de distribuire a

banilor publici si niveluri de impozitare. Daca politica se practica fara scrupule, este de asteptat

ca alte domenii sa fie silite sa devina ne-etice; în principal cel mai afectat domeniu poate sa fie

administratia publica.

Politica este pentru unii politicieni o ocupatie vremelnica. Pentru altii devine o cariera. Ea însasi

poate capata caracteristicile unei profesii speciale.

Într-un regim democratic asocierea dintre morala si politica este si dezirabila si necesara. Iata

câteva ratiuni pentru aceasta:

- democratia presupune solutionarea conflictelor pe cale pasnica, fara violenta între grupurile

de interese.

- pentru instituirea si dezvoltarea unei democratii este necesar ca relatiile între cetateni si între

acestia si institutii sa fie relatii de încredere. Astfel de relatii nu se pot instaura si mentine

1 Adaptat dupa Jerome B. McKinney si Lawrence C. Howard, Public administration balancing power and accountability, 2nd Edition, Praeger

Publishers, Westport, 1998, p.6

2 A se vedea American Society for Public Administration (ASPA), Public Administrators. Study Guide, 1982

daca se ajunge la înselarea sistematica a cetatenilor, la falsitate cronica sau în probleme

cruciale, la secretomanie si lipsa de transparenta.

- societatea democratica este pluralista si contractuala. Grupurile de interese sunt în

competitie pasnica. Ele trebuie sa negocieze, sa concilieze divergente, prin urmare, aceste

practici nu sunt posibile fara întelegere3.

Teoreticienii trateaza problemele de etica politica sub genericul: problema mâinilor murdare

(dirty hands politics). Termenul este inspirat din titlul piesei lui Jean-Paul Sartre: Les mains

sales, precum si din lucrarea lui Machiavelli, Principele. Ideea centrala care a condus la o astfel

de formulare este aceea ca, odata intrata în politica, o persoana nu poate sa ramâna cu "mâinile

curate", ba mai mult, ca, uneori, din "ratiuni de stat", poate sa aiba mâinile patate cu sânge.

Ruptura între morala si politica a fost justificata astfel de a lungul timpului:

- comportamentul politic este ghidat de maxima: Scopul scuza mijloacele! iar scopul major

este crearea sau pastrarea statului si binelui public.

- teoria ratiunii de stat solicita realism politic, adica divortul de morala, fie în raport cu "inamicul

intern" (vezi dusmanul de clasa în perioada de instaurare a comunismului), fie în raport cu

"inamicul extern" (vezi cazul razboaielor).

- exista, potrivit unor opinii, o contradictie fundamentala între etica principiilor si etica

consecintelor. Daca tinem seama doar de principii, putem ajunge la consecinte absurde

legate de faptul ca putem sacrifica orice în numele lor, eventual potrivit dictonului: Fiat

iustitia, pereat mundus! (Sa se faca dreptate, chiar daca ar pierii toti oamenii!). Daca tinem

seama doar de consecinte, putem iarasi sacrifica orice categorie de cetateni sau de interese

externe în numele faptului ca, pentru grupul pe care îl reprezinta, politica satisface pe deplin

interesele acestuia4.

Fata întunecata a politicii este chiar fata ei imorala. Între formele frecvente de imoralitate politica

se numara: utilizarea cetatenilor ca mijloace; înselaciunea; încalcarea promisiunilor; cinismul (a

calca peste cadavre); lipsa de compasiune; compromiterea; demagogia; cruzimea;

manipularea; tradarea. Acest tip de comportamente sunt considerate vicii politice.

Unul dintre cele mai discutate aspecte ale eticii politice îl reprezinta asa numita minciuna pentru

binele public. Este solicitat chiar dreptul moral de a minti. Acest tip de comportament trece

adeseori drept altruism politic. La o analiza mai atenta, astfel de justificare se poate regasi în

paternalismul politic.

Scuzele frecvente pentru minciuna în politica sunt de tipul urmator:

a) Exista o criza majora în societate. Prin urmare, în campanie politicienii pot recurge la formula:

„spune oamenilor ceea ce vor ei sa auda” si, odata ajunsi la guvernare, ei vor face ceea ce

trebuie, din ratiuni de stat. Cetatenii îi vor scuza dupa ce vor percepe ca utile consecintele

guvernarii.

b) Minciuna este nevinovata. Din aceasta categorie fac parte asa numitele minciuni albe, cele

lipsite de consecinte. Sunt minciuni din politete si se practica mai ales în diplomatie sau din

curtoazie diplomatica.