Campaniile de Relații Publice

I. PROIECTAREA CAMPANIEI DE

RELATII PUBLICE

" Oportunitatea si importanta campaniei de relatii publice

" Campania de PR si managementul situatiei de criza.

1. Oportunitatea si importanta campaniei de relatii publice

Despre relatiile publice se scrie mult si se comenteaza si mai mult în era unei societati

cucerite de comunicare. Aproape ca devine inutil sa mai fie argumentata necesitatea actiunii lor

profesionalizate. Institutiile publice, formatiunile politice, personalitatile, grupurile de interese,

comunitatile etnice, mediile de afaceri, structurile militare si civile nu mai trebuie convinse de

importanta crearii si mentinerii unor canale de comunicare cât mai eficiente cu cei din jur si cu cei

pentru care actiunea lor prezinta un anume interes.

Dar simpla prezenta în aria interesului public nu conduce instantaneu si la o vizibilitate

publica pe masura. Anonimatul si, poate într-o masura chiar mai mare, falsa imagine a realitatii

asociata multor organizatii si personalitati se explica  cel putin în parte, daca nu în întregime -,

prin defectuoasa ori totala lipsa de preocupare fata de cultivarea unor relatii publice eficiente în

mediul comunitar. Experienta a dovedit ca acestea au meritul de a structura raporturi constante,

neviciate de factori perturbatori sau minate de sensuri ambivalente între actorii sociali, fiind prin

aceasta o cale eficienta de a contracara actiunile potential daunatoare la adresa intereselor si

imaginii lor. Când demersul public nu se bucura de o perceptie corecta în cetate, primii vinovati

sunt cautati în rândul rauvoitorilor, concurentilor sau a celor incapabili sa înteleaga continutul

unor acte, altminteri bine intentionate.

Paternitatea termenului de relatii publice (Public Relations) este îndeobste atribuita

lui Thomas Jefferson (1743-1826), cel de al treilea presedinte al Statelor Unite, care l-ar

fi utilizat într-o declaratie din timpul Congresului din 1802 pentru a defini starea de

spirit a cetatenilor din sânul unei comunitati politice. În 1882, avocatul Dorman Eaton

pronunta la Yale Law School o conferinta ce avea drept titlu The public relations

and the duties of legal profession, în timp ce la 1897 termenul Public Relations putea

fi întâlnit în Year Book of Railway Literature, organ al Asociatiei Cailor Ferate

americane. Cu toate acestea, cel mai probabil Newton Vail - presedintele lui American

Telephone and Telegraph Company -, pare sa fie primul dintre cei care în martie 1908 a

utilizat termenul în acceptiunea sa actuala, cu ocazia prezentarii unui raport annual al

societatii.

apud C.Lougovoy, D.Huisman  Traité de relations publiques, PUF,1981, p.3

5

Daca, totusi, activitatile de tip relationist sunt accceptate în final, adeseori se întâmpla ca

asteptarile privitoare la calitatea imaginii publice rezultate sa întreaca în maretie realitatea care lea

inspirat. Esecurile nu sunt admise, iar vinovatii sunt unilateral aceiasi: specialistii în PR. În

astfel de situatii, aproape de fiecare data se aude aceiasi explicatie data nerealizarii unei bune

comunicari cu societatea si mediul inter-institutional în care actorii sociali evolueaza zi de zi:

lipsa resurselor pentru a construi o imagine publica adecvata specificului si intereselor

organizationale ori individuale.

În felul acesta se omite, constient sau nu, un fapt esential pentru corecta întelegere a rolului si

functionalitatii actiunilor de PR, respectiv ca investitiile materiale facute pentru o imagine publica

buna, interna si externa, sunt cu mult inferioare valorii capitalului de încredere pe care îl

dobândesc cei care cheltuiesc în acest scop. Un nume bun, înseamna oportunitati superioare de

cooperare, credit mai mare acordat proiectelor enuntate, sprijin cvasi-neconditionat a celor din jur

în sustinerea demersurilor publice în care actorii se angajeaza asumându-si riscuri importante de

esec.

Cu toate acestea, nu de putine ori pledoariile exprimate în sensul utilizarii tehnicilor si

metodelor relationiste se circumscriu unor activitati singulare, mai mult sau mai putin ocazionale

si conjucturale cu scopul de a dezamorsa o criza intervenita în discursul public al unei organizatii

sau personalitati. În loc de a construi, se prefera reconstructia, desi eforturile sunt incomparabile

sub acest aspect. Ca întotdeauna, reparatiile implica resurse materiale si imaginative suplimentare,

iar efectele se vad pe distante mult mai mari de timp. De aici provin cele mai concrete insatisfactii

exprimate de beneficiarii demersului relationist, asociind dezamagirea cu privire la absenta

miracolului în schimbarea imaginii publice detestabile cu disperarea fata de banii pierduti inutil.