Comunicarea Multimedia prin Poșta Electronică

Poşta electronică (sau e-mail) este unul dintre cele mai vechi servicii oferite de Internet şi, alături de mesajele SMS, deţine în prezent primul loc în preferinţele utilizatorilor. Ea permite să se comunice şi să se transmită informaţii altor utilizatori, indiferent de localizarea geografică şi de fusul orar, la o viteză remarcabilă; un e-mail poate ajunge pe cealaltă parte a globului în câteva minute şi chiar mai puţin! Prin e-mail se pot transmite orice tip de date (text, sunet, grafică, video). De altfel, scrisoarea electronică este formată dintr-un mesaj căruia i se pot ataşa imagini şi sunete, fişiere cu programe şi alte tipuri de fişiere cu informaţii. Deci, putem spune că prin intermediul poştei electronice poate fi transmis orice fişier de tip text sau binar. Pe scurt, poşta electronică, sau e-mail (electronic mail), reprezintă un instrument puternic şi complex, care permite unui utilizator să trimită orice document creat pe un calculator către oricine are o adresă e-mail.

Folosirea poştei electronice în locul serviciilor telefonice şi poştale are următoarele avantaje:

-un mesaj transmis prin poşta electronică este mai ieftin decât un mesaj telefonic deoarece se plăteşte contravaloarea unei convorbiri telefonice locale şi nu a unei convorbiri interurbane sau internaţionale;

-un mesaj transmis prin poşta electronică este mai rapid decât un mesaj transmis prin poşta obişnuită, chiar dacă aceasta este o poştă rapidă;

-textul unei scrisori poate fi memorat într-un fişier pe disc, poate fi păstrat atât cât doreşte utilizatorul şi poate fi inclus într-un alt document;

-se face economie de hârtie deoarece nu este obligatoriu ca mesajul să fie tipărit;

-serviciul este permanent, deoarece o persoană îşi poate primi corespondenţa electronică oriunde se găseşte în lume prin simpla conectare la un calculator cu modem la propriul furnizor de servicii internet;

-nu trebuie să se ţină cont de fusul orar atunci când se trimite un mesaj, deoarece destinatarul îşi va ridica mesajul atunci când va dori el;

-un singur mesaj poate fi trimis printr-o comandă simplă mai multor persoane dintr-un grup.

Programele pentru e-mail vin odată cu pachetele Internet Explorer. Este bine să se ştie că atunci când suntem într-o reţea trebuie să se discute cu administratorul înainte de instalarea propriului program de e-mail sau de a-l schimba pe cel existent, întrucât multe companii folosesc o anume aplicaţie de e-mail şi nu permit utilizatorilor individulali să folosească altceva.

1. Adresele de poştă electronică

În general, pentru a putea transmite un mesaj prin intermediul poştei electronice avem nevoie de un calculator; un modem care să conecteze calculatorul la reţeaua telefonică; un program software care să permită utilizarea acestui serviciu de Internet; un acces la Internet, oferit de un provider sau de un serviciu on-line, şi o adresă de e-mail. Mesajul pe care dorim să-l transmitem este preluat în reteaua Internet de către un server şi apoi livrat calculatorului menţionat în adresa de e-mail. Presupunem că avem calculatorul, modemul, şi serviciile oferite de un provider. Cum este alcătuită o adresă de e-mail ? Adresa e-mail a unui utilizator cu acces la serviciile postei electronice oferite de reteaua Internet este o adresă Internet, care are o formă destul de simplă şi anume:

nume_utilizator@host.domeniu

-nume_utilizator este numele (login name) declarat de utilizator atunci când i se atribuie accesul la serviciile de e-mail (asociat cu o parolă);

-host este numele calculatorului gazdă cu rol de server de nivel inferior;

-domeniu este drumul (calea) în arborele unui domeniu principal.

Deci, orice adresă de e-mail (poşta electronică) are două părţi:

-prima parte este numele contului de poştă electronică (al utilizatorului);

-a doua parte este adresa calculatorului “gazdă” la care este conectat destinatarul.

Cele două părţi sunt separate printr-un caracter ampersand – @.. Numele poate fi orice combinaţie de litere şi cifre, fără diferenţieri între literele mari şi mici - pe acesta îl poate alege utilizatorul. Gazda are un nume şi un domeniu, care sunt separate printr-un punct (.) şi sunt specifice fiecărui server care deserveşte şi serviciul de poştă electronică (deci acesta este fix şi nu poate fi schimbat, cu foarte mici excepţii, care sunt precizate în pagina Web unde este deschisă cutia poştală ). Pentru a exemplifica, adresa unei căsuţe poştale este, în general, de genul: nume@hotmail.com; nume@yahoo.com; nume@acasa.ro; nume@home.ro etc. Pentru fiecare site WEB care găzduieşte căsuţe poştale gratuite, se precizează exact tipul de adresă, iar după subscriere şi deschiderea noului cont, se aduc la cunoştinţă datele necesare accesării noii căsuţe poştale.

Pe Internet, sunt multe site-uri, care acceptă găzduirea de conturi gratuite de e-mail şi chiar de pagini Web (Anexa nr….).

2. Protocoale de e-mail

Un sistem de poştă electronică (e-mail) este format din două subsisteme:

-agenţi utilizatori – sunt programe locale care permit utilizatorilor să citească şi să trimită mesaje;

-agenţi de transfer de mesaje – programe sistem care transferă mesajele utilizatorilor. Aceste programe sunt de fapt protocoalele prin intermediul cărora are loc transferul mesajelor.

Mesajul care se doreşte a fi trimis, numit mesaj e-mail, este format din două părţi: un antet, care conţine informaţii necesare pentru agenţii utilizatori şi mesajul propriu-zis. Mesajul este preluat apoi de către un agent de transfer de mesaje, care este prezentat de un protocol.

Pentru a primi sau a trimite un mesaj, un calculator trebuie să comunice cu un server de e-mail folosind un anumit protocol de livrare, care trebuie ales în momentul în care se configurează software-ul de e-mail. Astfel, putem avea următoarele protocoale:

a) POP - Post Office Protocol (protocol de postă), este un protocol simplu utilizat pentru aducerea mesajelor dintr-o cutie poştală aflată pe un server la distanţă. Scopul acestui protocol este de a aduce poşta electronică de la distanţă şi de a o depozita pe calculatorul local al utilizatorului, pentru a fi citită mai târziu, după ce utilizatorul se deconectează de la reţea (off-line). Este cel mai vechi protocol, prima versiune a fost definitivată în anul 1984, ajungându-se în prezent la POP3. Acest protocol permite unei staţii de lucru să acceseze dinamic serverul (staţia primeşte mail-ul, care în prealabil este stocat pe server). În mod normal, mesajele noastre, după ce sunt transmise către clientul nostru de e-mail sunt sterse.