Relații Publice

1. Managementul stiintific

Managementul stiintific dezvoltat de Frederick. W. Taylor este catalogat în literatura

de specialitate drept o formă primitivă, mecanicistă si perimată de organizare a muncii.

Evidentierea efectelor aplicării principiilor tayloriste („munca în firimituri”, alienare,

dezumanizarea muncii) a făcut ca managementul stiintific să aibă conotatii negative si să fie

considerat o modalitate de exercitare a controlului ce trebuie în mod necesar combătută.

Există însă si autori (Taska, 1992; Bahnisch, 2000) ce repozitionează managementul stiintific

pe harta evolutivă a organizării muncii, combat scoaterea din contextul social si cultural a

textului lui Taylor si afirmă actualitatea si larga aplicabilitate a principiilor inginerului

american. Din această perspectivă, interpretarea principiilor managementului stiintific trebuie

făcută tinând cont de contextul istoric american de la începutul secolului al XX-lea:

preponderenta muncitorilor necalificati în corporatiile americane, recrutarea realizată din

rândul imigrantilor, considerarea muncitorilor drept anarhici, periculosi si amenintători

pentru relatiile sociale capitaliste si societatea burgheză (Bahnich, 2000; Zamfir (coord.)

1980b).

Modelul lui Taylor privind managementul organizatiilor are la bază patru principii

(Taylor, 1911, pp. 128-129, după Taska, 1992, p. 375):

1. adunarea tuturor cunostintelor traditionale care în trecut au fost detinute de muncitori si

apoi clasificarea, sistematizarea si reducerea acestora sub forma regulilor, a legilor si chiar a

formulelor matematice. Managementul trebuie să preia responsabilitatea pentru dezvoltarea

„adevăratei” stiinte, înlocuind vechile cunostinte empirice ale muncitorilor;

2. selectarea stiintifică a muncitorilor;

3. educarea si dezvoltarea stiintifică a muncitorilor;

4. cooperarea prietenoasă si apropiată dintre management si forta de muncă.

Antagonismul si ineficienta organizatiilor sunt generate, in viziunea lui Taylor, de trei

cauze majore: perceptia gresită a angajatilor că o crestere de productie conduce în mod

inevitabil la reducerea locurilor de muncă, managementul deficitar care-i determină pe

angajati să-si limiteze productivitatea pentru protejarea intereselor proprii si organizarea

defectuoasă a muncii care determină consum inutil de resurse (Pugh si Hickson, 1964/1994).

Aplicarea managementului stiintific presupune separarea conceperii muncii de executia sa,

analiza sistematică a abilitătilor, identificarea celei „mai bune căi” pentru realizarea

sarcinilor, standardizarea instrumentelor de lucru, a metodelor si a conditiilor, utilizarea

recompenselor pentru optimizarea randamentului muncitorilor.

Motivarea angajatilor din perspectiva managementului stiintific este subscrisă

recompensei financiare. Taylor propune stabilirea pe baza criteriilor „stiintifice” a ceea ce

reprezintă „plata pentru o zi corectă de muncă”, cresterea salariilor, utilizarea banilor ca

stimulent pentru mărirea productivitătii si recompensarea muncitorilor „la piesă” (acord

individual).

Taska (1992) critică viziunea clasică ce etichetează taylorismului drept o psihologie

simplistă de tip economic. Autoarea consideră că Taylor este un promotor al bunăstării

angajatilor, realizată prin cooperare, loialitate, auto-dezvoltare, eliminarea disensiunilor

organizationale, identificarea intereselor comune dintre angajat si angajator. Din această

perspectivă, managementul stiintific apare ca un facilitator al consensului social, al culturii

industriale în care nu există diviziunea claselor sociale sau conflict.

„Banii ca motivator” este sintagma ce caracterizează cel mai bine managementul

stiintific. Chiar dacă viziunea taylorismului asupra motivatiei angajatilor este una limitată si

are un caracter intuitiv, managementul stiintific are meritul de a anticipa două directii de

dezvoltare a cercetărilor despre stimularea personalului. Astfel, în viziunea lui Taylor,

performanta poate fi obtinută prin stabilirea unor sarcini clare, care trebuie realizate într-o

anumită perioadă de timp, la anumite standarde de calitate. În acest fel este anticipată tehnica

stabilirii obiectivelor – una dintre tehnicile de motivare cu o evolutie spectaculoasă. De

asemenea, în acord cu principiile managementului stiintific, performanta recompensată

adecvat determină satisfactia în muncă. Relatia performantă - recompense - satisfactie,

anticipată de Taylor, este un subiect actual de cercetare în domeniul comportamentului

organizational.