Extras din curs
1. Managementul stiintific
Managementul stiintific dezvoltat de Frederick. W. Taylor este catalogat în literatura
de specialitate drept o formă primitivă, mecanicistă si perimată de organizare a muncii.
Evidentierea efectelor aplicării principiilor tayloriste („munca în firimituri”, alienare,
dezumanizarea muncii) a făcut ca managementul stiintific să aibă conotatii negative si să fie
considerat o modalitate de exercitare a controlului ce trebuie în mod necesar combătută.
Există însă si autori (Taska, 1992; Bahnisch, 2000) ce repozitionează managementul stiintific
pe harta evolutivă a organizării muncii, combat scoaterea din contextul social si cultural a
textului lui Taylor si afirmă actualitatea si larga aplicabilitate a principiilor inginerului
american. Din această perspectivă, interpretarea principiilor managementului stiintific trebuie
făcută tinând cont de contextul istoric american de la începutul secolului al XX-lea:
preponderenta muncitorilor necalificati în corporatiile americane, recrutarea realizată din
rândul imigrantilor, considerarea muncitorilor drept anarhici, periculosi si amenintători
pentru relatiile sociale capitaliste si societatea burgheză (Bahnich, 2000; Zamfir (coord.)
1980b).
Modelul lui Taylor privind managementul organizatiilor are la bază patru principii
(Taylor, 1911, pp. 128-129, după Taska, 1992, p. 375):
1. adunarea tuturor cunostintelor traditionale care în trecut au fost detinute de muncitori si
apoi clasificarea, sistematizarea si reducerea acestora sub forma regulilor, a legilor si chiar a
formulelor matematice. Managementul trebuie să preia responsabilitatea pentru dezvoltarea
„adevăratei” stiinte, înlocuind vechile cunostinte empirice ale muncitorilor;
2. selectarea stiintifică a muncitorilor;
3. educarea si dezvoltarea stiintifică a muncitorilor;
4. cooperarea prietenoasă si apropiată dintre management si forta de muncă.
Antagonismul si ineficienta organizatiilor sunt generate, in viziunea lui Taylor, de trei
cauze majore: perceptia gresită a angajatilor că o crestere de productie conduce în mod
inevitabil la reducerea locurilor de muncă, managementul deficitar care-i determină pe
angajati să-si limiteze productivitatea pentru protejarea intereselor proprii si organizarea
defectuoasă a muncii care determină consum inutil de resurse (Pugh si Hickson, 1964/1994).
Aplicarea managementului stiintific presupune separarea conceperii muncii de executia sa,
analiza sistematică a abilitătilor, identificarea celei „mai bune căi” pentru realizarea
sarcinilor, standardizarea instrumentelor de lucru, a metodelor si a conditiilor, utilizarea
recompenselor pentru optimizarea randamentului muncitorilor.
Motivarea angajatilor din perspectiva managementului stiintific este subscrisă
recompensei financiare. Taylor propune stabilirea pe baza criteriilor „stiintifice” a ceea ce
reprezintă „plata pentru o zi corectă de muncă”, cresterea salariilor, utilizarea banilor ca
stimulent pentru mărirea productivitătii si recompensarea muncitorilor „la piesă” (acord
individual).
Taska (1992) critică viziunea clasică ce etichetează taylorismului drept o psihologie
simplistă de tip economic. Autoarea consideră că Taylor este un promotor al bunăstării
angajatilor, realizată prin cooperare, loialitate, auto-dezvoltare, eliminarea disensiunilor
organizationale, identificarea intereselor comune dintre angajat si angajator. Din această
perspectivă, managementul stiintific apare ca un facilitator al consensului social, al culturii
industriale în care nu există diviziunea claselor sociale sau conflict.
„Banii ca motivator” este sintagma ce caracterizează cel mai bine managementul
stiintific. Chiar dacă viziunea taylorismului asupra motivatiei angajatilor este una limitată si
are un caracter intuitiv, managementul stiintific are meritul de a anticipa două directii de
dezvoltare a cercetărilor despre stimularea personalului. Astfel, în viziunea lui Taylor,
performanta poate fi obtinută prin stabilirea unor sarcini clare, care trebuie realizate într-o
anumită perioadă de timp, la anumite standarde de calitate. În acest fel este anticipată tehnica
stabilirii obiectivelor – una dintre tehnicile de motivare cu o evolutie spectaculoasă. De
asemenea, în acord cu principiile managementului stiintific, performanta recompensată
adecvat determină satisfactia în muncă. Relatia performantă - recompense - satisfactie,
anticipată de Taylor, este un subiect actual de cercetare în domeniul comportamentului
organizational.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Relatii Publice
- C1_Relatii_publice_sectoriale.pdf
- C2_Relatii_publice_sectoriale.pdf
- C3_Relatii_publice_sectoriale.pdf
- C7_C8_C9_Relatii_publice_sectoriale.pdf