Burse de valori internaționale

Curs
8/10 (1 vot)
Domeniu: Economie
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 38 în total
Cuvinte : 26507
Mărime: 97.08KB (arhivat)
Publicat de: Bogdan Bogdan
Puncte necesare: 0
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Chetraru Aliona
Lucrarea în cauză conţine o informaţie detaliată cu privire la cele mai dezvoltate pieţe de capital din lume la momentul actual: piaţa de capital a SUA, Marii Britanii, Japoniei, Germaniei şi Franţei. În ea sunt descrise specificul fiecăreia: modul de reglementare, modul de tranzacţionare, participanţii profesionişti, titlurile tranzacţionate etc. Lucrarea a fost prezentată în cadrul Universităţii de Stat din Moldova.

Extras din curs

1. Acţiunile corporaţiilor

În SUA nu există o lege unică federală în care ar fi dată caracteristica acţiunilor şi a drepturilor ce le oferă şi Legea privind corporaţiile la nivel naţional. Există doar legi federale privind activitatea corporaţiilor, cu toate că şi în ele nu sunt precăutate aşa noţiuni ca tipul acţiunilor, drepturile acţionarilor şa, ultimele fiind doar specificate. Se presupune că toate aceste noţiuni ar trebui reflectate în statutul societăţii, înregistrat la serviciul Secretariat al Statului. Statutul în SUA este un document mai important din punct de vedere juridic decît orice lege. Articolele legii de obicei pot fi aplicate în cazurile cînd la problema abordată altceva nu este specificat în statut.

Corporaţia poate fi închisă – Vînzarea acţiunilor se efectuiază cu o serie de restricţii, în special, acţionarul nu poate realiza acţiunile sale decît dacă mai întîi nu le propune societăţii emitente, şi doar în cazul cînd nici un acţionar al societăţii emitente nu doreşte să procure acţiunile propuse, acţionarul le poate vinde unui terţ. De tip închis poate fi corporaţia care numărăr mai puţin de 50 acţionari.

Corporaţie publică – numără un număr mare de acţionari, de obicei cu cote mici de participare în capitalul soicietăţii.

Corporaţie privată – un număr restrîns de acţionari cu cote considerabile.

Deosebirea sistemului american este că se reglementează doar emisiunile de acţiuni nominative, necătînd la faptul că direct nu sunt interzise emisiunile acţiunilor la purtător. Acţiunile pot fi emise cu certificat şi fără. În cazul emisiunii cu certificat în mod obligatoriu pe certificat se introduc următoerele date:

- Denumirea corporaţiei

- Numele persoanei, cărei îi este eliberat certificatul dat.

- Cantitatea şi clasele acţiunilor

- În cazul emisiunii cîtorva clase de acţiuni – descrierea claselor de acţiuni.

- Denumirea agentului de transfer

- Denumirea registratorului

- Semnăturile a două persoane cu funcţii de răspundere, ştampila societăţii.

Agentul de transfer este obligat să ţină evidenţa procedurii de anulare a certificatelor nevalabile şi eliberarea certificatelor noi. Îndeplinind această funcţie agentul de transfer ţine şi registrul acţionarilor corporaţiei. Registratorul care de obicei este bancă sau companie de trust, urmăresc faptul ca cantitatea acţiunilor emise să nu depăşească cantitatea acţiunilor admise spre plasare. Conform regulilor din SUA certificatul dat nu este valabil dacă nu este semnat de agentul de transfer şi nu este înregistrat de registrator.

Tipurile acţiunilor.

1. Ordinare constituie majoritatea acţiunilor emise la momentul actual şi oferă drepturi simple la distribuirea veniturilor societăţii, la participarea în conducerea societăţii, la distribuirea proprietăţii societăţii în cazul lichidării SA.

2. Preferenţiale – au drept preferenţial la distribuirea veniturilor societăţii, , la distribuirea proprietăţii societăţii în cazul lichidării SA, dar nu oferă drept de participare în conducerea societăţii.

Drepturi preferenţiale – la procurarea acţiunilor emisiunii noi:

Drepturi de subscriere: - valori mopbiliare derivate de la ac’iuni, care oferă deţinătorului dreptul la procurarea acvţiunilor emisiunii noi ale emitentului în cauză la un preţul stabilit la momentul emisiunii. De regulă preţul specificat îân drept este mai mic ca cel de piaţă, în aşa fel acest document obţine valoare care este diferenţa dintre preţul de emisiune a acţiunilor noi şi preţul de piaţă al acţiunilor deja în circulaţie. Acţionarul poate vinde drepturile sale de subscriere. Nominative şi la purtător – max. 3 săptăm.

Waranturi – sunt asemănătoare drepturilor şi oferă posibilitatea de procurare a acţiunilor emisiunii noi la preţul fix stabilit anterior pe parcursul unei anumite perioade - pînă la 20 ani. Corporaţia poate recurge doar la o emisiune a drepturilor de subscriere şi la mai multe emisiuni ale waranturilor.

Acţiuni de tezaur - acţiunile răscumpărate de societate, nu oferă drept de vot, societatea le răscumpără în următoarele cazuri:

1. la reorganizarea corporaţiei prin asociere

2. majorarea ven/acţ. din contul micşor număr. de acţ.

3. preîntîmp. Falimentării corpor sau micşăr numărului acţionarilor.

4. susţin pieţei acţ. proprii.

Acţ ordinare:

Cu drept de vot

Fără drept de vot

Vot:

Prin corespondenţă

Cu participare

Sisteme de vot:

Statutară 1acţ – 1 vot, deci dacă se aleg 5 directori, şi acţionarul deţine 100 acţiuni, el poate oferi fiecărui cîte 100 voturi (la general 500 voturi).

Cumulativă toate acţiunile pentru o pers sau parţial. – acţionarul poate da ale sale 500 voturi pentru 1 director sau 100 pentru unul şi celelalte 400 pentru altul. Etc.

Acţ. Preferenţiale pot fi:

Cumulative – dividende cumulative timp de 3 ani

Cu participare – plata unui divid fix stabilit la emisiunea acţiunilor

Cu lichidare – achiziţionate de emitent înainte de scadenţă cu o primă

Asigurate (protejate) - asigură plata divid. Pentru anii fără profit

Majoritatea sunt fără participare şi fără lichidare.

Alte tipuri de valori mobiliare.

Cambii – valori comerciale, emise de corporaţii, şi servesc drept modalitate de creditare a activităţii curente a societăţii fără a recurge la credite bancare. În SUA cambiile fac parte din instrumentele pieţei monetare. În baza Legii privind valorile mobiliare emisiunile unor tipuri de valori mobiliare nu necesită înregistrare la Comisia privind valorile mobiliare şi bursele de valori cu respectarea următoarelor condiţii:

Termen pînă la 270 zile. Toate cambiile se emit pe termen 5-45 zile, dar în mediu pe 30-35 zile. De obicei emitentul în permanenţă împrumută mijloace băneşti prin intermediul emisiunii cambiilor.

Plasarea titlurilor unui număr restrîns de investitori. Aceste titluri sunt orientate spre marii investitori instituţionali.Valoarea nominală constituie 100 000 $, dar cel mai des întîlnită este 1 mln $.

Folosireamijloacelor împrumutate pentru finanţarea operaţiunilor curente

2. Capitalul Obligaţionar

Emisiunea obligaţiunilor corporative se reglementează de Codul Comercial şi Legea privind Proprietatea fiduciară (1939). Emisiunea se efectuiază doar cu particip persoanei de încredere – trastului, care poate fi doar bancă sau companie de trust cu care emitentul încheie acord specializat. Acest acord trebuie înregistrat la Comisia privind valorile mobiliare şi bursele de valori.

Tipurile contractelor de trust:

Închise - nu permite corporaţiei emisiunea de noi obligaţiuni, asigurate cu aceleaşi active şi asigură investitorului oprotecţie mai sigură.

Preview document

Burse de valori internaționale - Pagina 1
Burse de valori internaționale - Pagina 2
Burse de valori internaționale - Pagina 3
Burse de valori internaționale - Pagina 4
Burse de valori internaționale - Pagina 5
Burse de valori internaționale - Pagina 6
Burse de valori internaționale - Pagina 7
Burse de valori internaționale - Pagina 8
Burse de valori internaționale - Pagina 9
Burse de valori internaționale - Pagina 10
Burse de valori internaționale - Pagina 11
Burse de valori internaționale - Pagina 12
Burse de valori internaționale - Pagina 13
Burse de valori internaționale - Pagina 14
Burse de valori internaționale - Pagina 15
Burse de valori internaționale - Pagina 16
Burse de valori internaționale - Pagina 17
Burse de valori internaționale - Pagina 18
Burse de valori internaționale - Pagina 19
Burse de valori internaționale - Pagina 20
Burse de valori internaționale - Pagina 21
Burse de valori internaționale - Pagina 22
Burse de valori internaționale - Pagina 23
Burse de valori internaționale - Pagina 24
Burse de valori internaționale - Pagina 25
Burse de valori internaționale - Pagina 26
Burse de valori internaționale - Pagina 27
Burse de valori internaționale - Pagina 28
Burse de valori internaționale - Pagina 29
Burse de valori internaționale - Pagina 30
Burse de valori internaționale - Pagina 31
Burse de valori internaționale - Pagina 32
Burse de valori internaționale - Pagina 33
Burse de valori internaționale - Pagina 34
Burse de valori internaționale - Pagina 35
Burse de valori internaționale - Pagina 36
Burse de valori internaționale - Pagina 37
Burse de valori internaționale - Pagina 38

Conținut arhivă zip

  • Burse de Valori Internationale.doc

Alții au mai descărcat și

Bursa din Germania

Prima bursă de mărfuri a fost deschisă la Frankfurt în 1402, iar obligaţiunile fac obiect al comerţului de bursă din secolul următor. Primele...

Economia Uniunii Europene

Stadiile integrarii: 1. Zona de liber schimb - pp. eliminarea completa a barierelor tarifare si netarifare din calea comertului 2. Uniunea vamala...

Istoria și Politicile Uniunii Europene

T E M A III UNIUNEA EUROPEANĂ – ACTOR SAU SPECTATOR ÎN PROCESUL DE GLOBALIZARE ? 1. Ce este globalizarea ? 2. Principalele caracteristici ale...

Negocierea Internațională

Contractul este finalizarea normală a contactului stabilit cu partenerul potenţial şi a negocierilor purtate cu acesta. Totodată, el reprezintă...

Riscurile în afacerile internaționale

1 Riscul în afacerile internaţionale 1.1 Definiţia riscului În termeni generali, riscul exprimă ”posibilitatea de a ajunge într-o primejdie, de a...

Operațiuni de Plăți în Tranzacțiile Internaționale

1. Mijloace şi instrumente de plată În timpul negocierii contractelor comerciale, aspectele financiare ale acestora au o importanţă primordială....

Economie politică

1. Introducere La începutul noului mileniu, omenirea încearca sa proiecteze o anume imagine a viitorului sau. Aceste eforturi pornesc de la...

Mijloace fixe ale întreprinderii

1. Mijloacele fixe: esenţa economică, componenţa şi structura. 2. Evaluarea mijloacelor fixe. 3. Uzura mijloacelor fixe. 4. Indicatorii...

Te-ar putea interesa și

Bursele din Europa de Est

I N T R O D U C E R E Tema acestei lucrări de licenţă se intitulează:”BURSELE DE VALORI DIN EUROPA DE EST”. Prin tema aleasa mi-am propus să...

Bursele de valori și rolul lor pe piața de capital

1. Premizele aparitiei bursei de valori. Pentru aparitia si dezvoltarea burselor de valori cu specializarea in adancime pe anumite domenii...

Piața de capital - analiza utilității indicilor bursieri

INTRODUCERE Bursa de valori mobiliare reprezintă un domeniu incitant şi fascinant, nu numai pentru actorii pieţei de capital ci şi pentru...

Cotarea la bursă

1. Introducere Ringul, de fapt, piata busiera, este, in principal, arena in care se confrunta doua tabere: cea a “taurilor” (the bulls) si cea a...

Piața financiară și bursa de valori

1.Piata financiara 1.1. Introducere Relatiile de natura financiara, de credit si monetare s-au amplificat pe plan international, consolidandu-se...

Acțiuni BVB

Aparitia primei burse de valori in anul 1881, cand, ca urmare a adoptarii Legii asupra burselor, mijlocitorilor de schimb si mijlocitorilor de...

Bursele internaționale

INTRODUCERE Aparitia si formarea burselor de marfuri este rezultatul procesului evolutiv firesc care a început în urma cu aproximativ 2000 de ani...

Piața financiară internațională

Piata financiara internationala se compune in prezent din totalitatea pietelor financiare nationale pe care sunt permise tranzactiile cu valori...

Ai nevoie de altceva?