Economia Comerțului

CAPITOLUL I

COMERŢUL – ACTIVITATE PROFESIONALĂ ÎN ECONOMIE

Comerţul: definire, istoric, conţinut, funcţii

De o deosebită importanţă este cunoaşterea unor aspecte referitoare la definirea

comerţului, condiţiile în care a apărut, conţinutul său, precum şi funcţiile sale în cadrul unei

economii moderne.

1.1. Definirea noţiunii de comerţ

Noţiunea de comerţ are un conţinut complex, determinând o funcţie economică ce constă

în a cumpăra materii prime sau produse pentru a le revinde în acelaşi stadiu fizic, dar în

condiţii convenabile consumatorilor. În acelaşi timp, aceeaşi noţiune defineşte profesiunea

unui corp de agenţi economici care acţionează în cadrul pieţei, asigurând actele de schimb.

Sub aspect juridic, noţiunea de comerţ defineşte transferul titlurilor de proprietate asupra

materialelor sau serviciilor, precum şi prestaţiile de servicii realizate între diferitele stadii ale

producţiei sau direct între producător şi consummator care, de asemenea, se consideră că

reprezintă acte de comerţ. La aspectele prezentate mai sus se mai adaugă faptul că, prin codul

commercial care, în realitate, se aplică la toate activităţile economice organizate în scop

lucrativ, sunt definite ca acte de comerţ actele de producţie industrială, de transport.

1.2. O succintă abordare istorică

Privită în contextul său istoric, se remarcă faptul că prezenţa comerţului s-a făcut necesară

încă din momentul în care oamenii au început să comunice între ei. Dacă la început, primii

oameni se mulţumeau cu puţine lucruri şi se străduiau să-şi producă tot ceea ce le era necesar,

cu timpul, pe măsura dezvoltării civilizaţiei, nevoile au crescut şi nu au mai putut fi satisfăcute

decât prin schimb, creându-se adevărate curente şi căutări reciproce. Schimburile care se

efectuau la început direct - produs contra produs - constituiau aşa-zisul troc. Într-un asemenea

stadiu, pentru a-şi procura ceea ce avea nevoie, omul ceda din cele ce-i prisoseau altor oameni,

care îi dădeau în schimb ceea ce şi ei aveau ca excedent. Pentru ca acest troc să se poată

efectua, era necesar ca trebuinţele sau dorinţele celor interesaţi să coincidă, iar produsele ce

3

urmau a fi schimbate să fie divizibile sau să aibă o valoare sensibil egală. Schimbul a fost mult

mai simplu când s-a trecut la folosirea unei mărfi intermediare, numită monedă. Trocul s-a

descompus atunci în două operaţiuni: vânzarea şi cumpărarea. Pornind din acest moment, a

început adevăratul comerţ. Specialiştii în teoria comercială, analizând evoluţia în timp a

schimbului, subliniază faptul că se poate vorbi de o adevărată civilizaţie comercială, ale cărei

începuturi trebuie căutate într-un trecut de peste patru mii de ani.

Începând cu secolul al XI-lea se poate însă vorbi de o adevărată “revoluţie comercială” ,

în cadrul căreia reprezentanţii unor schimburi mai largi şi mai diversificate între domenii şi

zone s-au înfruntat cu adepţii economiei închise, creându-se, treptat, puternice centre de

producţie şi consum. Dealtfel, în această perioadă, se poate vorbi de existenţa a doi poli ai

comerţului european – zonele mediteraneene şi cele de la Marea Nordului - care au conturat

între ele o zonă comercială ce cuprindea Anglia, Flandra, ţările de pe Rin şi Mosella. Revoluţia

comercială ce a avut loc începând cu secolul al XI-lea, prin consecinţele sale asupra

schimburilor domeniale şi crearea zonelor comerciale, face să apară şi negustorul - mercator -

care, la început, a fost itinerant, iar apoi s-a stabilizat în diverse oraşe. Se nasc astfel şi se

dezvoltă primele puncte de întâlnire dintre mărfurile din sud şi cele din nord, care, ulterior, vor

ceda locul iarmaroacelor, bâlciurilor şi marilor târguri europene. În ansamblul său, societatea sa

transformat continuu, meşteşugarii au vrut să trăiască în oraşe sau în locurile unde găseau

debuşee pentru produsele realizate. Agricultura s-a specializat neîncetat, devenind şi ea o sursă

de produse care, în marea lor majoritate, depăşeau necesităţile familiei şi chiar ale zonei,

trebuind să fie

valorificate prin intermediul schimburilor. La finele secolul al XI-lea şi începutul celui de-al

XII-lea, ca urmare a respectivelor modificări în cadrul colectivităţilor, se separă burghezia

comercială, care, realizând beneficii mai uşor decât meşteşugarii, poate să creeze noi

aşezăminte comerciale.