Economia Întreprinderii

CAPITOLUL I: ÎNTREPRINDEREA – AGENT ECONOMIC

1.1. Agentii economici în cadrul economiei de piata

Economia nationala consta din actiunile unui numar mare de participanti care produc, schimba, repartizeaza si consuma bunuri economice, participanti pentru care se foloseste în mod uzual termenul de „agenti economici”. Agentii economici reprezinta persoane sau grupuri de persoane fizice si/sau juridice care participa la viata economica si care au functii si comportamente asemanatoare în cadrul acesteia. Acestia se delimiteaza între ei pe baza mai multor criterii, cum ar fi: subiecti de proprietate, forme de organizare si folosire a factorilor de productie, functii economice îndeplinite, sfera de activitate.

Contabilitatea nationala grupeaza agentii economici – plecând de la identificarea misiunii lor principale în functionarea economiei – în 5 sectoare institutionale:

I. Întreprinderile (firmele) – au ca principala functie producerea de bunuri si servicii destinate vânzarii, pietei. Veniturile lor provin din vânzarea productiei, iar scopul activitatii lor îl constituie obtinerea de profit. Se prezinta intr-o mare diversitate de forme, putând fi grupate astfel:

A. Întreprinderi individuale – patrimoniul lor apartine unei singure persoane sau familii care conduce activitatea si realizeaza obiectul de activitate.

B. Întreprinderi asociative (cooperativele) – sunt constituie prin liberul consimtamânt al unor persoane care concentreaza resursele lor economice pentru producerea, aprovizionarea si desfacerea în comun a unor produse, acordarea de credite etc.

C. Societati comerciale - care la rândul lor se grupeaza în trei categorii:

- societati de persoane:

- societatile în nume colectiv (SNC)

- societatile în comandita simpla (SCS)

- societati de capitaluri:

- societati în comandita pe actiuni (SCA)

- societati pe actiuni (SA)

- societati cu raspundere limitata (SRL)

Societatea în nume colectiv este formata din cel putin doi asociati, care angajeaza în aceasta afacere întregul lor patrimoniu, cu care raspund solidar si nelimitat.

Societatea în comandita simpla cuprinde pe de o parte, comanditarii, care detin capitalul si care îl pun la dispozitie contra unei cote din profit, raspunderea lor fiind doar în limita capitalului angajat, si, pe de alta parte, comanditatii, care asigura conducerea societatii si gestiunea patrimoniului fiind întreprinzatorii propriu-zisi, acestia raspunzând pentru obligatiile societatii în mod solidar si nelimitat.

Societatile în comandita pe actiuni sunt similare celor în comandita simpla cu exceptia faptului ca aici capitalul se împarte în actiuni subscrise si platite de catre comanditari, iar comanditatii poarta de asemenea raspundere solidara si nelimitata.

Societatile pe actiuni constituie cea mai reprezentativa forma contemporana de societate comerciala. Au capitalul social divizat în parti, denumite actiuni, posesia unei actiuni evidentiind dreptul detinatorului ei la o parte din patrimoniul societatii. Raspunderea actionarilor se reduce la valoarea actiunilor detinute.

Societatile cu raspundere limitata împrumuta elemente atât de la societatile de persoane (au o singura categorie de asociati, constituirea facându-se pe încredere reciproca), cât si de la cele de capitaluri (asociatii raspund în limita capitalului social alcatuit din parti sociale).

D. Regii autonome – sunt constituite în ramurile strategice ale economiei nationale: exploatarea minelor si a gazelor naturale, energetica, industria de armament, posta si transporturi feroviare. Înfiintarea regiilor autonome este decisa de Guvernul României pentru cele de interes national, si de organele judetene si municipale pentru cele de interes local.

Regia autonoma este proprietara bunurilor din patrimoniul sau, trebuind ca, prin activitatea desfasurata, sa-si acopere integral cheltuielile, obtinând si profit. Se admite depasirea veniturilor de catre cheltuieli numai în cazuri temeinic justificate, cu avizul Ministerului Finantelor, precizându-se cuantumul si sursele de acoperire a pierderilor.

II. Gospodariile (menajele) – au doua functii economice principale: pe de o parte consuma bunuri si servicii în vederea satisfacerii nevoilor pe care le au, iar, pe de alta parte, furnizeaza factori de productie (timp de munca, echipamente sau capitaluri). Folosesc veniturile pentru a cumpara si consuma bunuri si servicii, pentru a plati impozite etc. Cuprind toate familiile, inclusiv celibatari, cât si numeroase categorii socio-profesionale: salariati, pensionari, proprietari de bunuri mobiliare si imobiliare, liber-profesionisti etc.

III. Administratiile exercita functia de redistribuire a venitului national pe baza serviciilor nonmarfare prestate. Se disting administratiile publice si administratiile private.

Administratiile publice îsi obtin veniturile din prelevarile obligatorii (impozite, taxe) asupra veniturilor altor agenti economici. Din aceasta categorie fac parte: ministerele, prefecturile, primariile, spitalele, institutiile de învatamânt public, cele din domeniul protectiei sociale si justitiei etc.

Administratiile private îsi obtin veniturile din contributii voluntare (donatii, cotizatii), venituri pe proprietati etc. Din aceasta categorie fac parte partidele politice, fundatii, asociatii etc.

IV. Institutiile de credit si companiile de asigurari - îndeplinesc rolul de intermediar financiar între ceilalti agenti economici. Ele colecteaza economiile temporare ale unor agenti economici si le acorda sub forma de credite altora, iar în cazul societatilor de asigurari transforma riscurile individuale în riscuri colective. Din aceasta categorie fac parte toate bancile, Trezoreria si toate companiile de asigurari.

V. Exteriorul (strainatatea) sau restul lumii desemneaza celelalte economii nationale si agentii lor economici (nerezidente în tara de referinta), cu care agentii economici interni intra în relatii economice. Din aceasta categorie fac parte unitatile economice care desfasoara activitati economice în strainatate pentru a aduce venituri si administratiile straine si internationale aflate pe teritoriul tarii de referinta.

1.2. Abordarea conceptului de întreprindere

Din punct de vedere statistic, întreprinderea sau firma reprezinta o „grupare de subunitati legale care se constituie ca o unitate organizationala de productie de bunuri, servicii comerciale sau servicii de interes social, care beneficiaza de o autonomie, mai ales pentru asigurarea resurselor sale curente” . Întreprinderea poate fi activa din punct de vedere economic daca realizeaza bunuri sau servicii, înregistreaza cheltuieli si întocmeste bilant contabil sau „dormanta” daca, desi exista din punct de vedere juridic, este inactiva din punct de vedere economic pe o anumita perioada determinata de timp.

„Cuvânt utilizat adesea pentru desemnarea întreprinderii” , izvorul notiunii de firma se afla în limba germana de unde a fost preluat si dezvoltat în alte limbi. În dreptul german întreprinderea este „locul în care lucreaza în comun antreprenorul ca sef de întreprindere, functionarii si muncitorii ca personal, în vederea atingerii scopurilor propuse si pentru binele comun al poporului si al statului” .

Schumpeter defineste întreprinderea punând în valoare functia de inovatie a întreprinzatorului:„… Vom denumi întreprindere executarea de noi combinatii si, de asemenea, rezultatele sale în cadrul exploatarilor”. Pentru F. Perroux, întreprinderea combina factorii productiei în vederea obtinerii unui produs pe care îl lanseaza pe piata. Ea nu vizeaza, în principal si imediat, sa satisfaca nevoile membrilor sai.