Piața Mondială

Piaţa a apărut ca urmare a diviziunii muncii şi schimburilor dintre diferiţi agenţi economici şi a evoluat o dată cu formarea şi dezvoltarea economiilor naţionale şi amplificarea mijloacelor de comunicaţie.

Pe plan internaţional schimburile economice au cunoscut de la început forma de comerţ internaţional cu mărfuri (mătase, mirodenii, ţesături etc.) rezultate din producţia agricolă şi meşteşugărească.

Marile descoperiri geografice din sec XV şi XVI, importantele cuceriri coloniale au permis includerea în circuitul economic a unor vaste regiuni de pe glob şi în primul rând a celor două Americi. Acest lucru a dat un considerabil impuls vieţii economice. Comerţul din Lumea Veche şi Lumea Nouă va creşte în ritmuri nemaiîntâlnite.

Secolul XVI este astfel secolul apariţiei pieţei mondiale.

Revoluţia industrială, maşinismul, apariţia şi dezvoltarea diviziunii internaţionale a muncii au impulsionat creşterea şi extinderea comerţului cu mărfuri între naţiuni aflate în curs de formare şi consolidare.

În prezent piaţa mondială cuprinde un volum de tranzacţii comerciale, de peste 8.000 de miliarde de dolari, de care depind progresul economic şi social al statelor, creşterea economică, echilibrul dezvoltării naţionale şi internaţionale.

Piaţa mondială poate fi definită ca un sistem complex de relaţii economice internaţionale (comerciale, valutare, financiare şi de servicii) prin care statele şi agenţii economici efectuează tranzacţii variate şi în cadrul căreia s-au dezvoltat forţele motrice ale pieţei precum cererea şi oferta mondială, mecanismele economice internaţionale de piaţă, concurenţa, regulile şi uzanţele uniforme internaţionale.

Piaţa mondială are un rol tot mai mare în realizarea progresului economic, tehnologic, social atât pe plan naţional cât şi pe plan internaţional.

O dovedeşte faptul că schimburile economice internaţionale (cu mărfuri, servicii şi capital cunosc o dinamică superioară produsului intern brut, ceea ce conduce la creşterea cotei de export sau import din PIB.

În prezent o cotă de peste 40% din PIB-ul mondial este atrasă pe piaţa mondială, în schimburile economice internaţionale.

Dar piaţa mondială contemporană nu reprezintă doar un simplu loc de debuşeu al mărfurilor şi serviciilor create în economiile naţionale, ci asigură şi o strânsă interdependenţă a economiilor naţionale, reprezintă terenul principal de înfăptuire a proceselor de integrare şi mondializare economică în forme variate şi atât de controversate.

O caracteristică a pieţei mondiale este concurenţa ce se manifestă între agenţii economici. Oriunde pe mapamond concurenţa conduce la o “selecţie naturală” a agenţilor

economici în raport cu forţa lor de inovaţie tehnologică şi managerială, ceea ce dă impuls

progresului economic. Un element specific ultimilor 30-40 de ani este schimbarea raportului între cerere şi ofertă. Astfel, dacă în trecut până în anii 60 cererea era mare, superioară ofertei, în ultima perioadă oferta la majoritatea produselor şi serviciilor este mai mare decât cererea, ceea ce ridică probleme serioase producătorilor în ceea ce priveşte desfacerea produselor.

În trecut producătorii – exportatori nu aveau probleme complicate cu vânzarea mărfurilor întrucât există o cerere suficientă, iar desfacerea produselor deja fabricate era practic oricând asigurată.

În etapa actuală producătorii studiază mai întâi piaţa, contactează cumpărătorii potenţiali şi chiar încheie contracte înainte de lansarea în fabricaţie a unor produse complexe precum utilaje, maşini, echipamente care predomină în comerţul internaţional.

Pentru a evita riscul de a rămâne cu marfa nevândută producătorii exportatori sunt nevoiţi să organizeze producţia într-o concepţie de marketing, pe baza unor cercetări, studii şi programe de marketing prin care se cunosc şi se stabilesc nu numai volumul producţiei, dar şi tipo-sorto-dimensiunile, preţurile prealabile, reţelele de comercializare şi service-ul post vânzare.

Se cere a fi subliniat gradul înalt de instituţionalizare a schimburilor economice internaţionale ca urmare a apariţiei unui număr însemnat de organizaţii, asociaţii, uniuni ale statelor, producătorilor, exportatorilor şi importatorilor, create în scopul promovării libere a relaţiilor economice internaţionale.

O altă caracteristică a pieţei mondiale contemporane constă în elaborarea de multiple reglementări economice internaţionale, dar spre deosebire de trecut acestea nu urmăresc protejarea autarhiei naţionale a exportatorilor sau importurilor, ci