Extras din curs

1.1. Notiunea de problema. Elemente de logica a problemelor economice

În general, prin “problema” se întelege o dificultate care, neputând fi depasita în mod automat, presupune, fie o cercetare empirica, fie una conceptuala. În mod intuitiv, prin problema vom întelege o diferenta între o situatie existenta si una dorita. În structura unei probleme distingem trei componente, si anume: baza, generatorul si solutia (daca exista). Baza unei probleme se constituie din cunostiintele precedente relative la domeniul în care este formulata problema. Acestea pot aparea sub diferite formulari în continutul problemei, dar nu sunt puse sub semnul întrebarii si nici nu fac obiectul cercetarii. Geneza (generatorul) unei probleme cuprinde multimea cauzelor care au determinat aparitia problemei. Dintre acestea cel putin una va fi principala, restul având un rol secundar. Solutia problemei poate lipsi temporar, local sau definitiv (în cazul problemelor insolvabile).

În mod frecvent, notiunea de problema este tratata sub doua specte: a) continutul psihologic al problemei (asa-numita situatie decizionala) si b) structura formularii lingvistice a problemei. Cele doua aspecte se refera la actul întrebarii (aspectul psihologic) si modalitatea de exprimare a întrebarii într-un limbaj (aspectul lingvistic).

Exprimarea clara si precisa a continutului unei probleme presupune formularea ei ca o propozitie interogativa, ca întrebare. Întrebarea reprezinta forma lingvistica naturasa si directa de exprimare a unei probleme.

În ce priveste aspectul psihologic al problemei, relevam faptul ca, formularea acesteia presupune delimitarea clara în timp si spatiu a componentelor situatiei decizionale aferente. Asadar, în structura unei situatii vom distinge:

a) Strategiile (variante) de actiune – reprezinta posibilitatile (caile) de rezolvare a problemei date;

b) Starile naturii – reflecta contextul (ambianta) în care se desfasoara procesul analizat, fiind desprinse din baza problemei de catre analist sau decident. Acestea sunt variabile care nu pot fo controlate, dar se cunoaste probabilitatea de manifestare a lor;

c) Predictiile starilor naturii – reprezinta posibilitatile de manifestare a variabilelor necontrolate;

d) Consecintele actiunilor – reprezinta rezultatele anticipate ale implementarii strategiilor identificate în diferite ipostaze de manifestare a starilor naturii. Acestea pot fi reprezentate în cadrul unei matrice decizionale, care reflecta întreaga situatie decizionala. Liniile matricei reprezinta strategiile, coloanele - starile naturii, iar elementele matricei – consecintele;

e) Criteriile de decizie cuprind regulile dupa care va fi aleasa una dintre strategiile de actiune.

Ce înseamna formularea corecta a unei probleme?

Formularea corecta a problemei ce trebuie rezolvata, delimitarea ei din ansamblul altor probleme cu care se gaseste în interdependenta, conditioneaza în mare masura justetea deciziei care urmeaza a fi adoptata. Adeseori se spune ca o problema bine formulata este pe jumatate rezolvata!

O problema va fi bine formulata numai daca este bine conceputa si bine enuntata. Pentru ca o problema sa fie conceputa trebuie ca nici una dintre presupozitii sa nu fie falsa, iar pentru a fi bine enuntata va trebui sa respecte anumite reguli, dintre care amintim: numarul variabilelor generatorului sa fie egal cu numarul necunoscutelor; daca exista o singura variabila – sa fie elementara, iar daca este neelementara sa fie rezultatul unei combinatii de probleme bine enuntate.

În practica, enuntul unei probleme va trebui sa detalieze baza la nivelul de cunoastere si perceptie al celui care urmeaza sa o rezolve. Enuntul detaliat al unei probleme va fi acela în care va fi descrisa întreaga baza.

Observatie: nu exista nici o întrebare fara baza. Baza, însa, poate contine si idei eronate, motiv pentru care se recomanda ca înaintea acceptarii întrebarii, sa fie verificata cu atentie! Spre exemplu, la întrebarea “care este valoarea totala a pieselor rebutate?” baza acesteia contine presupozitia (neinclusa în enuntul problemei) existentei unui proces de productie defectuos, indisciplinei tehnologice. Acceptând întrebarea, implicit se accepta aceasta ipoteza chiar daca o valoare redusa a pieselor rebutate ar putea infirma acest lucru. O presupozitie acceptata la un moment dat va fi respinsa în viitor, cautându-se altele pâna se va junge la presupozitiile limita. De aceea, presupozitiile trebuie privite ca relative la context sau la alte elemente, astfel încât un enunt corect într-un anumit context poate fi obiect de cercetare în altul sau chiar de respingere. Acest lucru ne conduce la concluzia relativitatii semnificatiei întrebarilor. Prin urmare, nu vom putea formula niciodata întrebari inerent semnificative. Rezolvarea problemei însa este imposibila fara acceptarea unor presupozitii, a unei baze.

Spre exemplificare ne vom opri asupra problemei programarii productiei. O varianta de enunt este urmatoarea: “care este structura optima a programului de productie în luna viitoare?”. Observam ca o astfel de formulare nu cuprinde explicit baza problemei. Daca problema se adreseaza unui specialist în programarea productiei, care cunoaste situatia societatii comerciale, atunci un astfel de enunt “agregat” este adecvat, orice alta informatie putând fi de prisos. Generatorul problemei reclama o structura optima a programului, ceea ce presupune cunoasterea de catre specialist a criteriilor de optim, altfel enuntul trebuie dezvoltat. Daca problema va fi rezolvata pe calculator, enuntul va trebui sa contina urmatoarele elemente:

- produsele din nomenclatorul de fabricatie;

- resursele necesare (capacitati, materiale, forta de munca);

- disponibilul din aceste resurse;

- tehnologiile de fabricatie;

- consumurile specifice pe resurse si tehnologii;

- cantitatile contractate pe produse;

- elementele de calcul al indicatorilor;

- obiectivele si criteriile de optim.

Eventual, va fi precizata metodologia de elaborare a programelor de fabricatie si cadrul juridic în care se va desfasura activitatea. Asadar, gradul de detaliere a informatiilor din enunt depinde de nivelul cunoasterii celui care va rezolva problema si de momentul în care va fi formulata problema, întrucât se stie ca în etapele preliminare întocmirii programelor gradul de cunoastere este mai redus.