Extras din curs

Atunci cînd trebuie de indicat cu precizie amplasarea unui dispozitiv care ar putea fi oriunde în lume, nici o metoda nu este aşa de exactă ca metoda utilizării GPS (Global Positioning System), care se bazează pe utilizarea a cel puţin 3 sateliţi pentru a determina poziţia. Cu toate acestea, GPS are şi nişte neajunsuri: costuri adiţionale considerabile aduse echipamentului electronic şi acoperire slabă în jurul şi în interiorul clădirilor.

Tehnologiile celulare la general, asigură o acoperire mai bună şi precizie rezonabilă. Precizia cerută va depinde direct proporţional de aplicaţie. De exemplu, dacă este necesar să se determine amplasarea inginerilor de serviciu e suficientă precizia de aproximativ 100m, în timp ce în alte scopuri ar fi nevoie de precizii pîna la 10m.

Calculul amplasării poate fi efectuat sau cu ajutorul echipamentului mobil (handset-based mode) sau cu ajutorul reţelei (headset-assisted mode). În cea din urmă metodă, telefonul doar efectuează măsurări şi le raportează reţelei în formă de rapoarte de măsurări efectuate de însăşi reţeaua dată, care mai apoi determină amplasarea echipamentului. Ambele metode sunt reprezentate în figura 1.

Figura 1 Reprezentarea metodelor ,,handset-based” şi ,,handset-assisted”

Există multe medote practice pentru determinarea amplasării unui telefon mobil. Principalele din ele vor fi reprezentate în cele ce urmează.

Cell identity (cell-ID)

Tehnica de bază pentru determinarea amplasării utilizată în sistemele GSM este bazată pe indentificarea celulei (cell-ID). Aceasta este o metodă de reţea (network-based), unde pentru deteminarea poziţiei utilizatorului se foloseşte celula prin care acesta se consideră ataşat la reţea. Această informaţie este disponibilă atît în reţea cît şi în echipamentul mobil. Datele obţinute prin metoda cell-ID sunt convertite în date geografice utilizînd informaţia operatorului de telefonie mobilă, aşa ca baza de date a acoperirii teritoriului şi centrul de localizare şi deservire mobil (SMLC-serving mobile location centre).

Nivelul preciziei în acest caz depinde de dimensiunea celulei, dar poate depinde şi de alţi factori ca de exemplu tipul reţelei fără fir (GSM sau PCS), tipul celulei (omnidirecţională sau împărţită în sectoare), mărimea celulei (macrocelulă, picocelulă) şi altele.

Metoda are un avantaj în ceea ce priveşte faptul că sunt suportate toate tipurile de echipamente mobile şi utilizatori roaming. O celula divizată în sectoare utilizează un anumit număr de antene , fiecare din ele oferind informaţie despre un sector anume. Cu cît mai mare este numărul sectoarelor, cu atît mai precisă va fi deteminată amplasarea EM. De exemplu, o celulă care utilizează 3 antene va oferi o acoperire de sector de . Precizia va fi astfel (vezi figura 2). Cînd EM este ataşat printr-o celulă omnidirecţională, informaţia despre amplasarea EM se bazează pe amplasarea exactă a pilonului cu antena, şi nivelul preciziei în acest caz este dependent direct de dimensiunea celulei în care se află acel pilon (vezi figura 3). În cazul celulelor secţionate, amplasarea echipamentului se caculează utilizînd algoritmi matematici