Finanțe

Capitolul 1. Fluxurile şi circuitele financiare

Întreprinderea este un sistem complex, deschis, în care au loc procese specifice activităţii economice. Ea funcţionează în ansamblul economiei naţionale şi se integrează în sistemul general al pieţei.

Un loc important în activitatea acesteia îl ocupă informaţia financiară. În ţara noastră, informaţia financiară a fost relevată pentru prima dată în 1947 de prof. C.G Demetrescu , care în lucrarea „ Contabilitatea este sau nu ştiinţă” menţionează că informaţiile financiare sunt utile prin serviciile pe care le aduce unor subiecte interesante legate de capacitatea întreprinderii, resursele umane, obligaţiile către stat şi terţi, etc.

În prezent, un manager competent este de neimaginat fără capacitatea de a citi şi analiza corect o situaţie financiară.

Pe de altă parte, în societate există o presiune tot mai puternică pe linia publicării de informaţii financiare. Acestea trebuie să ofere utilizatorilor privilegiul de a evalua sănătatea unei întreprinderi, capacitatea sa de a se finanţa, de a crea valoare, realitatea garanţiilor oferite terţilor. Cine doreşte aceste informaţii?

Depinde de particularităţile ţărilor luate în analiză. Există în principal două mari culturi financiare: cea europeană şi cea anglo-saxonă. Aceste culturi( care au dat naştere la cele două sisteme contabile existente în prezent),au dus la apariţia a două modele de cerere de informaţii financiare: modelul continental şi modelul anglo-saxon.

Modelul continental are ca beneficiari principali ai informaţiei financiare :

• Creanţierii;

• Autorităţile fiscale;

• Investitorii.

Ţările care aplică acest sistem sunt : Belgia, Germania, Franţa, Grecia, Italia, Portugalia. Caracteristica acestor ţări este că finanţarea întreprinderii este asigurată, în general, prin împrumuturi bancare, regulile contabile sunt puternic influenţate de cele fiscale, iar sistemele juridice sunt clare şi rigid definite.

Modelul anglo-saxon are ca beneficiari principali:

• Investitori actuali;

• Investitori potenţiali.

Finanţarea întreprinderii se face cu ajutorul pieţei de capital, contabilitatea este decuplată de fiscalitate, sistemul de drept este în cea mai mare parte cutumiar. Ţările care aplică acest sistem sunt: SUA, Anglia, Australia, Olanda, Canada, Noua Zeelandă. Normele contabile din aceste ţări sunt elaborate se sectorul privat, într-un cadru reglementar general.

În principiu, sunt şapte categorii de utilizatori de situaţii financiare:

• Investitorii ( prezenţi şi potenţiali);

• Personalul angajat;

• Creditorii;

• Furnizorii;

• Clienţii;

• Guvernul şi instituţiile sale;

• Publicul.

Şi în România de după 1989 situaţiile financiare au importanţă şi sunt solicitate tot mai des. Totuşi, în activitatea financiară este un oarecare haos determinat de multitudinea instituţiilor care se solicită, precum şi de multitudinea datelor care uneori nici nu au relevanţă pentru terţi. Este bine dacă în acest domeniu s-ar realiza următoarele tendinţe:

- Soluţiile importante nu trebuie impuse, buna practică de pe alte pieţe trebuie studiate şi aplicarea lor încurajată;

- Este benefică respectarea culturii locale şi a valorilor sociale locale;

- Raportarea financiară trebuie îmbunătăţită în sensul transparenţei şi corectitudinii;

- Îmbunătăţirea activităţii presupune proces educaţional permanent.

S-au realizat totuşi multe corecţii pozitive;de exemplu, întreprinderile cotate la bursă întocmesc situaţiile financiare în conformitate cu Standardele Internaţionale de Contabilitate.

Informaţiile financiare pot fi clasificate astfel:

• Informaţii privind poziţia financiară a întreprinderii, care sunt reflectate în bilanţ şi prin ele se doreşte anticiparea capacităţii întreprinderii de a genera numerar, adică de a face bani.

• Informaţii privind structura financiară a întreprinderii, prin care se anticipează nevoia de creditare şi posibilitatea întreprinderii de a obţine finanţare în perioada următoare;

• Lichiditatea şi solvabilitatea întreprinderii prin care utilizatorii anticipează capacitatea întreprinderii de a-şi onora datoriile financiare scadente;

• Informaţii privind performanţele întreprinderii, oferite de contul „ profit şi pierdere” care reprezintă o bază în anticiparea capacităţii întreprinderii de a face bani şi de a-i utiliza cât mai eficient.

Managerul unei întreprinderi trebuie să aibă în vedere în permanenţă, următoarele aspecte:

- maximizarea profitului întreprinderii;

- maximizarea cash –flow-ului;

- maximizarea averii proprietarilor;

- armonizarea intereselor stakeholderilor (orice agent cu interese legate de firmă)

O altă problemă importantă pe care trebuie sa o stăpânească managerul unei întreprinderi este aceea a fluxurilor, circuitelor şi ciclurilor financiare.

In economia de piaţă, schimburile de activităţi dintre agenţii economici reprezintă condiţia de viaţă a întreprinderii. Orice schimb implică fluxuri compensatorii. De exemplu, unui flux real de bunuri şi servicii îi corespunde un flux financiar echivalent în termeni monetari. Cantităţile de bunuri şi monedă transferate într-o anumită perioadă între agenţii economici se numeşte flux. Cantitatea de bun sau monedă existentă la un moment dat se numeşte stoc.

Relaţiile dintre fluxuri şi stocuri stau la baza mecanismelor financiare.

Prin mecanisme financiare ale întreprinderii se înţeleg metode, pârghii, instrumente şi proceduri de formare, colectare şi gestionare a capitalurilor. Mecanismele sunt foarte diversificate: mecanismele privind autofinanţarea, creditarea şi finanţarea bugetară, mecanismul amortizării activelor fixe, mecanismele circuitului capitalului, mecanismele formării şi utilizării surplusului monetar, etc.