Geografie Regională Generală

- Termenul REGIUNE şi-a făcut cu dificultate loc în noţiunile geografice, echivalentul său fiind în antichitate

topicul latin de "pagi" sau cel galic "pays" prin care erau definite teritorii aparţinând diverselor triburi, cu toate

caracteristicile lor naturale şi antropice.

- Forma actuală provine din aceeaşi limbă unde "regio, regionis" are semnificaţia de conducere, dirijare,

ordonare a unor realităţi spaţiale.

I. REGIUNEA CA TERITORIU

- Proiecţia regiunii ca teritoriu a îmbrăcat, poate, cel mai numeros număr de formulări, ea devenind:

- fie " o porţiune de spaţiu ce figurează ca mediu privilegiat, posedând avantaje pe care unităţile

învecinate nu le oferă";

- "o porţiune de spaţiu dotat cu o anumită permanenţă";

- fie "o structură a suprafeţei terestre locuită, o structură ce conţine o relaţie a omului cu

spaţiul, înscrisă concret în locuri. Ea se exprimă într-o tramă de vetre construite, axe de

organizare şi linii de fracturare" (Chauvet, A ., 1981).

- REGIUNILE sunt receptate ca suprafeţe terestre care prezintă elemente semnificative de uniformitate internă

şi diferenţiere externă în raport cu alte teritorii. Această variabilitate a formulărilor a creat frecvent confuzii

şi dificultăţi în statuarea ei ca un concept riguros definit.

- Atributele majore ale regiunii sunt: omogenitatea, specificitatea, interacţiunea elementelor componente,

deosebirile în raport cu unităţile învecinate.

- Au apărut, regiunile morfologice, climatice, biogeografice ale căror limite coincideau cu fâşia unde

fenomenul geografic vizat se disipa, se dizolva în structuri de alt tip.

- Prezenţa factorului antropic şi a impactului său asupra mediului, a determinat apariţia a noi tipuri:

- regiuni urbanizate sau rurale

- regiuni agricole, industrializate, de servicii.

II. REGIUNEA CA ENTITATE POLITICO-ADMINISTRATIVĂ - slujea direct, încă din antichitate,

unor nevoi politice incluse conceptului de stat-naţiune.

- regiunea devene un instrument de lucru predilect al politicului , prin intermediul căruia acesta organiza iniţial

un teritoriu, compartimentându-1 în entităţi strict ierarhizate (ţară, departament, comună).

- pentru actorii politici din Germania, Italia, Spania, Marea Britanie, Belgia, regiunea "este o provincie

istorică şi/sau o entitate cu o relativă omogenitate culturală, care posedă un grad de autonomie certă".

- în Franţa ea devine "o regiune de program, o asamblare de departamente a căror încărcare demografică,

masă economică sau mărime variază mult" (Dumolard, P. 1980).

- Efectele globalizării sunt evidente, mărimea acestor regiuni fiind în continuă creştere (vezi expansiunea

spre est a Uniunii Europene sau NATO).

Un tip aparte de unităţi teritoriale îl reprezintă regiunile transfrontaliere, prezente în zonele periferice ale

statelor, prin asocierea unor teritorii aflate de-o parte şi de alta a graniţelor naţionale. Scopul constituirii lor este cel

de optimizare a fluxurilor economice şi sociale, dar şi de prezervare a unor aspecte de ordin etnic sau cultural .

III. REGIUNEA CA SISTEM

- Sub directa influenţă a teoriei generale a sistemelor a fost prefigurat un teritoriu funcţional, guvernat de

relaţii de tip feed-back. Ca urmare, regiunea, ca sistem deschis, are relaţii de intrare şi ieşire cu mediul

înconjurător, cu ansamblul de factori funcţionali şi spaţiali care exercită o acţiune asupra sa.

- Mediul, în accepţie sistemică, este un concept operativ de sorginte naturală, economică, politică, sociologică etc.

Sistemul regional este o matrice unde sunt dispuse pe linii spaţiile (comunele), iar pe coloane atributele

funcţionale. Intervine şi a treia dimensiune, timpul, ce generează o hipermatrice.

REZILIENŢA SISTEMELOR REGIONALE (Cocean, P, 2004) reprezintă capacitatea acestora de a se adapta şi

persista în spaţiu şi timp, la concurenţă cu alte fenomene şi procese dar şi cu entităţile funcţionale similare.

- Vallega , A., (1995), oferă o imagine evolutivă a conceptului de regiune , imaginând patru etape distincte:

I. regiunea naturală (bazin hidrografic, structură geologică);

II. regiunea umanizată, delimitată cultural;

III. regiunea funcţională, conturată gravitaţional;

IV. regiunea sistem, suprapusă unui ecosistem.

În prezent, cele două ipostaze ale regiunii, cea funcţională şi cea sistemică, se întrepătrund, ajungându-se

la dezideratul SISTEMULUI FUNCŢIONAL, a cărui delimitare ecologică este pusă de acord cu vectorii de

gravitaţie centripetă.

Caracteristicile regiunii

l. Localizare spaţială definită riguros, pe baza unor coordonate matematice aplicabile matricei de

orientare geografică (Vestul Mijlociu, Orientul Apropiat, Europa de Vest).

1

Suport curs GEOGRAFIE REGIONALĂ GENERALĂ

2. O extensiune spaţială nuanţată, încorporând teritorii ce permit efectuarea unor anumite generalizări.

De aici şi gruparea lor în macro-regiuni, regiuni de ordinul I, II, III sau micro-regiuni.

3. Prezintă limite bazate pe distribuţia areală a trăsăturilor selectate pentru studiu . Ele sunt trasate acolo

unde aceste trăsături încetează a mai fi dominante. Limitele liniare sunt, în majoritatea cazurilor arbitrare

(ex. graniţele statelor din SUA);

4. Regiunile relevă o ierarhizare strictă , deşi tipologic sau ca extensiune pot varia foarte mult.

Regiunea devine un instrument ideal de generalizare spaţială.

TIMPUL IN GEOGRAFIA REGIONALĂ

- Timpul se constituie într-o dimensiune obiectiv imperceptibilă a tuturor fenomenelor din sfera Geografiei

Regionale. Spre deosebire de spaţiu, care poate fi perceput concret la un moment de referinţă, timpul poate fi

decelat numai prin intermediul efectelor induse elementelor geografice în evoluţia lor în anumite intervale

temporale. Secvenţa prezentului este doar un reper, la care se racordează trecutul (adică ceea ce a fost) şi

viitorul (ceea ce ar putea/trebui să fie). Aceste două categorii dau adevărata măsură şi semnificaţie a

factorului timp.

- Valoarea timpului, respectiv cantitatea de timp înmagazinată într-un proces sau fenomen geografic regional, este

dependentă de ritmul imprimat curgerii sale. Ideea unei curgeri laminare, uniformă, trebuie reconsiderată în

favoarea celei turbulente, sinuoasă, ondulatorie.

Exemplu: modul de evoluţie a elementelor implicate în definirea peisajului, şi specificul realizării interrelaţiilor.

- În funcţie de modul de participare intrinsecă, timpul geografic relevă o serie de trăsături:

1. Ciclicitatea - reflectă dezvoltarea spasmodică a unor fenomene în timp, cu afirmări şi regresii induse

de specificitatea mediului lor de existenţa. Ex.: ciclurile vegetaţiei, ale activităţilor agricole, circuitul apei în natură,

nivelării reliefului etc., sunt episoade de manifestare a timpului.

2. Succesiunea - rezultă din constanţa relaţiei fenomen geografic-timp şi derularea sa fără sincope,

lacune sau salturi temporale. Ex: un proces se derulează până la încetarea definitivă sau transformarea în altă

entitate.

3. Flexibilitatea - constă în posibilitatea timpului de a se contracta sau dilata , în funcţie de dinamică

vectorilor care-1 consumă. Ex: creşterea vitezei de deplasare contractă timpul necesar transportului, în vreme ce

ridicarea nivelului de trai şi asistenţă medicală în sânul unei populaţii conduce la creşterea duratei de viaţă

şi, implicit, a cantităţii de timp asimilată de organismul uman.

4. Ireversibilitatea - decurge din sensul unic al curgerii timpului, dinspre trecut spre viitor. Ex: odată

consumat de un proces geografic, el nu mai poate fi reconstituit în aceeaşi matrice existenţială. Constituirea unui

peisaj, într-o anumită perioadă temporală, poate fi reprodusă la fel doar în contextul altui timp care începe,

invariabil, în prezent.

Categoriile de timp implicate în Geografia Regională sunt extrem de numeroase.

Timpul geologic, biologic, economic sau social - apar permanent în sistemul de factori şi condiţionări.

Excepţie face timpul astronomic ale cărui efecte nu pot fi decelate la scara unităţilor regionale.

- Complexitatea fenomenelor regionale generează o amalgamare frecventă a diverselor categorii temporale.

Coabitarea se realizează fără convulsii, pe principiul telescopării unui timp în altul, în funcţie de durata şi

semnificaţia sa. Anumite categorii de timp nu sunt altceva decât o însumare a celorlalte (timpul geologic

însemnând o aglutinare infinită de timpuri biologice etc).