Transmisia Finală a Tractoarelor pe Roți

La majoritatea tractoarelor, transmisiile finale sunt de tipul cu roţi dinţate cu arbori cu axe fixe. Cea mai largă utilizare au primit-o transmisiile finale simple cu angrenare exterioară, cu rapoarte de transmitere if = 4…7. Tipul transmisiei finale şi locul ei de plasare în raport cu roţile motoare sunt determinate de tipul şi destinaţia tractorului. La tractoarele universale pe roţi, transmisiile finale se aşază, de obicei, lângă diferenţial, chiar în carterul transmisiei (fig. 1).

Fig. 1. Schema punţii din spate cu transmisie finală plasată lângă diferenţial.

În acest caz, puntea din spate are o construcţie mai compactă şi este mai rigidă, însă are dezavantajul că se reduce considerabil lumina tractorului. În plus, arborii roţilor motoare au o lungime mare.

În cazurile în care trebuie să se asigure o lumină mare a tractoarelor, transmisiile finale se aşază lângă roţile motoare (fig. 2). asemenea construcţii au avantajul că permit scurtarea arborilor solicitaţi puternic (arborii roţilor motoare) şi eliberează spaţiul de sub tractor, însă prezintă dezavantajul cu au o construcţie mai puţin compactă şi mai puţin rigidă.

Fig. 2. Schema punţii din spate cu transmisie finală plasată lângă roata motoare: a – carterul punţii din spate; b – carterul transmisiei finale; c – îmbinare cu şuruburi.

Transmisiile finale, în ultimul caz, au carterele lor proprii, care se prind cu şuruburi de carterul punţii din spate. Această construcţie prezintă avantajul modificării luminii tractorului. Aceasta se realizează astfel: se desfac şuruburile îmbinării c şi se roteşte carterul b în raport cu a. Această soluţie constructivă se foloseşte la tractoarele de putere mică şi, uneori, mijlocie ( de exemplu, la familiile de tractoare U 445, U 533, U 643).

În cazul tractoarelor care necesită lumină foarte mare, se folosesc transmisii finale cu lanţ sau combinate ca cea din figura 3. Această soluţie se foloseşte, de exemplu, la tractoarele U 445 HC, U 533 HC, U 643 HC (high-clearance), utilizate în pomicultură (HCP), legumicultură (HCL) sau în viticultură (HCV).

Fig. 3. Schema transmisiei finale combinate (cu lanţ şi angrenaj cu roţi dinţate).

În prezent, la tractoarele de putere mare, este pe cale de a se generaliza transmisiile finale planetare. Această variantă se extinde şi la tractoarele de putere mijlocie. În figura 4 este prezentată schema cinematică a unei asemenea transmisii. Aceasta are raportul de transmitere

,

unde z1 şi z3 sunt numerele de dinţi ai roţii planetare 1, respectiv ai coroanei 3.

Transmisiile finale planetare au următoarele avantaje: construcţie compactă şi rigidă; fiabilitate ridicată datorită faptului că momentul de torsiune este transmis prin mai multe perechi de dinţi (egal cu numărul sateliţilor). Ele prezintă însă dezavantajul că nu participă la realizarea luminii tractorului (arborele de intrare este coaxial cu cel de ieşire).

Fig. 4. Schema cinematică a transmisiei finale planetare pentru puntea din spate: 1 – roată planetară; 2 – satelit; 3 – coroană; H – braţ portsatelit.

În puntea din faţă a tractoarelor 44, cea mai largă utilizare o au transmisiile finale planetare. În figura 6 este reprezentată schema cinematică a unei asemenea transmisii. Elementul conducător este roata planetară 1, condus – braţul portsatelit H, de blocare (fix) – coroana 3. Transmisia finală de acest tip are raportul de transmitere .