Cardiologie

Cardiologie c1

13.05.2002

Principalele explorări specifice cardiologiei sunt:

A. Explorarea prin cateterism – este de bază în diagnosticul şi tratamentul bolii coronariene şi în patologia congenitală;

B. Ecocardiografia – este utilă în diagnosticul majorităţii bolilor cardiace – pericardite, valvulopatii, hipertrofii, dilataţii, explorarea funcţiei cardiace; prin tehnici de genul ecografiei intravasculare se obţine o şi mai bună orientare asupra stării cordului.

Ecocardiografia de stres sau proba de efort prezintă starea miocardului viabil  miocardul care nu se mişcă la explorarea uzuală dar care îşi poate recupera funcţia dacă este operat.

C. Electrocardiograma – explorarea de bază în aritmologie, oferă informaţii despre ischemia miocardică, hipertrofia ventriculară şi intoxicaţia digitalică constituind un mijloc de screening al populaţiei şi de urmărire a evoluţiei.

Electrocardiograma clasică

Electrocardiografia = înregistrarea grafică a fenomenelor electrice ale activităţii cardiace. Această înregistrare este posibilă deoarece inima se comportă ca un sinciţiu funcţional cu o amplitudine şi o activitate electrică neegalată ca ordin de mărime de nici un alt organ.

În electrocardiografie se utilizează două tipuri de derivaţii:

A. Derivaţii bipolare: D1, D2, D3;

B. Derivaţii unipolare:

• ale membrelor: aVR, aVF, aVL;

• precordiale:

• V1 – sp 4 ic dr. la mg stern

• V2 – sp 4 ic stg la mg stern

• V3 – la ½ distanţei dintre V2 şi V4;

• V4 – sp 5 ic stg pe LMC;

• V5 – sp 5 ic stg pe LAA;

• V6 – sp 5 ic stg pe LAM;

• V7 - sp 5 ic stg pe LAP

• V8 – pe orizontale ce trece prin V4 la intersecţia cu verticala prin vârful scapulei stângi;

• V9 – pe aceiaşi linie orizontală la ½ distanţei dintre V8 şi coloană;

• V3R, V4R, V5R – se mai numesc şi derivaţii extreme drepte şi sunt simetrice cu derivaţiile V3 – V5

Uzual, se folosesc doar primele 6 derivaţii precordiale.

Determinarea axului electric al inimii.

Regula izodifazismului – se caută derivaţia ce are complexul QRS cel mai izodifazic; dacă este strict izodifazic  axul este perpendicular pe derivaţia respectivă; dacă nu este strict izodifazic  perpendiculara pe derivaţia respectivă este limita axului, axul fiind cu câteva grade mai aproape în cazul în care complexul este pozitiv sau mai departe în cazul în care complexul este negativ.

Regula bisectoarei – faţă de direcţia aproximativă a axului stabilită mai înainte se aleg două derivaţii adiacente sau convenabil alese care să aibă complexe QRS cât mai egale între ele; dacă există derivaţii care au complexe egale  vectorul axului se află pe bisectoarea unghiului dintre derivaţiile alese; în cazul în care complexele nu sunt strict egale, bisectoarea este limita axului electric, ax ce va fi cu câteva grade mai aproape de derivaţia cu complex mai mare.

Aplicând ambele metode, axul poate fi găsit într-un sector de 15 cu o aproximare de maxim 5-10.

Axul electric Poziţia cordului

> -30 - mult deviat la stânga

-30 - 0 - deviat la stânga

0 - Orizontal

0 - 30 - Orizontalizat

30 - 70 - Normal

70 - 90 - Verticalizat

90 - Vertical

90 - 120 - Deviat la dreapta

> 120 - Mult deviat la dreapta

Circulaţia coronară:

- Coronara dreaptă vascularizează:

- cea mai mare parte a feţei sternocostale a VD şi faţa diafragmatică a VD;

- 1/3 posterioară a septului iv;

- fasciculul A-V şi partea posterioară a ramului stâng al fasciculului A-V

- partea juxtaseptală a feţei diafragmatice a VS;

- AD;

- porţiunea juxtaseptală a AS;

- septul interatrial şi nodul A-V;

- Coronara stângă se împarte în două ramuri terminale:

- interventriculara anterioară:

- peretele anterior al VD juxtaseptal;

- faţa anterioară a VS

- 2/3 anterioare sept iv

- mm papilari septali şi parţial m papilar antero-lateral;

- partea anterioara a ramurii stg a fasciculului stâng A-V;

- circumflexa inimii:

- cea mai mare parte a AS (40% - dă artera nodului sinoatrial);

- faţa diafragmatică a VS, m papilar anterior stg;

Teritoriile cardiace explorate prin intermediul electrozilor sunt:

• V1 – V4  derivaţii anterioare; explorează peretele anterior al VS;

• V2 – V3 – derivaţii septale

• V5, V6, DI, aVL – derivaţii stângi pentru peretele lateral al VS (a. circumflexă)

• D III, aVF, aVR – derivaţii inferioare pentru teritoriul inferior al VS (coronara dreaptă în porţiunea distală);

• V7-9 - peretele posterior al VS

• V3R - V5R – derivaţii drepte pentru peretele anterior şi puţin din cel lateral al VD;

Modificările ischemice trebuie să apară în cel puţin două derivaţii adiacente.

Frecvenţa cardiacă se calculează după formula: 1500/distanţa rr în mm. Dacă ritmul este neregulat se calculează RR mediu (pentru minim 5 cicluri);

Elemente de EKG normal şi patologic

Unda P – reflectă depolarizarea atrială;

• are o durată (lungime) de 0,12s (3mm) care creşte în supraîncărcare AS sau bloc interatrial;

• are o amplitudine (înălţime) 0,3mV (3mm) care creşte în supraîncărcare AD sau fiziologic la copii, tahicardii sinusale, efort fizic;

• ax 0 – 90  pozitiv în DI – DIII; în caz contrar  P retrograd (nesinusal);