Extras din curs

ISTORIC

Karel BOBATH, un reputat specialist în neuropsihiatria infantilă şi Bertha BOBATH, soţia acestuia, fizioterapeută şi profesoară de gimnastică medicală în Germania, au publicat în perioada 1950-1953 într-o serie de articole, fundamentarea teoretică a metodei lor de tratament.

Această teorie vine după mulţi ani de observaţii atente şi o experienţă bogată (peste 160 bolnavi cu paralizie spastică de origine cerebrală aflaţi în tratament prelungit). Tardieu mărturiseşte, la un moment dat, că a rămas impresionat de felul în care Bertha Bobath mânuia copiii cu infirmitate motorie cerebrală şi de ceea ce reuşea să obţină de la ei.

Bertha Bobath recunoaşte că a fost influenţată de mulţi alţi autori, preluând de la aceştia:

- stimularea proprioceptivă - Kabat

- stimularea tactilă - Margaret Rood

- pregătirea pentru activităţi funcţionale - Peto

„POSTURILE REFLEX INHIBITOARE" au fost primele descoperite, în anul 1943. Tratamentul era însă prea static.

Aceasta a condus la includerea „DEZVOLTĂRII MIŞCĂRILOR ÎN TRATAMENT”, posturile reflex inhibitoare devenind poziţii de plecare pentru mişcări specifice.

Pentru a se putea mişca împotriva gravitaţiei, pacienţilor trebuia să li se „DEZVOLTE REACŢIILE DE REDRESARE ŞI ECHILIBRARE”.

Nici acest lucru nu i-a mulţumit pe autori. Învăţaseră de la Peto că „exerciţiile” nu trebuie îndepărtate de necesitatea funcţională. Au început deci, să le dea pacienţilor posibilitatea de a-şi „DEZVOLTA CONTROLUL ASUPRA MIŞCĂRII ŞI ECHILIBRULUI” luând mâinile de pe ei gradat.

Acesta a fost ultimul pas în pregătirea pacienţilor pentru „ACTIVITĂŢILE FUNCŢIONALE”.