Statistică

Capitolul 1

INTRODUCERE ÎN STATISTICĂ

CONŢINUT:

1. Apariţia şi dezvoltarea statisticii

2. Obiect şi metodă

3. Concepte de bază folosite în statistică

REZUMAT: În prima parte a cursului sunt trecute in revista

principalele momente ale istoriei îndelungate a acestei importante

ştiinţe, fiind prezentate succint rădăcinile istorice ale statisticii

moderne. Partea a doua a cursului, esenţială pentru tot ce va urma ,

defineşte obiectul şi metoda de studiu ale Statisticii. În partea a treia

sunt descrise conceptele de bază utilizate în Statistică : colectivitatea,

unitatea statistică, variabila, indicatorul statistic.

1. APARIŢIA ŞI DEZVOLTAREA STATISTICII

Statistica este o ştiinţă, având un obiect propriu de studiu şi o

metodologie bine dezvoltată, în multe privinţe dedicată, dar având şi

puncte comune cu ale altor ştiinţe. Ea studiază aspectele cantitativ -

numerice ale fenomenelor şi proceselor naturale , tehnologice şi mai

ales sociale ,cu un accent deosebit pe partea economică, statistica

economică având un rol bine determinat în cadrul statisticilor sociale.

Cunoaşterea şi transformarea istorică a societăţii omeneşti a

constituit şi constituie obiectul primordial de preocupare al tuturor

ştiinţelor.

De-a lungul evoluţiei istorice a ştiinţelor asistăm la un proces de

diferenţiere a acestora, pe de o parte prin cristalizarea unor noi ramuri

în cadrul ştiinţelor clasice cu metodologie în permanentă evoluţie, pe

de altă parte la apariţia şi dezvoltarea unor ştiinţe noi, acest proces de

diferenţiere fiind continuu şi practic infinit ,dacă procesul evoluţiei

umane are această caracteristică.

Alături de medicină şi matematică ,statistica este una dintre cele

mai vechi ştiinţe ,cercetătorii neputând aprecia decât la scara unor

aproximări grosolane care ar putea fi epoca istorică căreia omenirea îi

datorează apariţia statisticii ca ştiinţă distinctă.

În cadrul evoluţiei ei ,statistica şi-a cristalizat treptat un rol

aparte ,studiind fenomenele într-o viziune sistematică la nivelul micro,

mezzo şi macrosistemic.

Rădăcinile istorice ale statisticii moderne sunt următoarele:

a) statistica practică;

b) statistica descriptivă;

c) aritmetica politică;

d) calculul probabilităţilor.

Aritmetica politică şi calculul probabilităţilor alcătuiesc baza

conceptuală a statisticii aducând contribuţii decisive în analiza şi

modul de interpretare statistică a fenomenelor naturale şi socioeconomice.

a) Statistica practică: se pierd practic în timp primele izvoare

ale statisticii, existând diverse forme de statistică cu o vechime de

peste 4 milenii. Scopurile statisticii practice erau în primul rând fiscale

dar şi cele demografice şi administrative. Astfel ,în Egiptul antic se

practica inventarierea aurului şi a pământului din doi în doi ani

inventariere prezentă în principal între anii 2650-2190 pe cursul

Nilului inferior.

În China antică în mileniul 4 şi 3 î. Hr. se făcea recensământul

populaţiei. Acelaşi recensământ al populaţiei s-a practicat şi la romani

în timpul Republicii ,în jurul anului 550 î.e.n. Practic recensământul

populaţiei şi al diferitelor forme ale avuţiei constituiau primele forme

de statistică organizată.

b) Statistica descriptivă este cea mai veche rădăcină teoretică a

statisticii. Ea a apărut în universităţi şi s-a ocupat în principal de

descrierea situaţiei geografice, demografice, economice şi politice ale

unui stat.

Reprezentanţii de seamă ai şcolii statisticii descriptive sunt:

Francisco Sansovino (1521-1586), Giovanni Bottero (1540-1617),

Herman Conring (1606-1681), acesta scriind primul curs de statistică,

Gottfried Achenwall (1719-1772), considerat părintele statisticii,

deoarece a dat numele acestei ştiinţe pornind de la cuvântul „status"

(care în latina înseamnă "stare".)

Statistica descriptivă a determinat apariţia statisticilor naţionale

în cadrul oficializat. Prima ţară în care apare statistica naţională este

Suedia (1796); urmeazţ Norvegia (1797) , apoi Franţa (1800).

c) Aritmetica politică îi are ca principal reprezentant pe

matematicianul şi statisticianul William Petty (1623-1687) , care în

1690 publică o carte intitulată chiar “Aritmetica politică”. Deşi

coexistente în timp, aritmetica politică diferă total de statistica

descriptivă ,tinzând spre exactitate şi cunoaştere socială, obiectivul ei

principal constituindu-l cunoaşterea regularităţilor în evoluţia

fenomenelor şi proceselor naturale şi socio-economice.

Întemeietorul şcolii aritmeticii politice este considerat John

Ground (1620-1674) ,care a căutat regularităţi în mortalitatea şi

natalitatea din Londra ,în jurul anului 1600.

Între 1796-1874 în Franţa trăieşte Louis Quetelet, considerat de

mulţi cercetători fondatorul statisticii moderne pentru că e primul care

materializează utilizarea metodelor cantitativ numerice şi analiza

statistică. Caracteristic pentru statistica din mijlocul secolului al 18-lea

şi începutul secolului al 19-lea este folosirea metodei matematice şi a

calcului probabilităţilor în aşa numita statistică inductivă, ai cărei

promotori sunt: Fischer, Youle, Pearson, Cebâşev, Markov. Aceasta

este etapa care cristalizează statistica în forma ei ştiinţifică şi în care

creşte foarte mult aria de cuprindere şi aplicabilitate a acesteia.

2. OBIECTUL SI METODA STATISTICII

În toate fazele evoluţiei sale, statistica studiază fenomene de

masă sau de tip colectiv. Ea este în principal interesată de natura

rapoartelor de cauzalitate, complexitatea demersului statistic existând

datorită faptului că ,în general, un efect este produsul mai multor

cauze, iar acestea se întrepătrund şi se intercondiţionează

reciproc, făcând dificilă discernerea cantitativă a relaţiei cauză-efect

,care este în ultimă instanţă drumul oricărei ştiinţe. Fenomenele de

masă aparţin unor forme superioare de organizare a materiei.

Ele apar în general ca o mulţime de forme individuale diferite,

care în aparenţă nu au nici un fel de legături între ele. Pentru a

descoperii legea de apariţie, nu sunt suficiente numai metode

experimentale, ca în cazul fenomenelor de tip determinist. Procesul

descoperirii legii de apariţie este un proces dificil ,cu multe influenţe

în determinări ,astfel încât legea de apariţie în cazul fenomenelor de

masă se verifică pe ansamblu şi nu în fiecare caz particular.