Geopolitică - noțiune și metode de abordare

Naşterea unei ştiinţe nu poate fi niciodată consemnată ca fapt, ea fiind un proces îndelungat, contradictoriu, adesea imperceptibil, ce se desfăşoară uneori în umbra altor ştiinţe, acumulează date şi metode de lucru şi se afirmă întotdeauna în funcţie de anumite condiţii istorice şi social-politice concrete. Geopolitica a urmat şi ea drumul acumulărilor, la început sub impactul geografiei politice (termen introdus în secolul al XVIII-lea de Turgot) şi a antropogeografiei germane (noţiune folosită pentru prima dată de Friedrih Ratzel) şi, mai apoi, istoriei, dreptului internaţional şi democraţiei, fiind strâns legată în acele etape de reflexie, de factorul geografic, care a pus în evidenţă importanţa şi rolul activ al subiectului în cunoaştere.

Într-o primă etapă, procesul de cristalizare a problematicii geopoliticii se desfăşoară pe terenul ştiinţelor despre stat, deci al disciplinelor care îşi propun analiza complexă a cadrului social-politic, obiectiv în care procesul îşi desfăşoară activitatea. Într-un cuvânt, geopolitica "vrea şi trebuie să devină conştiinţa geografică a statului" sau să fie, pur şi simplu, "geografia statului".

Odată cu organizarea politică a comunităţilor umane, varietatea semnificaţiilor pe care le dobândesc componentele factorului geografic se amplifică. Apariţia şi consolidarea statului sunt direct conexate cu delimitarea teritoriului de stat, în limitele căruia acesta îşi exercită prerogativele (stat-teritorial, clasic, naţional). Spaţiul geografic locuit şi utilizat de o comunitate umană devine spaţiu politic, altfel spus geopolitic (după Rudolf Kjellen).

În concepţia fondatorului, Rudolf Kjellen (1864-1922), geopolitica nu era altceva decît geografia statului ca teritoriu şi ca formă de viaţă. Deşi considera geopolitica (aşezare, forma şi teritoriul statului) ca un capitol al ştiinţelor politice, ulterior Kjellen a ridicat-o la rangul de ştiinţă concepută ca unitate politică formată din cinci componente: topopolitica ( morfopolitica şi fiziopolitica: analiza aşezării, a fizionomiei şi configuraţiei statului); ecopolitica (analiza statului ca gospodărie); demopolitica (analiza statului ca neam); kratopolitica (analiza statului ca formă de guvernământ); sociopolitica (analiza statului ca societate). După cum se observă, Kjellen propune o abordare din multiple perspective ale statului, care să ne ofere o explicaţie a funcţionării sale. În acest cadru, geopolitica reprezintă, deci, analiza statului din punct de vedere geografic, în acest sens ea nefiind altceva decît geografie politică. În aceeaşi ordine de idei, de menţionat că, Kjellen face deosebire dintre poziţia geografică şi poziţia geopolitică a unui stat. Prima este fixă, cea de-a doua mereu schimbătoare. Poziţia geografică poate fi determinată cu exactitate prin măsurători fizice, cea geopolitică înseamnă "poziţia lui în raport cu statele înconjurătoare", deci implică raportarea la un mediu politic care nu ţine neapărat de statul respectiv, dar de care acesta trebuie să ţină seama.

Dacă apariţia geopoliticii nu poartă pentru început girul unei spectaculoase descoperiri, aceasta este în mod evident marcată de acele condiţii social-politice şi economice specifice începutului de secol XX care au contribuit în mod hotărâtor la formularea ideii potrivit căreia este dificil să înţelegi anumite teorii şi concepţii dacă nu stabileşti legături între conţinutul lor, pe de o parte, şi istoria politică a regiunii sau a ţării respective, structura geografică a acestora şi poziţia socială a celor care au formulat teoriile şi concepţiile respective, pe de altă parte.

Cea mai semnificativă contribuţie adusă definirii geopoliticii aparţine şcolii germane, care comportă nuanţări şi diferenţieri esenţiale, privind sensul şi poziţia acesteia. Şcoala germană răstălmăceşte şi denaturează unele dintre principiile şi obiectivele stabilite de Kjellen şi, în continuare, de Ratzel.

Considerat întemeietorul de fapt al geopoliticii, Friedrich Ratzel acordă în premieră o importanţă deosebită raporturilor dintre grupul uman şi mediul înconjurător. Geografii se ocupau până atunci de descrierea suprafeţei Terrei, de înţelegerea diversităţii sale, a regularităţilor determinate de dispunerea pe zone a climei, de influenţa pe care relieful şi articularea teritoriului şi a mărilor le au asupra sa. Noua structurare a câmpului disciplinar este expusă în lucrarea Antropogeografia, în care aşează noi fundamente ale geografiei umane. Direcţiile prioritare în jurul cărora sunt axate cercetările lui Ratzel sun următoarele:

1. poziţia - identitate politico-geografică a statului. În opinia lui Ratzel sensul acestui termen este destul de complex, dat fiind faptul că acesta face o corelaţie între noţiunile de poziţie şi spaţiu. "Poziţia corijează, supradimensionează sau subdimensionează spaţiul"

Din perspectiva lui I. Sava, este important să menţionăm că Ratzel vorbeşte de "poziţie intermediară", atât în ordine naturală, cît şi politică. În opinia acestuia, este un tip de poziţie caracteristic statelor mici ori statelor apărute de curând pe hartă.

2. graniţa ca organ periferic al statului. Este una dintre cele mai interesante viziuni promovate de Ratzel. Graniţa, subliniază Ratzel este un produs al mişcării, este "periferia teritoriului statal, economic şi a poporului", unde putem detecta starea de sănătate a statului.

Un alt reprezentant al şcolii geopolitice germane este Karl Haushofer, considerat personalitatea cea mai emblematică a acesteia în perioada interbelică. Concepţiile geopolitice ale lui Haushofer se rezumă la câteva idei esenţiale: ideea pangermanismului - se referă la restabilirea frontierelor naturale ale Germaniei înainte de 1918; ideea raportului dintre puterile continentale şi puterile oceanice numită şi "politica anaconda"; teoria spaţiului vital; viaţa politică a frontierei; pan-ideile ca hărţi mentale.