Principii ale comunicării eficiente c1 - conceptul de relații publice

Unele elemente componente ale relaţiilor publice sunt considerate tot atât de vechi ca şi omenirea însăşi. Definirea lor ca activitate specializată nu s-a conturat, însă, decât spre sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX.

Referindu-se la începuturile relaţiilor publice, Peter G. Osgood, preşedintele firmei Carl Byoir & Associates, spune: “Originile sunt foarte îndepărtate; de exemplu, practica de a trimite echipe care să pregătească totul înaintea călătoriei unui demnitar sau politician nu a fost inventată nici de Harry Truman şi nici de Richard Nixon. Locuitorii vechiului Babilon, cei din Grecia sau Roma antică erau convinşi de eficacitatea acestui procedeu.

Sfântul Ioan Botezătorul însuşi a făcut o treabă foarte bună, pregătind venirea lui Isus din Nazareth.” Un alt exemplu de practică veche de relaţii publice îl constituie publicitatea. Ea a fost utilizată, sub diferite forme pentru gestiunea de imagine, încă din antichitate. Inscripţii de genul “Votaţi pentru Cicero. Este un om bun”, au fost găsite de arheologi printre ruinele civilizaţiilor antice. Însuşi Iulius Cezar a ordonat, în anul 59 î.e.n., lipirea unui afiş de informare, denumit Acta Diurna, în afara Forumului, cu scopul de a informa cetăţenii despre activităţile legislatorilor romani.

Termenul de “public relations” (relaţii publice) a fost utilizat mult mai târziu, în 1882, de către un avocat din New York, Verdier, care a prezentat la Facultatea de drept din Yale conferinţa “Public Relations and Duties of the Legal Profession”. În 1908, Theodore Newton, preşedintele societăţii American Telephone and Telegraph, a apelat la termenul relaţii publice chiar în titlul raportului său anual.

Se poate deci aprecia că activitatea de relaţii publice şi de gestiune profesionistă a imaginii a debutat efectiv în Statele Unite, în ajunul primului război mondial şi a cunoscut - potrivit opiniei lui Edward L.Bernays, completată cu cea a lui Albert Oekl, Cutlip şi Center - şase etape:

1. 1900 -1914 - etapa de reacţie la critica societăţii americane făcută de autori consacraţi, ca Upton Sinclair, Ida Tarbell, Thomas Lawson. Erau criticate metodele inumane utilizate de marile companii de căi ferate, bănci, companii petroliere şi miniere, în goană după profituri cât mai mari. Interesate în refacerea “imaginii” lor, companiile au apelat la specialişti, cum a fost cazul lui Ivy Ledbetter Lee care, angajat de o companie de căi ferate, înfiinţează, în 1905, un prim birou de specialitate “publicity”.

2. 1914 -1919 - etapa Primului Război Mondial dominată de principiul “publicul trebuie informat”. Pentru a capta încrederea publică, preşedintele Wilson creează la 6 aprilie 1917 “Committee on Public Information”, cunoscută sub numele de Comisia Creel, care îmbină relaţiile publice, propaganda, războiul psihologic şi multiple acţiuni de informare în interiorul şi exteriorul SUA.

3. 1919 -1939 - etapa a III-a când specialiştii formaţi de “Committee on Public Information” au pus la dispoziţia companiilor americane experienţa acumulată în domeniul gestiunii de imagine. Se înfiinţează primele companii de relaţii publice; întreprinderile americane încep să conştientizeze că informaţia şi gestiunea imaginii înseamnă putere şi înfiinţează birouri de relaţii publice; le urmează exemplul fundaţiile, institutele de cercetări, spitalele, bisericile, organizaţiile politice şi apolitice (printre care şi sindicatele). Apar cărţi de specialitate şi primele facultăţi în care se predau relaţii publice. Este gestionată marea criză din 1929 - 1933.