Un concept românesc asupra europei federale

UN CONCEPT ROMÂNESC AL EUROPEI FEDERALE

Par la mise en commun de productions de

Base et l’institution d’Une Haute Autorité

Nouvelle, dont les décisions lieront la

France, l’Allemagne et les pays qui y

adhéreront, cette proposition réalisera

les prèmieres assises concretes d’une

Fédération européenne indispensable à

la préservation de la paix.

(La déclaration de Robert Schuman

du 9 Mai 1950)

CAPITOLUL I

PRELIMINARIILE UNUI CONCEPT ROMÂNESC ASUPRA VIITORULUI

UNIUNII EUROPENE

I.1 Necesitatea unui concept românesc asupra viitorului Uniunii Europene

Urmãtoarele idei privitoare la viitorul Uniunii Europene nu sunt o previziune asupra evolutiei Uniunii, ci: (a) principiile unui proiect realist privind Uniunea si (b) liniile unui proiect care (considerãm) meritã promovat. Drept urmare, „conceptul” are un pronuntat caracter normativ: el cuprinde propuneri pe care institutiile românesti ar putea sã le asume în raport cu partenerii lor din Uniunea Europeanã si cu Uniunea Europeanã ca atare. Propunerile sunt de asemenea „oferte fãrã origine nationalã”, lansate pe piata ideilor pentru analistii sau decidentii implicati direct, indirect sau deloc în constructia edificiului european. De un lucru autorii sunt însã siguri: viitorul Uniunii Europene nu este doar expresia unor factori ce provin din viata asa zis „realã”, ci si a ceea ce cetãtenii Europei sau ai lumii gândesc, descriu si argumenteazã ca fiind modele posibile ale viitorului.

Termenul „viitor” are aici în vedere un orizont de timp al cãrui cronometru îsi începe tic-tac ul într un an sau doi si care este reglat pentru a mãsura pânã la limita urmãtorilor 5-6 ani. Uniunea Europeanã se aflã într un proces de definitivare a proiectelor anterioare, în primul rând de adâncire a Uniunii — incluzând finalizarea Uniunii monetare si reforma institutionalã. Acestea vor fi urmate si împlinite în actualul cadru. Lãrgirea Uniunii este de asemenea un proces care evolueazã aproape mecanic, circumscris de prezenta organizare a UE. Este credibil ca cel putin trei-patru tãri sã fie incluse în Uniune în conditiile definite astãzi — conditii amendate în decembrie 2000, la Nisa, dar fãrã schimbãri esentiale — si nu altele. Finalizarea proceselor începute are nevoie de circa patru-cinci ani.

Având în vedere importanta procesului de edificare a unei noi arhitecturi a Continentului, România este interesatã sã îsi defineascã propria ei asteptare asupra viitorului Europei. Situatia apare cu atât mai imperativã astãzi, când România nu numai cã si a exprimat optiunea de a se integra în Uniunea Europeanã, ci a început chiar negocierile de integrare. În termeni rationali, este obligatoriu ca, atunci când declari integrarea în UE drept o prioritate politicã fundamentalã, sã ai o viziune proprie asupra viitorului UE (asupra posibilului statut al Uniunii în momentul în care se va realiza integrarea sau dupã acest moment). Numai un concept privind ceea ce este posibil sã se întâmple, ceea ce este preferabil sã se întâmple sau eventual, ceea ce urmeazã sã se întâmple va asigura o politicã coerentã si consistentã cu acest obiectiv.

În particular, o astfel de politicã ar permite: (a) stimularea unei convergente a principalelor forte politice si institutii, nu asupra „ideii integrãrii”, ci chiar asupra „continutului integrãrii” — exercitii de genul „strategiei de la Snagov”, prin care s a sugerat realizarea unui consens în jurul unui program de integrare europeanã fiind, din acest punct de vedere, un esec; (b) realizarea unor politici ferme la nivelul Ministerului Afacerilor Externe român si al altor institutii implicate, privind politica în cadrul UE si, în general, în relatiile internationale ale României; (c) definirea politicilor nationale pe termen lung — asa cum si ar fi obligatoriu — pentru a face fatã unui proces de natura integrãrii europene; (d) adoptarea de cãtre autoritãtile statului român a unei atitudini ofensive si moderne în relatiile lor internationale.

Având în vedere natura conceptului promovat, al unei federatii structurate , ar mai fi de adãugat urmãtoarele consecinte ale modelului: (a) depãsirea conceptualizãrii în termenii statului national; (b) asumarea de pe acum, si fãrã iluziile specificitãtii, a unor standarde ale Uniunii cu o dimensiune constitutionalã — cum ar fi politica nediscriminatorie si a egalitãtii de sanse; (c) definirea unor politici flexibile în raporturile economice cu UE; (d) lãsarea deschisã a sanselor României de a se integra în UE în ciuda slabelor ei performante economice si sociale, a distantei care o separã astãzi de civilizatia Uniunii; (e) activarea politicii externe, prin realizarea unor aliante cu actorii politici din Uniunea Europeanã care sunt interesati într o Europã federalã structuratã; (f) participarea României la redefinirea misiunii mondiale a Americii si a Rusiei, în care ea este vital interesatã.

În sfârsit, toate acestea fac posibil ca România sã actioneze nu doar ca un candidat la Uniunea Europeanã, ci si ca un participant la arhitectura europeanã. Ultimul deceniu a amplificat, nu a scãzut, complexele noastre identitare. Iatã de ce schimbarea conditiei celui care stã pasiv la o coadã de asteptare, printr un statut de ofertant activ, nu este deloc un aspect marginal al asumãrii unui concept românesc asupra viitorului Uniunii .

I. 2 Tendinte politice care privesc federalizarea Uniunii

Pe termen scurt, adâncirea si extinderea Uniunii Europene sunt procese care se incomodeazã reciproc. Logica actualã a modului în care se organizeazã si functioneazã UE face ca o extindere rapidã sã dilueze gradul de integrare, afectând eforturile de adâncire a acesteia. (Noii membri vor avea nevoie de timp pânã se vor adapta complet organismului în care au fost inserati.) În acelasi timp, adâncirea rapidã a integrãrii în cadrul actualei UE ar face si mai dificilã o extindere rapidã întrucât candidatilor le va fi mai greu sã atingã noile standarde impuse membrilor si sã facã fatã concurentei si rãspunderilor interne Uniunii. În plus, Uniunea Europeanã este în situatia de a privi timpul „adâncirii” si al „extinderii” ca un factor esential.