Porturi și Canaluri Navigabile

PARTEA I

CAPITOLUL I

PORTUL MARITIM ŞI FLUVIAL – CONDIŢIE OBLIGATORIE PENTRU ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA

ACTIVITĂŢII DE TRANSPORT NAVAL

1.1 Definiţia portului

Portul comercial este acea zonă litorală sau fluvială special amenajată în care se întâlnesc căile de transport naval cu cele terestre ale zonei continentale aservite portului şi unde are loc schimbul organizat şi permanent de mărfuri în ambele sensuri.

1.2 Condiţiile ce trebuie să le îndeplinească un port

Un port multifuncţional trebuie să îndeplinească următoarele condiţii :

- să constituie un loc sigur de adăpost pentru nave şi o piaţă unde trebuie să aibă loc tranzacţiile comerciale şi schimbul de mărfuri;

- să fie amplasat într-un loc cu climat favorabil;

- dacă nu sunt condiţii naturale, să existe posibilitatea executării unor lucrări hidrotehnice şi de amenajări portuare interioare şi exterioare la mare, pe fluvii, râuri şi alte (amenajări) canaluri navigabile;

- să fie aproape de centre industriale ori de baze pentru aprovizionarea cu materii prime;

- să existe posibilităţi ca statul să exercite un control riguros navelor şi o supraveghere navală competentă asupra mărfurilor.

1.3 Clasificarea porturilor

Criteriile cele mai importante după care sunt clasificate porturile sunt:

- condiţiile naturale de amplasare;

- traficul de mărfuri;

- destinaţie, etc.

După condiţiile naturale de amplasare, după aşezare geografică, porturile pot fi:

a) porturi litorale, situate pe coastele unor mări sau oceane amplasate în locuri favorizate de existenţa unor rade.

Rada este un golf, un bazin natural sau artificial unde navele au posibilităţi de adăpost, ancorare şi au oricând (navele) acces la marea liberă.

Prin adăposturi naturale se înţelege:

- fiordurile ce se constituie în golfuri adânci în interiorul uscatului cu adâncimi mari şi deschidere mică. Sunt cunoscute porturile: Oslo, Vancouver s.a. (ca fiorduri), Berger, Trondheim, Reykjavik (Islanda) ;

- adăposturi create de insule cu rade liniştite: Hong Kong, Bombay, multe porturi iugoslave şi croate la Marea Adriatică;

- adăposturi create de recifuri – majoritatea în Oceanul Pacific;

- adăposturi create de bancuri de nisip, cum sunt porturile: Nikolaevsk, s.a .

b) porturi maritimo – fluviale, situate în estuare sau pe sectoare maritime ale unor fluvii, cum sunt Dunărea, Tamisa, Sena, Loire, Niger.

Pe aceste căi navigabile (fluvii) porturile sunt, de regula, duble: unul la intrarea în estuar, celălalt în amonte, aşa cum sunt porturile: Bremen cu Bremerhaven (Weser), Nantes – St. Nazaire (Loire), Ronen – LeHavre (Sena), Londra – Tilbury (Tamisa), s.a.

Important de reţinut este faptul că unele din aceste porturi sunt situate în zone geografice cu maree înalta. De aceea, în toate cazurile, aceste porturi sunt protejate cu ecluze. Din acest punct de vedere, porturile pot fi:

- deschise – când acvatoriul portului rămâne expus permanent fenomenului de maree ce are amplitudinea mai mică de 5 m;

- închise – când mareea are amplitudinea mai mare de 5 m, protecţia navelor făcându-se cu ajutorul ecluzelor;

- alternative – care presupune că numai anumite bazine sunt protejate cu ajutorul porţilor sau ecluzelor, cele mai apropiate de mare rămânând, de regulă, deschise.

c) porturi fluviale.

După traficul portuar de marfă, după importanţa comercială, porturile se pot clasifica în:

- porturi de importanţă mondială, întrucât ele reprezintă puternice centre industriale unde au loc complexe schimburi comeciale de mărfuri (Hamburg, Anvers, Marsilia, Rotterdam, New York, Yokohama, s.a.);

- porturi de importanţă internaţională, ceea ce înseamnă că în aceste locuri se executa un intens schimb de mărfuri între ţările aflate într-o anumită zonă geografică sau chiar între continente (Constanţa, Varna, Istanbul, Pireu, Beirut, Venetia, Barcelona, Lisabona, Rostock, Gdansk, Casablanca, Odessa, s.a. );

- porturi de importanţă naţională, a căror activitate se limitează la schimburile de marfă dintr-o anumită ţară.

După destinaţie, porturile pot fi:

- porturi comerciale multifuncţionale, puternic legate de zone industriale unde sunt prelucrate materii pentru obţinerea de bunuri destinate exportului, locuri unde operarea mărfurilor se execută în timp relativ scurt, cu ajutorul unor instalaţii şi utilaje complexe (Constanţa, Beirut, Port – Said, Rotterdam, Hamburg s.a.);

După activităţile şi operaţiunile comerciale ce se execută în aceste locuri, porturile multifuncţionale se împart în:

• antrepozite, unde mărfurile sunt depozitate şi apoi redistribuite;

• de tranzit, unde mărfurile sunt depozitate şi apoi încărcate pe alte nave pentru diferite linii maritime. Mărfurile pot fi încărcate şi în transbord direct, cum sunt porturile: Port – Said, Aden (Yemen), Singapore, St. Louis (Senegal), Shanghai, s.a ;

• de escală, ele reprezentând locuri aşezate pe drumuri maritime de cursă lungă, legate prin căi de comunicaţie terestre cu intreprinderile furnizoare de bunuri materiale, locuri în care se operează partide mici de marfă ori unde are loc aprovizionarea navei cu combustibili, alimente, apă şi alte provizii, cum sunt porturile: Gibraltar, Las Palmas, Lisabona, Cadiz, Capetown.

- porturi comerciale specializate, în care sunt operate anumite mărfuri sau produse ale industriilor prelucrătoare: Kuwait, Batumi (Georgia) –produse petroliere, New Orleans –bumbac şi cereale, Anaba (Algeria), Narwik (Norvegia), Madras (India) – minereuri, Rangoon, Bangkok (Thailanda) – orez, Santos (Brazilia) – cafea, Vancouver, Seatlle –cereale, Arhangelsk –cherestea;

- porturi militare, care au amenajări specifice navelor militare;

- porturi pescăreşti, destinate navelor de pescuit;

- porturi de agrement, în care acostează ambarcaţiuni de agrement.

1.4 Elementele constitutive ale unui port

Indiferent de condiţiile naturale în care sunt situate, (pe coaste stâncoase, nisipoase, în estuare, golfuri sau pe malurile unor fluvii, în zone cu sau fără maree) un port modern trebuie să deţină toate elementele necesare asigurării unui flux continuu al operaţiunilor de încărcare/descărcare, manevrei şi acostării, staţionării la cheu, asigurării serviciilor în folosul navelor şi îndeplinirii tuturor condiţiilor de siguranţă pentru navă şi navigaţie.

Orice port modern are următoarele elemente constitutive:

- acvatoriul;

- rada portului;

- construcţiile exterioare de apărare a portului;

- frontul de acostare;

- teritoriul portului;

- suprastructura şi infrastructura portuară.

1.4.1 Acvatoriul portului reprezintă suprafaţa de apă adăpostită natural sau artificial unde au loc toate manevrele navelor comerciale în vederea efectuării operaţiunilor portuare şi operării mărfurilor.

La rândul său, acvatoriul este format din:

- avanport;

- bazinele portuare.

a) Avanportul reprezintă o radă închisă natural sau prin amenajări tehnice specifice (diguri de larg legate de uscat sau diguri sparge-val) ce se construiesc spre largul mării şi protejează acvatoriul. Avanportul mai poate fi format şi dintr-o radă deschisă aflată la adăpostul unui şir de insule, al unui promotoriu sau al altor structuri naturale.

Avanportul constituie, în principiu, zona de trecere cuprinsă între radă şi bazinele portuare. Adeseori, avanporturile oferă condiţii de adăpostire pentru nave mai bune decât radele deschise, în interiorul lor fiind permis ancorajul în condiţii hidrometeorologice grele, dar fără a stânjeni accesul pe pasele şi căile de intrare/ieşire în/din port şi bazinele portuare.