Agro-Ecosistemul Florii-Soarelui

INTRODUCERE

Agroecosistemul florii soarelui sufera pierderi de biomasa vegetala

utila datorita daunarii plantei de anumiti patogeni si daunatori animali

portionati în reteaua trofica.

Mecanismele naturale de autoreglare sunt slabe în agroecosistem,

astfel ca în conditii favorabile evolutia bolilor si daunatorilor, agroproductivitatea poate fi grav afectata.

În aproape toate zonele de cultura a florii soarelui, agentii fitopato-geni si daunatorii animali fitofagi constituie importanti factori limitativi ai productiei, însa pierderile de recolta sunt determinate, în principal, de evolutia unor boli parazitare.

Formarea florei patogene si faunei daunatoare, dinamica suprafetelor atacate si nivelul de daunare, difera de la o zona de cultura la alta, în relatie cu favorabilitatea mediului climatic cu rezistenta genetica a formei cultivate, dar si pe fondul influentei factorilor tehnologici.

Protectia agroecosistemului florii soarelui fata de boli si daunatori implica adaptarea continua a sistemelor tehnologice la cerintele factorului fitosanitar.

Tehnologiile agricole moderne promoveaza sistemul de protectie integrata a florii soarelui, care îmbina toti factorii cu rol de reglare si combatere a populatiilor de organisme daunatoare în agroecosistem.

Literatura de specialitate face referiri la diferite masuri de fitoprotectie si complexe de masuri, cu importante elemente de integrare si recomanda unele scheme de combatere.

Lucrarea de dizertatie îsi propune sa aduca unele contributii la combaterea principalilor patogeni si daunatori ce compun mediul culturii florii-soarelui si la fundamentarea protectiei integrate a agroecosistemului, adecvat conditiilor Câmpiei de Vest si mai ales ariei judetului Timis.

CAPITOLUL I

CONSIDERATII GENERALE PRIVIND AGROECOSISTEMUL

FLORII-SOARELUI

1.1.Importanta economica a florii-soarelui

Floarea-soarelui (Helianthus annuus L.), este o planta uleioasa de mare importanta economica si alimentara.

Prin continutul semintelor în substante grase (33-56 %) si calitatea deosebita a uleiului rezultat în extractie, planta reprezinta una dintre principalele surse de grasimi vegetale, utilizate în alimentatia omenirii, respectiv cea mai importanta sursa de ulei pentru România.

Ca sursa de ulei vegetal, pe plan mondial, floarea-soarelui ocupa locul al patrulea, dupa soia, palmier si rapita.

Valoarea alimentara ridicata a uleiului de floarea-soarelui, se datoreaza continutului bogat în acizi grasi nesaturati, reprezentati preponderent de acidul linoleic (44-75 %) si acidul oleic (14-43 %), cât si prezentei reduse a acidului linilenic (0,2 %), componente care-i confera stabilitate si capacitate îndelungata de pastrare, superioare altor uleiuri vegetale. Functia nutritiva a uleiului de floarea-soarelui este sporita de prezenta unor provitamine a vitaminelor liposolubile A, D, E, fosfatidelor ca si a vitaminelor B4, B8 , K. Uleiul mai contine steroli (aproximativ 0,04 %) si tocoferoli (fractiune antioxidanta a uleiului vegetal, cca. 0,07%).

Capacitatea energetica (8,8 calorii/g ulei) si gradul de asimilare ridicat, situeaza uleiul de floarea-soarelui aproape de nivelul nutritiv al untului (VRÂNCEANU si colab., 1974)..

Uleiul rafinat de floarea-soarelui se foloseste, în principal, în alimentatie, în industraia margarinei si a conservelor. Uleiul de floarea-soarelui este excelent pentru alimentatie, având fluiditate, culoare, gust si miros placute. Produsul este folosit si în industrie pentru producerea lacurilor speciale si a rasinilor, precum si în pictura. Reziduurile rezultate în urma procesului de rafinare, se folosesc la fabricarea sapunurilor, la obtinerea cerurilor, fosfatidelor, lecitinei si tocoferolilor. F